Nord, spre frig #8 – Bine am venit acasă, la 2500 km de casă

Dacă ieși din orașul vechi, din centru, Tallinn e altceva. E, vorba tuturor, hipsteresc tare. Și nu spun asta, ca de obicei, într-un sens rău. Chiar dacă sunt fiecare cu a mă-sii, chiar dacă nu intereacționează așa ușor, tot mă bucur să văd și localnicii, oamenii locului, nu doar turiștii din centru. Pentru că am avut o seara zbuciumată și nici măcar Solpadeina nu reuește să facă treabă bună, azi facem kilometri. Pe jos, ușurel. Pe la închisoarea Patarei, o cetate pe malul mării în care comuniștii au făcut nenorociri și care arată, chiar și acum, ca-n filmele horror. Pe la navele de război, pe la Lennusadam, pe la un depou de trenuri dezafectat pe care hipsterii, din nou nu-s ironic sau rău, l-au transformat în niste cafenele mișto. Vagoanele lăsate acolo spre ruginire au fost recondiționate și văd că lumea e călare pe ele, la un șpriț, la o măslină.

Apropo de șpriț, soarele e sus, nori nu prea sunt, însă sunt vreo 25 de grade numai. Eu umblu cu cămașă cu mânecă lungă, iar boșii din Tallinn, localnicii, sunt îmbrăcați precum Tarzan și Jane. Minim! Stau la soare, se dau cu creme, zici că-i Merzouga și nu un oraș de pe lângă Moș Crăciun.

Ziua plină din Tallinn trece cu mine fiind turist model. De fapt boschetar model, că n-am fost turist real, n-am făcut un milion de poze, nici nu prea am scos telefonul din buzunar. Am băgat 18 kilometri pe jos și un Bolt de 3 euro pentru utlimii 2 kilometri spre casă, iar asta își face efectul. Adorm pe la 11 și ceva seara, devreme adică, când soarele încă n-a dispărut. Efectul e trezirea la ora 6 în ziua plecării spre Rusia, spre St. Petersburg. La 6, nene! Evident, cobor să dau mâncare la găini și la oi, să dau apă la cai, să mătur curtea… apoi mă îmbrac și plec, ce naiba să fac. E frig, nu doar răcoare, și ies din Tallinn precum Jacques Villeneuve din virajul 3 de pe circuitul din Canada. Mai am benzină pentru 170 de kilometri și mai am 215 până intru în Rusia. Așa că mai bag gazolină scumpă cât să mă ducă până acolo și o iau printre civilizați, cu 90 la oră, spre est, pe drumul care merge pe coasta Golfului Finlandei.

Îmi priește temperatura așa că îi dau până aproape de vamă, foarte aproape, la Narva-Jõesuu. Acum, Narva e orașul de la granița cu Rusia. Narva-Jõesuu poate să însemne plaja lu’ Narva, dar nu îmi pasă. E frumos pe plaja plaja lu’ Narva. Sunt eu, o femeie care a băut până a leșinat și doarme pe burtă cu sticla lângă ea și o serie de moși și babe din Rusia, mari lideri, care fac mișcare în grup, un soi de încălzire, pe nisipul incredibil de fin. E fix-fix lângă Rusia, se văd undeva în dreapta semnele graniței, cu sârmă ghimpată, cu radare, antene și cabane pentru soldații care te vor împușca în JFK dacă încerci să treci fraudulos. Eu nu încerc și, după ce străbat nepăsător și orașul Narva, mă înfig în punctul de trecere.

Ce vorbești, mă! Sunt un mare lider, nu e nimeni la vamă, o trec în 10 minute. Mă apropii, scrie ”STOP, apoi ușile automate se vor deschide și vei putea intra”. Fac partea cu stopul, dar ușile automate nema. Mai dau un metru în față, nimic. Mkay… Vreo 2-3 minute de chin, apoi apare un nene. Grănicer. Zic, unchiule, deschide și tu poarta asta că am venit să vă părăsesc țara. Omul, amabil, se uită aproape râzând la mine cu un fel de ”a, credeai că e ușor, nu? Că ai venit tu, miez, să treci așa ca prin pâine? Marș la coadă”.

Să vedeți ce au făcut nebunii ăștia din Estonia. De fapt, din Narva. Pentru că punctul de trecere e în oraș, într-o zonă populată și activă, oamenii au considerat că nu e oportun să blocheze circulați cu coada de mașini care se face, inevitabil, la orice graniță. Așa că au făcut un platou uriaș undeva la marginea orașului, la 2.7 kilometri distanță, acolo unde se… așteaptă. Îmi explică nenea, mă supun, și ajung pe platou să îndeplinesc formalitățile. E simplu, la căsuța 1 ești înregistrat, plătești 2.5 euro pentru habar nu am ce, apoi aștepți ca numărul tău de înmatriculare să apară pe ecranul uriaș. Când apare, te duci la căsuța 2, primești un bon, și apoi ai 20 de minute să te prezinți la graniță. Pierd cam o oră acolo, că e plin de mașini, autocare și TIR-uri, apoi fac slalom cu 100 la oră prin oraș. Nu mai țin cont de cele 6 mașini care așteaptă, mă duc pe lângă ele direct în buza punctului de control. Și eu și un rus, cu un Harley frumos, care face zgomot de parcă a închis cineva bolovani într-o găleată de metal și i-a dat drumul pe scări. Pașaport, talon, adio!

La ruși știu programul. Mă ajută nenea motociclistul să completez formularul în rusă, mă ajută și tanti de la ghișeu să mai completez unde nu se pricepea nici rusul, iar totul durează vreo 45 de minute, ceea ce e un record la intrarea în Rusia pentru mine. Apropo de nenea motociclistul, se întoarce de la Riga pe un Harley, cică se gândește să o cotească spre Finlanda și poartă un badge cu ”Iron Butt Association”. Adică, spune el, face parte din clubul celor care au parcurs cel puțin 1000 de mile în mai puțin de 24 de ore cu motocicleta. Doar că spune că n-a făcut-o cu un Harley, ci cu un BMW K1600 GTL. Normal. 🙂

Mai opresc doar să cumpăr cartelă de Rusia, 4 euro pentru 7 GB de net, apoi benzină. Daaaa! Benzină din aia scumpă bag, de la cea mai glam benzinărie, 95 ultra super plus cu aditivi și sprinkels de ciocolată. Pentru că Rusia, mânca-i-ar nenea, își vinde benzina cu 47 de ruble pe litru, adică 3,1 lei. Și asta e aia scumpă, găsești și cu 43 de ruble, adică 2,8 lei pe litru. Mai puțin de jumătate față de ceea ce am băgat în Estonia.

Cu plinul făcut, îi dau lu’ Sancho să sară. Mi-a zis băiatul cu Harley că până la St. Petersburg pot să merg tare de tot, cică numerele europene nu sunt citite de camerele-radar de pe drum. Spune că nici al lui, cel de Rusia, nu e citit de camerele fixe din Europa. Nu știu dacă așa e, să sperăm că da, dar rup. Mă simt ca acasă în Rusia, am deja zeci de mii de kilometri pe două roți în țara asta. Depășesc tot, poliție, KGB, ambulanțe, TIR-uri, ogari și vulturi, mă opresc doar unde e musai, adică la semafoarele puse de ăia care lucrează la drum. Și nici acolo nu stau calm, mă bag pe dreapta (rușii au o jumătate de bandă, de obicei neasfaltată, pe fiecare drum măricel) și sunt primul. Google Maps mă bagă, pe ultimii 50 de kilometri, pe un județean prost, dar intru în St. Petersburg pe autostradă. Și ce autostradă, tată! Vreo 5 benzi, nenorocire mare, se merge constant 120-130, iar în oraș se pătrunde pe niște șerpuiri de drum, căci autostrada se descarcă, treptat, în cartierele mărginașe.

Mi-am luat cazare, ca un mare țar, direct în centru. Să ne înțelegem, când zic centru, zic miezul. Nici Putin nu stă așa central când vine aici, sunt la 300 de metri de Hermitage. Și, ca orice ghiolban care face asta, plătesc primul preț. Al doilea, după ăla real, în ruble. Plătesc prețul traficului. E roșu totul, sunt circa 5 miliarde de turiști pe trotuare, pe lângă, peste tot. E haos complet și fac cu greu ultimii 2 kilometri. Mă cazez la un butique-hotel pe care l-am prins miraculos pe Booking la un last minute deal și pentru care dau sub 60 de euro pe noapte. Camera micuță, dar mișto rău, calitate CNN. Au și parcare, una într-o curte interioară cu intrare pe un sens unic pentru care trebuie să mai fac 10 minute în trafic. Adică intrarea e la 25 de metri de ușa hotelului, dar pentru că e sens unic trebuie să ocolesc vreo 500 de metri, adică 10 minute de aglomerație. Intru și un pic pe contrasens cu acordul unui echipaj de poliție care îmi vede drama și îmi face semn să îi dau cu încredere.

Băi, oameni. Nu zic, n-am văzut suficient, e doar prima impresie. Dar St. Petersburg se anunță mare bombardier! E frumos de te piși pe tine oriunde te-ai uita. Clădirile, toate, canelele alea, grădinile, bisericile, e wow… Sigur, partea proastă e că sunt incredibil de mulți turiști. Serios, nu exagerez, e totul plin, străzi și trotuare, baruri, cafenele, e plin de turiști. N-am mai văzut asta pe nicăieri, nici la New York nu e așa aglomerat. Abia aștept să îl iau, frumos, la pas. Până atunci mă duc să beau o bere cu un băiat care e activ cu comentarii pe aici, pe blog, și care e în concediu la prietena lui, rusoaică din St. Petersburg.

Partenerii ”Nord, spre frig” sunt BMW Motorrad Romania și Moto Hub Romania