web analytics
Nord, spre frig

Nord, spre frig #5 – Două fete, șase gabori, două roți

Duminică dimineață nu mișcă nimic în Minsk. Orașul are, am aflat, o viață de noapte (aia de sâmbătă în special) de proporții și lumea se resimte, probabil. Așa că mă urc pe Sancho și ies pe străzile late și pustii ca să mă simt din nou ca într-un film ciudat. Ieșirea e simplă, o stângă, o dreaptă și apoi intru pe inelul ce duce în afara orașului. Se merge pe patru benzi pe sens și se pupă direct cu autostrada, una aproape la fel de pustie. Drumul până la vamă nu e lung, sunt doar 150 de kilometri dintre care mai bine de jumătate pe autostradă.

Profit de liniște ca să mă opresc pentru un Red Bull, că n-am avut unde să beau cafea, apoi să bag ultimul plin cu benzină ieftină de Belarus. E același preț ca și atunci când am intrat în țară, de data asta pun de la Lukoil, acolo unde doamna de la ghișeu mă lasă să-mi umplu rezervorul și apoi să plătesc, contrar obiceiului din zona asta a lumii. Apropo de benzină, aveam să constat o sută de kilometri mai târziu că mai aveam range de 480 de kilometri. Adică 580 în total, cu un plin de 23 de litri. F 850 GS Adventure e cu adevărat o motocicletă adventure-touring, eu vin după mai bine de doi ani de calculat la mililitru benzina în ture lungi, cât îmi ajunge, cum îmi ajunge. Acum am range de mașină, dar pe două roți, adică mai fun.

La cât de pustiu e drumul îmi imaginez că în vamă o să fie la fel. Cu 12 kilometri înainte de punctul de trecere apar primele semne rele. Coadă de TIR-uri. Sunt sute, îmi imaginez, împărțiți și voi 12 kilometri la lungimea unui TIR și o să vă dea fix numărul de boși care așteaptă, în tricou, șort și șlapi, rândul să intre în Lituania. Mă bag pe contrasens și îi dau cu tupeu. Realitatea vine în câteva minute și nu pare atât de rea. Am cel mult 20 de mașini în față, lucru cu atât mai puțin important cu cât nu stau în spatele lor, mă strecor și mă duc în față. Vameșul mă vede și mă cheamă să intru primul. Apropo și de treaba asta. Știu că am mai spus lucrul ăsta acum ceva vreme, când scriam despre Mongolia, și am fost criticat. Că mă bag în față, că nu e normal, nu e corect. Românii sunt singurii oameni care, în mod masiv, au o problemă cu asta. Peste tot se oferă prioritate la trecerea graniței motocicletelor, iar motivele sunt de bun simț.

În primul rând, mie mi-e greu să mișc motorul câte 3-4 metri la fiecare 3-4 minute. Apoi, motocicleta mea nu stă singură pe roți, depun efort să o țin în echilibru sau să îi pun/iau cricul. Să nu mai spun despre căldură, șoferii așteaptă în mașină, la AC, eu aștept în soare cu echipamentul pe mine. Nu în ultimul rând, controlul e mult mai rapid pentru motociclete, nu prea au la ce se uita, nu durează cât la o mașină. Toată lumea, peste tot, face semn motocicliștilor să depășească și să vină în fața coloanei. Republica Moldova a anunțat public faptul că, pe timp de vară, motocicletele au prioritate la vamă. Doar în România au oamenii o problemă, trăiesc asta și pe aici, prin comentarii, dar și la vamă, când mă întorc în țară.

Înapoi la granița bieloruso-lituaniană. Gestul vameșului e aproape inutil. Asta pentru că după prima barieră mă așteaptă o ditamai coada. Controlul actelor, controlul vamal pe partea bielorusă. Fac prostia să mă bag în rând cu localnicii, nu sunt atent la semnul de UE. Și stau, tată! Nu se mișcă nimic, sunt cozi la toate ghișeele, iar eu nu mă înțeleg cu fetele în uniformă care vorbesc doar rusă. Durează măcar jumătate de oră, așteptat plus vorbit păsărește, până când să-mi dau seama că trebuie să-l mut pe Sancho pe alt rând. Mai stau un sfert de ceas, sunt controlat rapid și se ridică altă barieră. Gataaaa! Ba nuuuu. Un șir luuuuung tare de mașini și unul la fel de TIR-uri, toate blocate de o altă barieră, ultima, undeva la un kilometru în față. Nu vreau să îmi imaginez cât au oamenii ăștia de stat aici. O iau cu grijă printre mașini și camioane, mi se face loc atunci când spațiul e prea mic, și ajung primul la bariera finală. Opresc, mă dau jos, și aștept. Și aștept. Și aștept! Nimic timp de 45 de minute. Nicio mișcare, bariera pusă, semaforul roșu. În tot acest timp se mișcă doar TIR-urile, acolo unde două puștoaice, cel mult 25 de ani, îmbrăcate în uniformă militară, cu pistol la brâu și cătușe la centură, pe spate, controlează acte și desfac posibile compartimente ascunse pe camioanele oamenilor.

Căldură mare, soarele fix pe mijlocul cerului, iar eu simt cum apa îmi curge de-a lungul coloanei și se oprește în pantalonii care, impermeabili fiind, o țin acolo într-o băltoacă. Teoretic, am de predat o foaie cu ștampilele luate mai devreme. Practic, așa au toți cei cu mașinile, iar nimeni nu pare să se impacienteze. Îmi fac drum pe lângă biroul cu geamuri la 360 de grade în care sunt fetele. Bună ziua, bună ziua! Ce faceți? Ele nu fac, fac doar mutre cu ochii în actele tiriștilor. Nu merge, revenim în 3 minute. Bună ziua, sărut-mâinile! Ce faceți? Acum merge. Una, roșcata, ridică ochii din foaie, mă vede cu geaca moto și transpirat mort, și aproape că se impacientează. Iese din birou, se uită un pic în spate, îmi cere foaia și îmi zice să ocolesc bariera, să mă duc. Vedeți, nu-s doar frumoase rusoaicele!

Fac întocmai, un pic jenat de favoarea care mi-a fost acordată, dar nu e timp de plâns pe căldura asta. Bag suta la oră prin no man’s land până la Lituanieni, adică în UE. Coadă de 20 de mașini pe non-UE, o singură mașină pe UE. Sunt controlat în 30 de secunde, sunt fix șase ofițeri vamali care se ocupă în mare viteză de mașini, mai stau alte 30 la verificat sumar actele și gata-s. În Lituania!

Mă blochez un pic la panoul care arată limitele de viteză. Cică 50 în localitate, 80 în rest și 90 pe autostradă. Jur, așa zice. N-am googleit să văd dacă e vreo eroare pe panoul ăla, am luat-o de bună. Și dă-i cu 90, elegant, ocolește Vilnius, mănâncă un hot dog și un sandvis cu șuncă și cașcaval pe centura capitalei Lituaniei, apoi dă-i mai departe pe drumurile județene. Băi oameni, au lituanienii un rural de îți dă mintea 404! Pentru mine nu exista ceva mai frumos decât ruralul Angliei. Știți că nu-i halesc neapărat pe verișori, dar la rural n-aveau rival. Până azi, până când am ieșit din Vilnius spre Panevėžys pe drumuri secundare. Nici nu știu cum să descriu, parcă sunt din povești toate casele. E liniște, oamenii lucrează prin curți, casele nu au garduri deloc, sunt delimitate doar de culoarea diferită a gazonului sau, unde nu e cazul de gazon, de felul florilor plantate. Imaginați-vă un sat de 50-60 de case fără garduri, fără construcții inutile, doar cu case mici, pe un nivel, nu buhării. Și totul într-un decor verde. Mișto tare de tot.

Opresc la un astfel de mișto ca să fac o poză, prilej cu care îmi caut și cazare. E încă foarte devreme, dar statul ăla lung din vamă, combinat cu faptul că am mers încet prin căldură m-a secat. E 3 și ceva la amiază, dar am energie cât să duc apa la gură și atât. Intru pe Booking, îmi bag filtrele de sărac, și dau cu ochii de Bistrampolis Manor. O frumusețe uriașă pentru care, zice domnul Booking, mi se vor sustrage din cont circa 145 de lei. Adică 50% din tot ce e prin zonă, cică-i ofertă business nu știu de care, plus că sunt genius de level mare, plus că intru de pe mobil și mai am 10%. 145 de lei e nimic, mai ales că-i și cum mic dejun, dar că și arată într-un fel devastator. E un conac construit de niște nobili ai zonei prin 1855 și care acum e hotel, restaurant, capelă, dar și muzeu dedicat, între altele, contrabandiștilor cu cărți din Lituania ocupată de sovietici, cei care duceau cărți scrise în alfabetul latin în zonele populate de lituanieni pe vremea Imperiului Rus, diminuând astfel încercarea acestora din urmă de a impune drept unică variantă învățarea și adoptarea alfabetului chirilic.

Locul e senzațional, conacul e în mijlocul unui domeniu uriaș, cu grădini, cu lac, cu flori, cu pășuni, cu o groază de lucruri pe care le văd înainte să dorm, precum un mare lider, la prânz. Bucuria reducerii găsite pe Booking durează doar până la cină. Cum în zonă nu e absolut nimic, niciun magazin, nicio benzinărie, sunt nevoit să mănânc la restaurantul conacului. Acum, poate că m-am dezvățat eu de vest, însă sub 16 europeni n-am găsit fel de mâncare. Ori asta e cam mult pentru bugetul meu, unul pe care Ucraina și chiar și Belarus l-au tratat cu mănuși. Dacă nu dorm eu bine în noaptea asta, nu mai dorm niciodată!

Partenerii ”Nord, spre frig” sunt BMW Motorrad Romania și Moto Hub Romania

6 comentarii

  • Domnul cu tricou despre Egipt pare putin incurcat de dimensiunile motorului … Te intreba de consum ? Pare putin in ceata , l-ai inteles ?

    • Nu vedea ce marca e si se tot invartea. A observat pana la urma sigla BMW si s-a lamurit. Ah, si voia sa vada viteza maxima, s-a dezumflat cand a vazut ca am display si nu ceasuri clasice.

  • Misto tare pozele astea din Lituania. Chiar ca te lasa fara cuvinte…
    Sunt curios de ce ai zis ca nu ti-a placut Vilnius. Chiar nu merita sau doar pentru ca l-ai mai vazut si e asa si asa ca sa te mai opresti si acum?
    Cum e saua cand faci mai multi km pe zi, sa zicem 400?

    • Nu e ca nu merita, dar am mai fost si nu e vreun megalopolis ca sa fac si a doua vizita.

      Saua e ok, dar nu se compara cu cea de la f800, cea mai comoda sa din lume. Cu saua asta faceam 1000 pe zi anul trecut prin Rusia si era ok.

Leave a Reply to Cristian Scutariu X

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.