web analytics
Nord, spre frig

Nord, spre frig #11 – Fumând Ucraina

Bateriile-mi sunt încărcate, dar a fost nevoie de timp. E ceva ciudat rău la mijloc. Dacă merg prin locuri prin care am mai fost, indiferent cum sunt ele, mi-e mult mai dificil să gestionez oboseala. În schimb, așa cum a fost cazul anul trecut sau acum doi ani, noutatea mă ține fresh. Indiferent cât de greu e, fizic, n-am o problemă să merg pe motocicletă pe drumuri grele, să dorm 5-6 ore, apoi să iau din nou ziua de la prima oră și să mă comport de parcă abia am fost scos din țiplă.

Revergorat ca la împerecherea rromilor din Micești, Argeș, ies din Moscova când știu sigur că nu e trafic. Adică la 6 jumate dimineața, pe bulevarde uriașe goale, într-un sistem rutier gândit destul de ok. Spun asta în ideea în care din centrul orașului, de la câteva sute de metri de Kremlin, fac fix așa: stânga, dreapta, stânga din nou și apoi intru pe o autostradă din oraș care mă scoate spre Aeroportul Vnukovo, adică pe unde am eu drum spre sud, înapoi. Sigur, situația se complică atunci când e trafic, când sunt mii de mașini pe străzi, însă nu au ce să facă mai mult. Poate să împrumute ideea lui Oprescu cu autostrăzile suspendate, altfel… aia e. Mai mult nu s-a putut, vorba aia.

N-am mâncat, n-am băut cafea, totul ca să scap de ora fierbinte în care merg oamenii la muncă. Și am gândit bine pentru că văd cum se adună deja mașinile pe sensul de intrare în oraș. E o coadă uriașă, o coadă pe mai multe benzi, una care face din Comuna Berceni sau Prelungirea Ghencea niște mici glume. Pauza e de alimentare pentru mine și pentru Sancho. Trag la un BP, cred că ăia care au distrus o mare sau un ocean acum câțiva ani, și bag benzină 95 cu 2.78 lei pe litru. În mine bag un espresso și niște plăcinte cu mac, brânză și carne. Să fie, cât timp discut cu băieții de la benzinărie. În rusă, normal, că am devenit expert în a interpreta ce vor să îmi zică, deși n-am învățat încă limba. Așa am reușit să o lămuresc, că băieții se întrebau dacă e mai mult de un milion de ruble motocicleta mea.

Drumul e cunoscut de aici, de asta nu prea-mi convine. Alternative n-am, că prin Donbas nu intru-n Ucraina sub nicio formă, țin la viața mea. Și nici prin sud, pe lângă Marea Neagră nu mă duc. Din cauza timpului, nu de altceva, că altfel aud că e superbă zona. Din anii trecuți știu că spre vamă, via Briansk, e o bandă pe sens, asfalt perfect și drum drept. N-am mai fost de doi ani și, ce să vezi, rușii au modificat ciorba. Nu mai e o bandă pe sens, am peste 100 de kilometri de autostradă cu plată. Ieftină de data asta, dau vreo 130 de ruble la două puncte de taxare, avantajul e că pot merge mai tare și mai tai din timp. Nu prea am chef, asta-i buba, și mă tot gândesc cum să fac. Opresc pe lângă Briansk, mă uit pe Booking, găsesc cazări ieftine și mișto, dar parcă-i prea aproape. E 11 ceasul, ce om sunt dacă mă opresc la 11? Plus că mie-mi place să merg cu motorul, nu pot să am zile cu 5-6 ore de mers. E păcat. Așa că îmi propun s-o fac pe aia nefăcută.

În mod normal, o zi în care pleci de la Moscova se termină cel mult la Kiev. Sunt aproape 900 de kilometri și cu o vamă dificilă la mijloc, deci e mai mult decât suficient. Dar, ca să evit plictiseala, o forțez nițel. Dacă n-aș opri la Kiev și m-aș duce mai departe. La Jitomir de exemplu, după Kiev, deci un drum de peste 1000 de kilometri pe ziua de azi. Bun!

Fac o ultimă alimentare cu benzină ieftină înainte să ies din Rusia că pe Ucraineni i-a rupt conflictul cu vecinii din est. De unde erau și ei într-un rai al combustibilului, acum plătesc peste 5 lei pe benzină. 5,2 lei la benzinăriile care nu-s fantomă. E uriaș, e colosal, nu îmi pot închipui cum i-a afectat asta pe oamenii care nu stau în Kiev sau Lvov sau în celelalte orașe cât de cât mari, acolo unde se câștigă ok. Vama rusă. Mai pustie ca niciodată. Dau peste un vameș serios, fără chef de glume, care mă pune să scot bagajele la inspecție. O fac, dar mă cruță de efortul de a înșira tot pe masă, așa cum fac cei cu mașinile. Îmi iau ștampila și trec la ucraineni. Acolo știu cazul. V-am mai zis. Din cauza faptului că în Crimeea au luptat mulți motocicliști din Rusia, ucrainenii verifică la sânge tot ce intră la ei în țară pe două roți. În 2018 m-au ținut în vamă de mi-a venit rău. Sau în 2017? Nu mai știu, dar știu că m-au scos din linie, ca la circ, mi-au făcut poze la motocicletă, la bagaje, m-au pus să îmi scriu traseul până la ieșirea din țară. Și tot așa. Mă aștept și acum la asta, dar apropierea de casă îmi dă curaj. Nu stau la nicio coadă, mă bag direct în față, în față de tot. Și am noroc. Iese primul grănicer, îmi verifică sumar actele, apoi îmi face semn să avansez spre vameș. Acolo deschid capacele cutiilor doar de formă, îmi este verificată seria și-s gata!

Parcurg drumul spre Kiev într-o viteză prea mare pentru a putea fi scrisă aici. Dar e safe, drumul e aproape gol, calitatea asfaltului e impresionantă și, practic, nu are ce să se întâmple. Dar se întâmplă în capitala Ucrainei, acolo unde dintr-un motiv care îmi scapă primesc de la Waze instrucțiuni s-o iau prin oraș, nu pe centură așa cum e normal. Mă gândesc că-i ca-n Moscova, că o fi gol. Băi, oameni… Mi-e greu să explic nivelul de aglomerație. Ce-i drept, oră de vârf, exact când se iese de la muncă. Dar plin, nene! Totul roșu, 34 de grade în aer, plus atmosferă greu de respirat din cauza unei torențiale care a inundat orașul și care scoate vapori din asfalt. Sunt fleașcă, ud ca în concursurile TV proaste de pe vremea când Național TV era o șmecherie. De pe vremea în care Mama Natură era la modă, fix după ce dispărea Cosmina Păsărin. Mă apucă nervii, mă înjur cu șoferii proști, mă salut cu ăia care îmi fac loc, trec cu 50 la oră prin apa înaltă de jumătate de metru prin care vreo zece șoferi își caută numerele de înmatriculare cu bețe rupte din copaci.

Toată șmecheria durează vreo oră. O oră de stat în trafic în caniculă, nemâncat, nebăut. Îmi trec prin gând toate înjurăturile, toate blestemele, inventez unele noi. Nu doar în română, cred că am învățat să înjur și-n rusă. De unul singur, nu cu ajutor. Ies în mini-autostrada care-i blocată și ea și mă apuc de slalom până se eliberează. Până la Jitomir mai am vreo 140 de kilometri, distanță pe care o fumez, nici n-o simt pe drumul lipsit de radare. Atât de… bine am mers încât am ajuns fără benzină, range 1 kilometru.

Cazare de 130 de lei pe noapte, scump pentru orașul ăsta, în cea mai mare cameră de hotel în care am stat vreodată. Fără mișto, e uriașă, e cât un apartament cu 2 camere cel puțin. E atât de mare încât în orașe precum Parisul ar fi băgat acolo 4 camere de hotel. Gata, mi-a ajuns cu drumurile cunoscute. Deși ruta normală spre casă e prin Cernăuți, Suceava, DN 2, mâine nu voi face asta. Chiar dacă Ucraina n-are drumuri, chiar cu prețul de a fi zguduit de o șosea bombardată preț de câteva sute de kilometri, mă duc spre casă prin altă parte. Și așa fac…

Partenerii ”Nord, spre frig” sunt BMW Motorrad Romania și Moto Hub Romania

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.