Nord, spre frig #10 – Autostrada Foamei

Sankt Petersburg găzuiește sărbătoarea de Ziua Marinei fix când plec eu, deștept și inspirat sunt. Not! Străzile sunt pustii duminică, la 7 dimineața, totul e perfect curat în zona în care stau, aproape de râul pe care vor defila (??!) navele de război rusești. E și Putin așteptat în oraș, motiv pentru care deși traficul e spre zero, în fiecare intersecție sunt polițiști și băieți în costume negre cu ochelari de soare la ochi.

Regret plecarea, aș mai fi putut sta în special pentru că începea să fie tot mai distractiv, dar m-a pus păcatul să îmi iau cazările pe zilele următoare și… na. Azi e zi grea, destinația e Moscova, oraș aflat la vreo 750 de kilometri distanță. Și nu neapărat numărul ăsta îmi strică fengșuiu’, anul trecut când am venit din Mongolia spre casă băgam 1000 pe zi ca popa, ci faptul că sunt pe autostradă. Mersul pe autostradă e cel mai nasol lucru din lume pentru motocicliști, e greu de explicat în cuvinte. Dar n-am ce face. Singurele variante sunt M10, un drum național cu limită de 90 și două benzi separate de parapeți, și M11, o autostradă în sensul cunoscut de noi, prin Europa. Merg prima sută de kilometri pe M10, apoi mă urc pe M-11 unde sunt avertizat că e taxă. Bine, mă! Să fie. Cât poate să fie taxa la ruși?

Și de aici încep o serie de tâmpenii în procesul gândirii. Am plecat de la hotel la prima oră, deci fără mic dejun, fără cafea și fără să alimentez motocicleta. Când am venit din Estonia am pus benzină la vamă, iar la plecarea din Sankt Petersburg îmi spunea că mai fac vreo 170 de kilometri. Cum temperatura bună mi-a dat chef de mers, am tot amânat momentul plinului. Las’ că pun când intru pe autostrada aia țiplă, zic. Mă opresc frumos într-o benzinărie, fac plinul, mă așez sub o umbreluță, beau o cafea, mănânc un croissant, mă încarc.

Doar că… Doar că nu prea mi-am făcut temele. Aveam să aflu mai târziu că autostrada a fost dată în folosință acum o lună și ceva. Două sectoare, în total vreo 500 de kilometri, abia scoase de sub țiplă. Asta e bine pentru că asfaltul e nemaipomenit, nici pe circuite nu găsești ceva mai lin, mai aderent. E făcută prin pustiu, nu e semnal la telefon și absolut toată e luminată noaptea, sunt stâlpi de lumină la fiecare 50 de metri. Toate bune și frumoase, doar că autostradă nouă înseamnă nema benzinării, nema restaurante. Sunt deja de vreo 50 de kilometri pe M11 și Sancho mai are combustibil pentru încă 40 de kilometri. Sunt pe roșu de ceva vreme, am redus viteza la 90 km/h, internet nu există să pot verifica, iar cele 4-5 mașini pe care le-am văzut în tot acest timp nu-s un semn prea bun. Dacă rămân fără benzină aici am pus-o rău de tot. Și dă-i, depășit de oricine trecea, cu morcovu’ băgat cu tot cu Buggs Bunny și vânător. Scap relativ ieftin. Opresc lângă niște muncitori pe utilajele de tuns iarba și întreb de benzină. Cică la 10 kilometri, în realitate vreo 20, dar e.

E o construcție provizorie, sunt niște containere Lukoil, vreo 4, fiecare cu câte o pompă. Bine, e ce trebuie. Se poate plăti cu cardul, așa că bag până-n buză. Stresul a fost considerabil, oricât de prostește ar suna, iar asta aduce alte neajunsuri. Spuneam că n-am băut cafea, că n-am mâncat, nici apă n-am la mine. Mai mult, afară e un soare orbitor și, deși nu e caniculă, tot încălzește Sorinel suficient cât să aducă o mică jenă. Așa că începe să-mi fugă scrisu’. E plictisitor ca naiba, de pe autostradă nu pot ieși pentru că… nu se poate ieși, nu ai unde. Și semnele mele vitale se apropie de forma de relief a celei mai plictisitoare țări din lume, aia cu care ne învecinăm la vest, nord-vest. Mi-e foame de mor, efectiv nu mai mai pot concentra la drum, la nimic. Am dopuri de urechi în… urechi și în liniștea aia îmi pot auzi stomacul cum huruie mai ceva ca zgomotul de fond de pe M11. N-am ce face, îi dau așa, cresc viteza pe la 150-160 ca să ajung mai repede și pentru că așa merg toți, și sper. Și sper. Și speeer. Mă gândesc să opresc în spațiile alea de odihnă, în popasuri, să văd dacă găsesc ceva lăsat de oameni pe măsuțele de lemn. Nu glumesc, chiar mă gândesc să mă uit pe acolo sau prin coșurile de gunoi, că dacă merg încă 2-300 de kilometri fără să mănânc s-ar putea să o iau dreapta brusc și pentru ultima dată.

Și fix când cred că nu mai rezist, fix atunci apare o salvare. Nu de tipul Raed Arafat, de tipul răspuns la foame. Bine, vine sub forma unui loc în care nu găsesc absolut nimic serios. E o benzinărie nouă, cu puține produse, și tot ce pot lua sunt niște covrigei și un soi de mini-pateu, ultimul, pe care îl umflu în mine cu apă și cu un suc de portocale. Ce vorbești, nene! Nu există senzație mai mișto pe lume decât să mănânci ceva, orice, atunci când ești distrus de foame.

Chiar și mâncat, drumul tot plictisitor rămâne. Termin primul sector de autostradă, în dreptul orașului Tver, și vine momentul să plătesc taxa. Mai am vreo 450 de ruble cash (30 de lei) și zic să le folosesc, că-n Moscova dau cu cardul peste tot. Dau cartela taxatoarei și pe ecran apare amenda. 780 de ruble (52 de lei)! Cațiaș… Nu zic, după standarde de Europa de Vest nu e mult, dar nu mă așteptam. Mna, sunt aproape 400 de kilometri de autostradă, 30 de lei nu e mult. Plătesc cu cardul, mă bag din nou pe M10 vreo 50 de kilometri și, pentru că M10 e aglomerat ca naiba, revin pe M11 când apare din nou. Al doilea sector, tot cu plată, de data asta sunt vreo 150 de kilometri care se termină fix în inima Moscovei. La fel de țiplă totul, la fel de nou, merg cu viteze fantastice, termin și autostrada asta și vine taxarea. Zic, dacă pentru 400 de kilometri am dat 780 de ruble, acum nu dau nici 400. Predau cartela, taxatoarea o scanează și… 880 de ruble (59 de lei). Fmm! Mișto pe M11. O grămadă de bani pe taxe, o grămadă de bani pe benzină pentru că la vitezele alea a consumat Sancho o grămadă, plus făcutul foamei. Dar, nah! Cine a ajuns de la Sankt Petersburg în Moscova în 7 ore și ceva? Apropo, asta înseamnă autostradă cum nu avem noi. Distanța e de 750 de kilometri, una pe care eu am făcut-o în 7 ore și 25 de minute. Cu opriri cu tot.

Bă, și intru-n Moscova. Moscova aia cu 13,2 milioane de locuitori (chiar atât e, n-am aruncat eu cu cifre), Moscova aia pe care o știu că aruncă în tine un trafic de îți vine să te detonezi. Și… Pășesc în filmul cu Will Smith și câinele lui. Nimeni. Mă rog, câteva mașini, puține, sunt primul la fiecare semafor pe autostrada care străbate orașul. E atât de liber încât de la intrarea în oraș și până la hotelul meu din centru fac vreo 15 minute. 20 de kilometri în 15 minute în Moscova, ăsta e timp de Cartea Recordurilor.

Mă cazez la un hotel la care am mai stat pe vremea când eram bogat, doar că acum l-am prins la o nebunie pe Booking și dau 145 de lei pe noapte. Hotel mișto, aproape de Piața Roșie, 145 de lei! Aflu că Moscova a fost în stare de asediu cu o zi înainte de sosirea mea, proteste de stradă în urma cărora au fost vreo 1000 de arestări, dar acum e liniște și pace. A avut bosu’ grijă să liniștească doritorii de democrație. Deh, n-a zis nimeni că e un model de urmat. O iau din nou la pas, mănânc ca un mare lider, 15-20.000 de calorii, cu cafele, cu Pepsi, cu dulce, cu de toate. Bag și o Piața Roșie, așa de reamintit, apoi mă întorc la hotel să dorm, că sunt mai rău decât Doroftei după meciul cu Balbi.

Partenerii ”Nord, spre frig” sunt BMW Motorrad Romania și Moto Hub Romania