În lumea fotbalului, aia de la cel mai înalt nivel, găsești fel de fel de exemple de jucători. Fie că avem loialitate dusă la extrem, fie că avem tipi muncitori care preferă perfomanța și nu neapărat banii, fie că avem genii de care nu se poate atinge nimeni, așa cum e Messi, lumea e interesantă.
Așa cum interesant mi se pare și cazul lui Neymar, băiat care dacă ar fi fost start rock sau actor era, probabil, la a 12-a încercare de a scăpa de dependența de droguri de mare risc. Ar fi fost, cred eu, un rival serios pentru Charlie Sheen. Zic asta pentru că mi se pare că lui Neymar nu îi place fotbalul, nu iubește fotbalul, așa cum o fac Messi sau Ronaldo, de exemplu, ca să rămânem la cel mai înalt nivel. Nu mă înțelegeți greșit, Neymar e un mega-jucător, însă dacă e să mă iau după speculațiile tratate cu seriozitate de presa din Spania, am impresia că totul s-a transformat într-o goană după confort și după sume din afara acestei lumi.
AS scrie azi că despre posibilitatea venirii lui Neymar la Real Madrid din vară. Se știe faptul că tatăl brazilianului s-a întâlnit cu niște reprezentanți ai lui Real în Paris acum ceva vreme, iar nota jurnaliștilor este aia că Neymar și-a dat acordul, că vrea să meargă la Real. De ce, vă veți întreba? Pentru că vrea să joace alături de Cristiano Ronaldo? Pentru că îi place albul de mic? Pentru că vrea să joace în Europa League la anul? 🙂 Nu! Pentru că, citez din presa spaniolă, ”starul brazilian s-a săturat de Ligue 1 și de viața în Paris. Potrivit apropiaților, Neymar a spus că au fost cinci luni care au trecut ca cinci ani”.
Dincolo de faptul că Neymar e surprins că meciurile cu Guingamp, Dijon sau Angers nu-l motivează (doh!) mi-a plăcut aia cu ”cinci luni care s-au simțit ca cinci ani”. Păi, cum? Trăiește în garsonieră? Stă în cameră cu mai multe persoane, își așteaptă rândul la duș câte jumătate de oră? E mare întreținerea, e aglomerat la metrou? Ce anume l-a făcut să se sature? E urât Parisul? Nu cred, pe lângă Madrid, Parisul e ca Bucureștiul pe lângă Focșani. Nu-s femei în Paris? Cred că sunt. Cum s-a săturat de viața de acolo? Că tare sunt curios să aflu.
Altfel, abia aștept să văd cum se va sări de pragul celor 300 de milioane de euro pentru un fotbalist. Pentru că, nu-i așa, de ce să nu? Eu zic să se dea direct 1 miliard, să știm o treabă. Miliardul, tată! Miliardul și rugăciuni, că poate se satură Neymar și de Madrid până la finalul lui 2018 și se lasă de fotbal.
Pentru ca in vestiarul Barcelonei era pace si prietenie, iar la Paris e invidie si dusmanie.
Si mancarea e mucegaita, in special brânza.
Eu nu-l condamn deloc. Desi nu-mi plac astfel de jucatori, il inteleg perfect. Pai daca PSG si Real sunt pregatite sa-mi dea 60 milioane salariu pe luna, n-as fi eu prost sa nu le iau banii??? Nu e ca si cum ma ofer si trag de cluburi sa ma plateasca regeste. Ele trag de mine. Viata de fotbalist e scurta si sa nu uitam, ca de la aparitia caselor de pariuri, in fotbal in special si in sport in general, nicio suma nu mai pare mare. Dai 400 milioane pe Neymar, scoti jumatate din tricouri si cealalta jumatate dintr-un 1 pauza 2 final cu Malaga pe Santiago Bernabeu si gata.
Am citit undeva, nu mai gasesc link-ul, ca asta ar fi fost planul inca de la inceput. Sa ajunga la Real Madrid, dar nu voia direct pentru ca probabil ar mai fi aparut un cap de porc :))
La Neymar am impresia si ca e foarte influentat de taica-su, care pare chiar mai ahtiat dupa bani ca el. Si daca se face transferu asta, care probabil ar deveni cel mai scump, eu cred ca niciun fotbalist nu ar trebui sa valoreze atata. S-a ajuns prea departe, s-au dus orice repere, iar aia cu fair play-ul financiar e o gluma proasta.