web analytics
Fotbal intern

De ce Muniru și nu Ștefănescu? De ce Busuladzic și nu Tîrcoveanu?

Voiam să spun că n-o să înțeleg niciodată de ce sunt aduși străini mediocri în fotbalul românesc în loc să li se dea șanse tinerilor care se zbat pe maidanele noastre să ajungă în Liga 1. Dar înțeleg! La străini e mișto că sunt transferați, se împarte o primă de instalare cu președintele, se rupe un comision în două-trei părți, eventual își ia antrenorul ceva și din salariu. De asta ajungem în situația de a avea o echipă națională care nu mai poate ține pasul și prin fotbaliștii convocați din România, pentru că noi creștem rebuturile altora.

Două cazuri concrete. Aș vrea să știu și eu argumentul pentru care la Steaua e titular Muniru, fratele lat al unui fotbalist care a fost pe la AC Milan, iar Cătălin Ștefănescu nu e. Sigur, profil o idee diferit, dar nu contează. Muniru este unul dintre puținii fotbaliști din Liga 1 fără de calități. Nu are nici măcar una, zero. Ori la Ștefănescu am mai văzut și când era pe la Ceahlăul, mi-a plăcut și în puținele apariții la Steaua, iar aseară contra lui Dinamo l-am văzut și un foarte bun pasator, plus un finalizator bun. De ce să îi dai lemnului de Muniru salariu triplu când cel puțin la fel poate juca Ștefănescu.

Aceeași discuție și la Dinamo. Aduci din Danarmeanca un individ de care a auzit doar bunicul lui și îl plătești de probabil zece ori mai mult decât pe Andrei Tîrcoveanu. Sigur, nu l-am urmărit eu pe puștiul ăsta prea des, dar știu oameni care au făcut-o și care spun că e vun, că e de viitor dacă va crește cum trebuie. Dar cum să crească când el nu are loc în echipă de Busuladzic, băiatul ăla pe care l-a dus mintea ca la 1-1 să îi bage un picior în piept lui Crețu și să fie eliminat. Care e plusul de valoare adus de Busuladzic? Concret, în joc, e mediocru în cel mai fericit caz. Pe viitor, ca valoare de vânzare, e zero. Nu va pleca niciodată pe mai mult de 100k. Și atunci? De ce să nu crești un puști?

Mda. Pentru că nu mai luăm comisioane, nu mai împărțim salarii, nu mai fentăm statul cu niște prime de instalare sub formă de donație.

3 comentarii

  • Din pacate pentru fotbalul nostru ai perfecta dreptate – nu il inteleg pe Negoita de ce nu impune numai tineri romani in echipa pana le vine mintea la cap. Sunt multi intr-adevar care au doar talent, ca Lutu, Mitea si Radu Niculescu, si vor muri cu el si atat. Dar sunt si altii muncitori care nu au sanse din cauza acestor petarde. Mie personal Azer imi place – a fost un pic inconstienta ce a facut, dar si ala de la Iasi a fost cam fetita. Pe de alta parte, bravo lui, a obtinut ce si-a dorit.

    si pe langa jucatori, nu inteleg de ce nu aducem niste antrenori complet necunoscuti pe care sa ii lasam sa creasca corect o echipa timp de 2-3 ani si pe urma sa faca treaba. Eu raman la parerea ca Bonetti ar fi fost super bun daca il lasai 2-3 ani.

  • Mai bine ii dadea rosu aluia de la Iasi pentru simulare, eu nu inteleg de ce toata lumea e multumita la fotbal cu comportamentul asta jenant si tuturor li se pare normal. In Divizia A nu cred ca am vazut vreodata un galben pt simulare in 10 ani de cand ma uit la meciurile lui Dinamo. In NBA de exemplu te amendeaza 50000 dolari pt asa ceva, ba te mai si suspenda, nu mai zic de rugby si multe alte sporturi care fac eforturi sa elimine nenorocirile astea.

    Tarcoveanu mi a placut de fiecare data cand l am vazut. Totusi, chiar asa tampiti or fi si Stoican si Rednic si Andone de nu ii dau sanse? O fi ceva cu el. Azi se cam plimba pe teren la 1-2, poate asta o fi raspunsul.

Leave a Reply to Sile X

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.