web analytics
Fotbal intern

Mult prea valorosul antrenor Dan Petrescu, zis și dl. Goe

Dan Petrescu, antrenorul pe care îl voiați voi la echipa națională, e atât de valoros, atât de competent, încât nu e capabil să își găsească o echipă fără pile nici măcar în România. După ce și-a purtat obscura carieră în campionate obscure unde, culmea, a avut rezultate execrabile, Petrescu vine în România la CFR Cluj.

Nu, nu pe competențe, așa cum v-ați putea gândi. Ci pe pile, adus acolo de unul care și-a demonstrat deja parazitismul în fotbal la nivel de conducător, celebrul Bogdan Mara. Tare? Clujul a fost echipă sezonul trecut datorită lui Miriuță, acum Miriuță e concediat ca să îl aducă Mara pe dl. Goe, băiatul care fără tati Mara nu e capabil să antreneze nici în curtea casei.

Și, ca să îmi confirme mie faptul că Petrescu n-are scrupule așa cum aud de 10 ani în fotbal, omul dă și declarații în care mărturisește că negociază cu CFR, club care are antrenor. Ce îi pasă lui Petrescu că-i antrenor acolo, de unde atâta respect, doar el e Bursucul.

6 comentarii

  • Daca e sa ne luam dupa Scutariu, probabil va trebui sa mai asteptam 15 ani sa avem un nou mare antrenor: Nicusor Stanciu!

  • Mare intr-adevar un bou, vii sa zici ca ai nevoie de antrenor cu experienta, bla bla, alt proiect, alte pretenții si dupa zici asta:
    “Obiectivul pentru primul sezon va fi acela de a construi o echipă competitivă și de a ne califica în play-off. Nu vrem să ne grăbim, vrem să construim pas cu pas. Nici dacă-l aduci pe Mourinho și mulți jucători nu ai garanția performanței de la început”, a spus Mara

  • Voi ii ridicati pe astia in slavi, Bursucul, Dolarel Munteanu, Reghe, Hagi, Multescu, Grozavu, Cartu, Sumudica, Contra, Ganea, etc., niste nulitati in orice domeniu, unii au fost fotbalisti buni, dar atat, dupa zero barat pe orice plan. Daca stai langa banca lor la un meci iti dublezi numarul de injuraturi pe care le stii si 2 luni nu mai injuri ca ai facut supradoza in cele 90 de minute state langa analfabetii astia.

  • CFR se batea la titlu cu cele 6 puncte luate de TAS. Miriuta a facut o treaba excelenta. Dan Petrescu va face ca la ASA. Se va supara ca Bursucu’ pe sat si va pleca (nu cred ca-l prinde iarna, cum zicea cineva mai sus)

  • Mama cum e asta. Miriuta chiar pare in regula si a facut treaba ok la CFR. Brace yourselves, urmeaza un sezon cu 97 de fotbalisti dubiosi adusi de Mara si Petrescu plecat prin iarna, ca nah, are o oferta de nerefuzat din Golf.

  • Despre asta este vorba in fotbalul Romanesc. Muresan ar trebuii sa ii pupe mainile lui Miriuta ca l-a dus pe loc de cupa europeana. Ca nu poate participa acolo, e strict vina lui. Penibili!

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.