Minciunile despre fotbalul din deșert

Dacă tot am atins discuția cu Rednic, cel care a venit să salveze Dinamo după ce l-a concediat o echipă din subsolul Arabiei Saudite, haideți să aprofundăm. Tema nu e nouă, am tot atins-o pe aici, însă văd că se discută în continuare la superlativ despre experiențele din zonă. Și nu înțeleg de ce, credeam că e la mintea cocoșului că ieșirile în zona aia au un singur obiectiv, acela de umplere a contului. Despre fotbal nu putem vorbi, indiferent de țară, cei de acolo sunt încă la un nivel extraordinar de scăzut chiar și pentru standardele noastre. Mă refer, desigur, la calitate, nu la cașcaval.

Și ca să îmi întăresc punctul de vedere vă las câteva pasaje dintr-o discuție între ProSport și Mihai Răduț, discuție purtată în toamna lui 2016.

Mă gândeam că nivelul e mai scăzut, dar nu chiar aşa. După asta ne-am lovit şi de probleme de organizare, mi-am dat seama că sunt la nivel de amatori.

Jucam meciuri cu echipamente de antrenament, nu aveam nici echipamente de joc. Am văzut imediat că e o diferenţă extraordinară de nivel faţă de primele patru sau cinci echipe din prima ligă, acolo unde e un nivel cât de cât OK.

Mergeam la antrenament pentru că eram chemaţi la 4 jumătate, ca să începe la 5. OK! Mergeam la 4 jumătate şi începeam antrenamentul la 6 jumate sau chiar 7.

Făceam jumătate de oră şi apoi săteam pe teren şi trăgeam la poartă pentru că ei se rugau toţi. După rugăciune mai continuam vreo oră, aşa că stăteam 6-7 ore la stadion fără să ştim de ce. De pregătit nu ne pregăteam, doar stăteam pe teren.

În România fac de zece ori mai multe antrenamente şi mai intense. Cum să mai pierd vremea aici să-i văd cum nu pot prelua o minge cu latul? Mă ia capul!

În loc să joc mai în faţă, în spatele vârfului, eram pe linia de 16 metri lângă Ropo şi trebuia să acoperim şi fundaşul stânga, şi fundaşul dreapta, şi centralii. Nici la juniori nu găseşti aşa ceva.

Sigur, Răduț nu juca la o echipă de top. Dar nici antrenorii noștri nu muncesc doar în top. Sigur, există diferențe între Emirate, Arabia Saudită și Qatar. Dar nu foarte mari. Și e cu atât mai deranjant cu cât microbiștii din România asociază banii mulți cu calitatea. Dacă aud că Reghecampf primește 3 milioane pe an, au impresia că lucrează în cele mai bune condiții la un club profesionist. Iar asta e departe de realitate. De obicei, lucrează în condiții precum cele descrise mai sus de Răduț. Că unii au echipamente, că alții au și niște jucători mai buni, da. De acord, dar sunt excepțiile de la regulă. Și chiar și în condițiile astea, tot slabi sunt.

Și acum voi veniți să îmi spuneți mie cât de tare e Olăroiu? Pe ce vă bazați, concret? A antrenat acolo o viață de om, a fost nevoit să își facă antrenamentele între rugăciuni, să accepte mofturile prinților cu bani, să îi învețe pe ăia să stea în teren. E suficient să facă față la un nivel precum cel din Liga 1? Mă îndoiesc sincer. De Rednic, Petrescu sau Reghecampf, cei care au fost dați afară de pe acolo după eșecuri lamentabile, nici nu mai are sens să pomenesc.