web analytics
Diverse

Menține mediul curat (P)

A fost nevoie pentru o nouă intervenție din exterior pentru că eu nu stăpânesc deloc subiectul, însă am reușit. Este vorba despre un părinte tânăr care s-a documentat și care a ajuns să știe mai multe decât și-ar fi închipuit despre sterilizatoare pentru biberoane, o categorie generoasă pe site-ul Noriel. În timpul rând trebuie să citiți mult pe tema asta. Probabil veți găsi studiile potrivit cărora folosirea sterilizatoarelor pentru biberoane este recomandată până în momentul în care cel mic dezvoltă o floră intestinală completă și va reuși, de unul singur, să se protejeze în fața pericolelor. Iar asta se întâmplă de obicei pe la doi sau trei ani, în funcție de organismul fiecăruia. Deci trebuie să gândiți achiziționarea unui sterilizator ca pe o investiție, un sterilizator mai scump vă poate ține toată acestă perioadă. Oricum, ce trebuie să rețineți este că aproape fiecare medic vă va recomanda folosirea lor în primele șase luni de viață ale celui mic. Ăsta e primul pas, documentarea și stabilirea intervalului în care astfel de accesorii sunt recomandate.

Spuneam că oferta de pe site-ul Noriel e generoasă. Spre exemplu, sterilizatorul electric NUK Vapo Rapid care se laudă că face o sterilizare cu abur fierbinte în circa 8 minute cu 70 de mililitri de apă. E compatibil cu toate tipurile de biberoane din comerț, dar e recomandată folosirea cu până la 6 biberoane NUK First Choice cu gât larg. În pachet sunt incluse paharul gradat, clește pentru biberoane/accesorii și suportul pentru șase biberoane. Produsul are și un review pozitiv, o doamnă care spune că NUK Vapo Rapid e foarte util în primul an de viață al copilului și care susține că sterilizarea se face rapid, în 15-20 de minute. Mai există și o variantă mai light, adică sterilizatoarele care funcționează prin introducerea într-un cuptor cu microunde. Sunt sterilizatoare cu abur care distrug în doar câteva minute circa 99,9% dintre bacterii și germeni.

Trebuie să fiți conștienți de faptul că cei mici au un sistem imunitar care se dezvoltă, dar care în prima parte a vieții este deosebit de fragil, motiv pentru care trebuie găsit un echilibru cât mai natural în ceea ce privește expunerea/ferirea de factori cu potențial dăunător. Sterilizatorul de biberoane poate fi folosit, astfel, în ideea de a-i oferi un mediu controlat în interacțiunea cu recipientele din care mănâncă, dar care poate fi folosit și pentru lucrurile pe care un bebeluș este tentat, de obicei, să le bage în gură. Adică accesorii vestimentare mici, jucării mici, veselă și tot felul de alte accesorii. Și asta se întâmplă prin distrugerea elementelor dăunătoare cu ajutorul căldurii puternice și a aburului produs de sterilizatoare.

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.