Și mie mi-a plăcut să văd că aseară, la un meci din grupele Ligii Campionilor, Radu Drăgușin a intrat la Juventus. Nu Juventus Colentina, cum suntem noi obișnuiți să avem repere, ci Juventus Torino. Acolo cu Ronaldo, cu Morata, cu Pirlo antrenor. Și e cu atât mai tare faptul că românul a debutat în Ligă la nici 19 ani, că mai are vreo 3 luni până îi face.
Știrea s-a propagat în România, așa cum era normal, cu viteza cu care a plecat Bolt când a stabilit primul record mondial la sută. Problema noastră e, o zic încă o dată, că ne bucurăm mai mult decât e cazul și avem deziluzii majore. Nu pentru că suntem deziluzionați, ci pentru că avem niște așteptări construite pe boom-uri, nu pe o fundație concretă.
Mă uitam la declarațiile lui Florin Răducioiu, fotbalist uriaș al României, iar omul ăsta spunea ceva pentru care observ că e înjurat de românii patrioți. Care ei, români patrioți, sunt patroți atunci când nu faultează limba română cu setea cu care intra Van Dijk la Mertens, acum vreo două sezoane de UCL. Știți de ce e înjurat Răducioiu? Pentru că a zis asta:
N-aș vrea să ne entuziasmăm gratuit în cazul lui. Până la urmă, n-a realizat nimic. Ce a făcut? A fost debutat, da, e OK, dar aș vrea să nu ne grăbim. E bine pentru fotbalul românesc că are un astfel de tânăr jucător în curtea unui nume mare al Europei, dar nu e suficient pentru a spune deja că am câștigat un fotbalist
Nu există ceva mai adevărat, mai bine spus, decât pasajul ăsta. De Vlad Dragomir la Arsenal ce mai știți? Că eu știu că e prin liga a treia (parcă?) din Italia. Dar de Laurențiu Brănescu, cel care dădea pase și se antrena cu Buffon la Juventus? Că parcă e acasă, face rebus, n-are echipă, după vreo câteva experiențe mediocre prin campionate de mâna a doua, la echipe de mâna a treia și a patra. Și nici Drăguș nu se simte prea bine, de Băluță transferatul în Premier League nu mai vorbesc. Și tot așa.
Nu sunt două idei care se bat cap în cap. Da, ne bucurăm sincer pentru Drăgușin, dar suntem băieți responsabili și știm că nu debutul contează. Ci constanța. Consacrarea la nivelul ăla. Când o să îl vedem prezență constantă la Juventus, abia atunci putem să avem motive reale de bucurie. Până atunci suntem simpli ciupitori.
