web analytics
Fotbal intern

Măcar Daum avea dreptate, Budescu n-are ce căuta la națională

Budescu e într-un moment al carierei lui în care, dată fiind și situația în care e naționala, nu poate să lipsească de la lot. Și nu doar de la lot, ci din primul 11. Pentru că, așa cum e cazul și la FCSB, poate să zacă o repriză, dar în 5 minute să îți rezolve meciul. Și pe lângă toate astea, parcă simt și eu nevoia de o giumbușlucărie, de un dribling tâmpit, de o fază mișto, c-am avut o națională gri în ultimii mulți ani.

Benzar nu e meritul lui Daum, oricât de mult ni se tot repetă asta. Da, el a debutat în mandatul lui Daum, dar s-a întâmplat asta pentru simplul fapt că era de departe cel mai bun fundaș dreapta din România. Meritul pentru apariția lui Benzar la națională e doar al lui Romario Benzar. Și al lui Gică Hagi pentru că l-a promovat acolo.

Știți că nu-mi place Florin Andone? Știți! Dar nu sunt absurd să nu văd evidența. Adică omul joacă în Primera, are și goluri pe acolo, dar la națională nu face nimic. Și nu pricep de ce se întâmplă asta. Că o iau razna și încep să cred ce se tot scrie, anume că îl urăsc toți și nu-l joacă. Și pare prea SF…

Sunt curios dacă îl întreabă cineva pe Burleanu ce au avut galeriile cu el de l-au înjurat tot meciul. Și mai curios sunt de ce ar putea răspunde. Sunt invidioși suporterii? Îi plătește Sandu Mircea? Nu sunt obișnuiți cu succesul major de la FRF?

Mi-aș fi dorit să îl văd mai mult pe Alex Ioniță. Asta pentru că, așa cum ziceam despre Budescu, dar și despre Maxim, îmi plac jucătorii care știu să facă lucruri plăcute cu mingea. Și Ioniță, oricât de ciudat e el, știe.

Ce se întâmplă cu genialul Chiricheș care juca în România? Cum să ajungi să nu știi să faci marcaj, să te dribleze jucătorii din Kazahstan? Să…. 🙁

Și? Ne entuziasmăm peste măsură? Am spulberat Kazahstanul și suntem mari? Contra e gigant? Tătărușanu e nr 1? Rupem? Spargem? Distrugem? 🙂

6 comentarii

  • Eu zic ca e bine. Am vazut un meci frumos si e clar e meritul lui Contra. Da, am jucat impotriva unei echipe f slab cotate dar sa nu uitam ca la ei nu am reusit mare lucru. E de remarcat acest minuscul progres, faptul ca s-a jucat cu pofta, mult mai vertical, mai rapid. Au revenit acele trunghiuri de pase care nu ne mai ieseau de pe vremea lui Boloni, am tinut mingea. Jocul nationalei noastre s-a bazat in vremurile bune f mult pe posesia asta prelungita, chiar daca de multe ori jucam in jumatatea noastra. Dar macar am vazut un plasament mai bun, mingea a circulat pe niste trasee. Nu mai vazusem sa legam atatea pase de ani de zile. Normal ca sunt inca greseli, acea lipsa de concentrare tipica care ne-a ingropat de atatea ori. Imi place ca am jucat cu “batrani”; chestia cu intinerirea nationalei e un bullshit; atata timp cat ai fotbalisti in forma buna esti obligat sa-i bagi in teren indiferent de varsta. As zice ca mai mult conteaza automatismele dobandite la club a unor cupluri gen Budescu – Alibec decat varsta. Deci sunt multumit de ce am vazut si asta ma face sa fiu pozitiv si pentru meciul urmator. Cred ca cu Contra pe banca ne-am fi batut la calificare si, chiar daca o ratam, am fi fort multumiti de atitudine si de faptul ca s-a dat totul pe teren. Sper intr-un egal cu goluri cu danezii; daca marcam primii avem sanse chiar la victorie.

  • Cineva e ipocrit sau lipsit de logicuta in articolul asta. Nu e meritul lui Daum ca l-a promovat pe Nada de pescuit, a ajuns acolo de bun ce e, dar al lui Hagi e, ca l-a promovat, altfel n-ar fi ajuns la o echipa decwnta din care sa fie selectionat la nationala. Nice.

  • Chiriches e puscarie.
    Andone e unul din oamnii cu care trebuie refacuta nationala – o sa plece sa Stefan Radu cand o sa vada toti alibecii promovati aiurea
    Stanciu, alta obsesie a ta, ce face , ma!?

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.