web analytics
Fotbal intern

Mă bucur, ca un bun român!

De acum încolo mă voi bucura sincer pentru fiecare eșec al FCSB-ului cu Andrei Vlad în poartă. Chiar și la alea din Europa, da! Nu sunt un bun român, whatever. Și nici nu vreau să fiu cu proștii, cu ăia care persistă în prostie. Mă voi bucura pentru că ei nu înțeleg nici după atât de mult timp că băiatul ăla n-are o treabă cu sportul de performanță. E un faker, la fel cum e și Cojocaru de la FCSB/Viitorul, lucruri pe care le-am zis ani la rând. Pentru că și Bălgrădean greșește, oricine greșește, dar la Pufi se întâmplă o dată la 15 meciuri. La șantieristul ăla de Vlad e la fiecare al doilea joc.

Săracii, lumea în care trăiesc e atât de îndepărtată de asta reală încât probabil chiar cred că au lot. Îi tot aud cu ”valoarea lotului”, cu ”trebuie să ne revenim” și mă amuz. Ca să îți revii trebuie să ai unde să o faci, un ”normal” spre care să te duci. La ce să își revină Belu Iordache? Sau cozonacul de Roman? Ce, nu joacă Moutinho la adevărata lui valoare? Să își revină unde, la ce?

Nu pot să îi acord merite prea multe lui Edi Iordănescu pentru că, deh, a jucat cu niște rupți. Dar chiar și așa, se vede atunci când adversarul are pe bancă un om care își iubește meseria, care studiază, care îți identifică în două vizionări toate punctele slabe și care știe și cum să le speculeze. FCSB n-a avut vreo șansă să câștige meciul ăsta.

Emil 1903 Grădinescu zice că FCSB n-a mai luat bătaie patru meciuri la rând de jumătate de secol. Curios, am dat un search și n-am găsit meciurile FCSB-ului din perioada aia. O avea el un almanah. Bine, serios acum, asta e dovada clară că degeaba îi obligă CNA să nu le mai spună Steaua, ei păstrează mizeria prin asocierile astea. Că FCSB n-a mai luat bătaie de 50 de ani, că FCSB s-a mai întâlnit cu nu știu cine în 1988…

Ce pățește acum e puțin față de ceea ce merită individul ăsta care a distrus oameni, care a ucis cariere, care a nenorocit o groază de lume. Și îmi doresc, oricât de nasol ar suna, să pățească ceea ce merită până la capăt! Pe toate planurile!

Pintilii, pleacă de la ăștia, tată!

16 comentarii

  • Eu nu inteleg o treaba simpla.

    De ce wecesebee este trecuta cu palmaresul Stelei pe site ul uefa ????????

  • Cum majoritatea articolelor tale sunt despre FCSB, daca aceasta echipa moare, mori si tu.
    Dinamo e pe ultimul loc, dar nu prea scrii despre ei, oare de ce? Oare pentru ca nu citeste nici dracu’?
    O paine o mancai oricum, dar mai vedeai tu p..a calatorii prin rusia cu motocicleta daca nu scriai aproape exclusiv despre fcsb. Dar ipocrizia e mare….

      • De acord!
        As putea sa iau blogul la puricat, si sa iti fac o statistica la cat scrii despre fcbs in comparatie cu alte echipe. Nu ar fi mai ok sa scrii despre cfr, doar sunt pe val?

        • Cel mai ok ar fi sa nu mai citești daca nu iti place. Fara rautate o zic. Altfel, subt convins ca asa e, scriu despre fcsb pt ca despre fcsb scriu si la ProSport de vreo 7 ani si ceva.

          • Scuza-ma, dar cum vine asta?
            Tie nu iti place ce se intampla la fcsb (nici mie nu imi place) dar continui sa scrii si sa judeci deoarece este un club de fotbal, jucatorii/stafful persoane publice, etc si de asemenea, indiferent de parerile tale, astepti totusi respect din partea lor. Dar mie daca nu imi place, sa nu mai citesc.
            De ce nu se aplica si la tine sfatul propriu?
            In loc sa te bucuri atat de ceea ce se intampla acolo, de ce nu vii cu o solutie? Inteleg ca nu ai lucruri pozitive despre care sa scrii, dar fa o analiza obiectiva pentru ca poti face si va fi mai ok.

      • Pai, Cristi, numai daca continua asa pana se da cu curu’ de pamant, adica cand visteria va fi goala, FCSB va avea o sansa sa se trezeasca. Becali, daca tot a pus cruce sezonului, fiind slabe sanse sa mai prinda play off-ul, nu mai are decat sa puna punct la bazaconiile pe care le-a generat, sa scoata bani din buzunar pt staff si jucatori adevarati, cu care sa pregateasca si sa omogenizeze o trupa pt vara viitoare. (Desigur, ne indoim ca neuronii lui sunt capabili sa se mai screama pt ceva atat de benefic).
        Eu nu am motive sa pot crede ca se mai poate califica in Europa, cu atmosfera din club si moralul la limita al vestiarului. Numai printr-un bulan porcesc… Si chiar daca intra si incaseaza ceva bani, tot mai rau va merge in campionat, va fi ciuca mistourilor. Deja sunt sub limita limitelir penibilului: jucatori grasi ca la meciurile de old boys, antrenori cu capetele in nori ce par putin ciupiti de vreo trauma…discursuri ciudate, si la Vergil ala, si la Arges asta…o sticlire ciudata in ochi de religiosi strabatuti de revelatii, De Brad Pitt nu mai vorbim… Jucatori titulari in teren la 3 zile de la aterizarea in club, ca in curtea scolii:”Joci, ma? Hai, treci in poarta sau stai in aparare”- bulgarul asta, saracu’, rosu pt cot in gat (!!) Iar la primul gol produce gratuit faultul pt lovitura libera din care iese golul…
        DEZASTRU!

  • Bine ai venit la noi in celula. :))))

    Totusi ti-as pune filmuletele de acum 2-3 ani cand nu intelegeai cum ne putem bucura la esecurile FCSB…

  • cel mai trist e ca orice roman ar trebui sa inteleaga ca dumnezeu nu e vreoun suporter , ca , credinta nu se cumpara si e o chestie intima si personala , cand pui credinta pe prin plan si crezi ca , credinta iti inlocuieste orice calificare , singuri care inca ma intra pe gazon cu meseria lor sunt fotbalisti pe care mai spera credinciosul sa ii vanda sa ii creasca ….. mi se face scarba cand inca lumea crede ca becali a salvat fotbalul romanesc , fotbal inseamna branduri si suporteri pe stadioane, lumea merge si pe stadioanele asta derapanate care sunt acum si sunt in degradare din lipsa de folosinta , sa fi roman inseaman sa indepartezi o pers care a facut cel mai mare rau fotbalului romanesc si care a creat precedente mult mai grave decat suntem toti capabili sa intelegem

  • Poate că exagerez dar, in opinia mea, o mare cauză a ceea ce se întâmplă acum la SC FC Fcsb SA Mogoșoaia 2003 este următoarea: lipsa fricii albanezului fost pușcăriaș de “huliganii”, “derbedeii”, “casierii cu tricouri negre de la Mega”, etc. Se pare, totuși, că ultrașii aduc, uneori, câte un pic de echilibru, oricât de ciudat ar părea pentru unii. Nu cred că analfabetul și-ar fi permis să batjocorească tot clubul cu “huliganii” in peluze meci de meci.

  • Dacă cumva printr-o minune FCSB elimina Vitoria, aia pot sa își dea toți demisia și sa o ia de la 0.

  • Cristi, mie asta cu valoarea jucatorilor mi se pare cea mai mica problema a lor. Au mai facut altii echipe bune cu jucatori mediocri, chiar Edi cu Gaz Metan, dar si altii.

    Dar cum sa joci ceva in haosul ala? Au rulat 30 de jucatori(!) in primele 7 etape cu 3 antrenori care nu au mai antrenat la nivel inalt. De aici vor merge nu mai in jos, ii evita toata lumea si asta merita. Nu poti sa fii impostor la nesfarsit.

  • Daca te bucuri la esecurile fcsbului in europa, nu inseamna ca nu esti un roman bun, inseamna ca esti pro fotbalul romanesc.

Leave a Reply to Vladimir X

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.