web analytics
Fotbal intern

M-ai învins, Lampard de Govândari!

N-am să mint, la pauză ziceam și eu cum zicea și Naum. Că-i cam teatru. Felul în care a arătat Astra fucking Gugu în prima repriză a fost ceva înspăimântător, nici Gloria Bistrița cu Ceahlăul nu o făceau așa, în vremurile colorate ale fotbalului nostru, atunci când conducătorii de club stabileau rezultate în săptămâna premergătoare, cu jurnaliștii în dreapta, la chefurile date de Nea’ Puiu de la FC Onești. Îl știți pe Nicolae Puiu, e cel din poza celebră în care se apleacă, protocolar, în fața lui Cornel Dinu, strângându-i mâna de parcă l-a atins pe Michael Jackson. Așa, ziceam fără probleme că e teatru. Nu aș fi făcut mare gură, că nu e miză, dar mă păcăleam.

Care a fost ultima paradă a lui Vlad pe care o puteți spune acum, repede? Dar ultimul meci în care Vlad a salvat FCSB așa cum, de exemplu, face Arlauskis la CFR? De fapt, care e ultimul lucru notabil, sportiv sau nu, făcut de Vlad Messi? De Moruțan nu mai zic nimic. Nu spun pentru că o să săriți să-mi ziceți de șutul lui din primele minute, ăla de pe centrul porții. Cum să critici un fotbalist care într-un meci întreg trage un șut aproape periculos? E o nebunie! Măcar are gusturi la mașini, aș da și eu banii pe un Seria 8.

De data asta am văzut meciul la Digisport pentru că cineva mi-a atras atenția că pot face asta, ușor, pe telefonul mobil. Și gratis, dacă sunt abonat la ei. Altă viață! Unde mai pui că dacă nu mă uitam la meci îmi stătea inima la golul lui 0. Popescu. Patru sute de mesaje am primit de la voi în clipa în care Lampard de Govândari, așa cum e cunoscut în lumea mondenă din Reșița natală, a închis ochii și a tras agheul cu care FCSB a deschis scorul la Gugu.

Care e faza cu Budescu? Are acțiuni la FCSB? A băgat treizeci de mecpuișori înainte de meci? A dansat manele cu Lovin toată noaptea? N-am văzut asemenea comportament la un fotbalist profesionist. Dar ce zic eu profesionist? N-am văzut o asemenea atitudine nici pe sintetic, vara, când joci fără chef la 40 de grade pe terenul ăla pe care bate soarele.

Îmi pare super rău de Alibec. Nu știu de ce e la Astra în continuare, eu chiar cred că el poate să joace la o echipă mult mai bună. Sigur, nu în Serie A sau Primera, dar la o echipă bună din vest ar putea juca. N-ai cum să progresezi la Astra, dar probabil e comodă postura. Și, fără să am informații, aș avea curaj să pariez că a avut oportunități de transfer în ultimul an.

14 comentarii

  • O mica lamurire, am zis ca daca te opresti din scris despre fcsb iti pierzi vacantele, nu daca te opresti din scris pe blog.
    Si depinde din ce unghi privesti diferentele.
    Tot ceea ce faci tu de cativa ani este sa scrii de rau sau de foarte rau. Nu cred ca am mai citit articole pe la alti ziaristi atat de negativiste. Nu poate sa fie totul atat de rau incat sa nu poti zice o vorba buna, ca orice lucru in viata vine cu bune si cu rele.
    Nu inteleg de ce nu poti vedea tot tabloul si te focusezi doar pe raul de la fcsb.
    Si nu incerca sa prostesti lumea ca scrii despre fcbs ca e acolo. Acolo e si cfr, si craiova, dinamo pica in B. Dar ceea ce atrage clickuri este evident fcsb. Mi-as dori sa postezi intr-o buna zi traficul pe site/blog de la articolele despre fcsb comparativ cu orice altceva.

  • E stupid cum se prabuseste FCSB. N-ai cum sa ai pretentii la campionat cand tu nu poti pastra un ax central de valoare sau macar cu experienta. Il scapi pe Balgradean, il scapi pe Planici, nu pui antrenor la echipa. Pai in felul asta de “tactica” ar putea lua campionatul si Clinceni sau orice alta echipa de liga a 2-a. Primul gol al lui Alibec a fost ca la “Ciocanele” doar ca l-a iertat pe Vlad de “castanele” aferente.
    Echipa va continua sa se duca in cap. Va dati seama ce atmosfera e in vestiar. Cum sa te poti concentra la ce spune un antrenor care pare ciupit de retard; la fiecare interviu pare ca-i arde Mache 3 perechi de capace inainte. Dar chiar daca ar veni Reghe, sa zicem, tot n-are cu cine; pai putem compara cu lotul echilibrat de acum cativa ani? Sper sa se duca odata de tot, sa-i apara Sf. Gheorge in vis lui Gigi si sa-i zica in soapta: “Lasa-te. Lasa-ne.” Sa se dizolve de tot ca deja e de cascadorii rasului. Si asa se stinge si dilema cu “care-i adevarata Steaua Bucuresti”…

    • Cine sa mai vina la stana, Oreste? N are loc sa antreneze de baciul batran. Nu vezi ca acum alege antrenori de la ultimele clasate, ce sa faca Ilie Poenaru? Si uite asa, poate la anul speram sa nu mai intre in playoff, apoi 2-3 ani la playout, apoi B-ul si aia e. Eu sunt undeva la mijloc in razboiul FCSB – Steaua, pt ca imi pare rau ca se pierde un brand, pe de alta parte nu prea vad multa inteligenta nici in tabara CSA-ului, sa ratezi ani la rand promovari. Acum sper sa nu se supere domnu’ Cristi pe mine 🙂

  • Acum am vazut si eu clasamentul, inca o infrangere si iese FCSOAIA de pe locurile pentru europa league. Pacat ca Dinamo sunt prea slabi sa i scoata si din cupa.
    Desi nu inteleg, ca azi a fost sarbatoare crestina mare…sfantul Petru si Pavel…n a mers rugaciunea lui Tudor, cred ca a fost dracul mai mare in Alibec si Budescu 🙂

  • Oare cum e sa fii Meme Stoica si sa fii ironic pe Facebook cu alte echipe cand echipa la care tu esti o căpuşă face treaba asta?

      • Tu esti si mai destept. Iar era sa fie blat nu? Ca asa e mereu, fcsb face blaturi, iar cfr castiga campionatul. Atata minte ai.
        Zi ceva si de meciul cfr de etapa trecuta.

        Ti-am reprosat odata ca scrii doar de fcsb ca sa ai si tu 5 clickuri, si ai raspuns ca asta iti este dat de la ziar, sa te ocupi de fcsb.
        Cum e, tot ziarul iti zice ce sa scrii? Sau speri la 10 clickuri?

        • Discursul de neam prost te caracterizează în continuare. Fix ca un găinar de târg, știi tu ca scriu eu pentru 5 click-uri. Nu-ti convine, jet de aici, cine te tine? Sau ești masochist? Sunt destul care lauda echipa omului simplu, fcsb-ul.

        • Eu dau clickuri mereu aici, intru de pe mai multe ipuri sa fac trafic contra fcsb.
          Cum poti lua partea unei echipe care e exemplu de distrugere a orice inseamna organizare de club? Becali e ca la stana, el baga oaia la muls, el o scoate, el face, de fapt nu face mare branza. Intelegi?
          El a distrus ideea de antrenor in Romania, de preparator fizic, de director sportiv. Alti prosti s au luat dupa el, de aia Ana Maria Prodan are loc pe aici sa aduca antrenori gen Enrique Iglesias.

          Si da!, fcsb face cumetrii, cu hagi, cu gloria buzau era finantator din umbra acum 10 ani, cel mai prost blat esuat, cu botosaniul cumetrii vs transferuri.
          Cum vrei sa nu se scrie de rau de fcsb cand creditorul apare la tv si zice ca pe banii lui face orice?!

          Echipa a luat o cu japca in anii 2000, cand totul s a luat cu japca si multi dintre voi inca mai sunteti uimiti de reusitele afaceristilor romani, cum s au ridicat ei si au avut succes pornind de la zero.
          Dar daca te uiti, n au facut decat specula imobiliare, au luat de la stat cu 1 leu si au vandut tot la stat cu 10 lei. N au construit nimic pentru viitor, pentru societate.

          Scoateti capul ala din cur ( din al tau si din curul lui Scutariu) si pisate pe FCSB cu orice ocazie, asta merita orice realizare de a speculantului Becali, poate asa dispare din viata publica.

          • Marus, ai perfecta dreptate in tot ceea ce ai zis de becali, dar nu si de blaturi. Botosani vinde jucatori la fcsb si puncte la cfr.
            Totusi, sunt stelist de mic copil si sunt convins ca o sa trecem si peste astea.

            Scutarici,sunt neam prost ca iti amintesc cat de ipocrit esti? Ti-am mai spus si ca daca te opresti din scris despre fcsb se termina cu vacantele in siberia:) da-mi jet si de data asta.
            Sa nu mai amintesc si de altele…
            Iar faza cu “daca nu iti convine, jet” de ce nu functioneaza si la tine? Nu iti convine cum e administrata fcsb, jet si nu mai scrie. Atat timp cat tu isi rezervi dreptul de a scrie despre ceva ce nu iti apartine, cred ca am si eu dreptul sa scriu pe un blog public ce nu imi apartine.

          • Tu nu prea stapanesti termenii, dincolo de faptul ca te-ai apucat sa pocesti numele, asa cum face idolul tau de la fcsb. Ziceam ca nu stapanesti termenii pentru ca faci o confuzie. Fcsb e acolo tocmai pentru ca lumea sa vorbeasca, sa scrie despre ei. Tu aici ai un privilegiu, nu e musai sa intri si, cu siguranta, nu ai dreptul sa comentezi decat daca iti acord eu dreptul asta. Mai ales cand esti batut in cap si crezi ca blogul imi aduce mie bani de plecat prin lume. Vezi diferentele?

        • Kinoki, uite exemplu perfect pt ce se intampla la FCStana.
          Citez:”Primă pentru Cupă? Da, prima la dreapta și prima la stânga. Nu există prime la mine dacă nu aduci bani. Doar banii contează! Trofeele nu contează! Prime se dau doar pentru calificarea în cupele europene. Trofeele sunt slavă deșartă. Nu faci fapte bune cu ele. Cu banii poți să faci multe lucruri”

          Ce poti comenta la asa ceva? un om care bagatelizeaza tot, se pune putregai pe ce pune el mana. Ce ii trebuie palmares? Sa ne pisam pe cupa Ligii ar spune englezii, ca premiul luat de castigator e 100.000 GBP. ce inseamna 100.000 la ei? salariu pe o sapt pt Jamie Vardy. FA Cup, Cupa Angliei, castigatorul ia 2mil GBP. Ce inseamna asta? Salariu pe 2-3 luni a lui Jamie Vardy.

          Dar ei joaca, ei pastreaza traditia, ca asa ai un viitor, cand iti respecti trecutul.
          Dar cand esti un cioban imbogatit pe specula, tot la specula te raportezi.
          La cum scrie Cristi Scutariu, crezi ca ii face o mare placere sa scrie de FCSTana? crezi ca nu ar vrea si el sa scrie strict despre meciuri interesante, sa ia interviuri fostelor glorii care ocupa posturi de conducere la cluburi?

          Repet ce am spus zilele trecute, te indemn sa te pisi cu orice ocazie pe FCSB, pe patronul ei si pe gandirea lui “crestina”. Si pe oricine ii ia apararea.

    • Babaiatule, ai grije maaare ce zici de MM. Pai el e expert in fotbal, acuma daca il suni iti spune marcatorul din derbyul Cobreloa – Colo Colo din 2019.
      Cate campionate are MM si cate ai tu!?
      Carti scrise…cu emoticoane, sa stie si prostii cans sa rada, cand sa planga.
      Ce sa citesc aici la Scutariu, numa sarcasme…

      Acuma serios, trebuie sa caut pe youtube procesul etapei ca mie mi se parea destept MM pe vremea aia, cu vorbele la el, chiar asa sa fi decazut…bine si eu avem vreo 15 ani.

Leave a Reply to Cristian Scutariu X

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.