web analytics
Opinie

Lăsați oamenii să aibă păreri

Și? Vorba celor scrise acum câteva zile într-o postare AS47, voi cine credeți că își va mai da azi cu părerea despre Stadionul Steaua? Mai precis, să își dea cu părerea despre cum FCSB ar trebui să joace acolo.

Trecând peste faptul că FCSB nici n-o să prea vrea să joace acolo chiar dacă ar putea, de ce a început campania asta? Se înfierbântă lumea la pozele cu stadionul aproape gata și își doresc toți să vadă 50 de inși în tribune la un meci cu Voluntari? Și nu e ironie, că ăsta e adevărul. Și de când e newsworthy părerea lui… Robert Niță despre situația de acolo? Robert Niță, tată!

A zis Robert Niță că trebuie să avem grijă de branduri, cică. Pentru că Robert Niță, după trei mese de copan de dog german prin Vietnam, asta înțelege din viața asta. Că FCSB e brand!

Altfel, văd că se dezvoltă discursul cu ”liga a patra” și, cumva, faptul că nu ar merita unii care joacă prin Liga a IV-a să joace pe un asemenea stadion. Asta spune multe, din punctul meu de vedere, despre cum pricep unii fotbalul. Și despre unde își plasează loialitățile. Pentru că da, de susținut, de încurajat, de iubit sunt doar echipele din prima ligă. Alea merită chestii, restul nu. Cum să ținem cu cineva din liga a patra? Păi, vorba lui Robert punpozecumicipefacebook Niță, pe ăia din L4 îi bat bucătarii și ospătarii. Știe el, Robert Niță, că e așa. Și nu doar că știe, o și spune și pe la TV. E mai plin de certitudini decât e un pat de motel din Hanoi plin de păduchi.

Oare ce părere are Robert Niță despre 5G? Sau despre faptul că prin Alaska s-a întrerupt sezonul de pescuit din cauza COVID-19? Sau despre politicile externe ale DPRK-ului?

Îmi aduc aminte că acum vreun an și ceva m-a pus redactorul șef să fac un interviu cu Robert Niță. Era o perioadă moartă, ceva, și de obicei merg niște discuții de tipul ăsta. M-am supus și am petrecut mai bine de o oră la telefon, perioadă în care am adresat cel mult 4 întrebări, ascultând povești nemuritoare spuse de 30 de ori și asupra cărora aveam mari îndoieli legate de veridicitate. Și am ales să nu public interviul, deși am petrecut mai bine de jumătate de zi să-l scriu. Nu aducea nimic nou, nu era newsworthy, aveam îndoieli serioase că e totul adevărat.

Lăsați oamenii să aibă păreri, așa evoluăm, însă nu vă temeți să le spuneți când părerile lor sunt ridicole. Mai bine ne specializăm pe poze cu mici și cartofi prăjiți, e chiar mișto.

8 comentarii

  • Adevarul e ca CSA are si multi suporteri. Sunt curios cati vin la un meci de L4…(dar nu poze cu cadre restranse).
    E atat de slab brand-ul FCSB incat traficul de pe pagina ta explodeaza. Chiar si fara palmaresul CSA, FCSB are cele mai mari performante din 89-. Cam 90% din presa sportiva traieste de pe spatele FCSB-ului inclusiv tu. Daca scrii o stire negativa primesti hate daca scrii pro primesti hate de la suporterii celorlalte echipe si tot asa.

    • Ai date de trafic? Ca siguranta ta asa ar indica. :)) Tu nu stapanesti bine termenii, e o diferenta intre asa-zisul brand FCSB si traficul generat de FCSB. Ca si Sexy Braileanca face trafic, dar nu e un brand. Pozele cu accidente mortale fac trafic. Si tot asa.

    • Alexc, la fel ca toți fanii SC FC Fcsb SA Mogoșoaia 2003, ești melted. Care sunt “performanțele” astea majore după ’89?! Calificare in semifinalele Cupei UEFA?! Pai acolo tot pe brandul și palmaresul Stelei a ajuns, isteților! Că dacă nu le fura, începea din liga 4, ceea ce înseamnă că în 2006 juca cel mult in Liga 2, nu semifinală UEFA. In campionatul intern a câștigat 5 ediții in 17 ani :))))))) Ultra, mega, performanțe, tată, nu glumă! :))))) PS Steaua București, între ’92 și ’98 a luat “doar” 6 campionate… Cât tupeu aveți… Mai nou vă comparați cu cea mai mare echipă de fotbal din Sud-Estul Europei, voi, niște pârliți dovediți.

  • Numai ipocriti scriu pe pagina ta de facebook. Nimeni nu stie cine e Robert Nita. Pe bune, unii chiar au cautat pe google cine este. Cand dadea golul victoriei lui Foresta in celebrul 5-4 cu dinamo, toata lumea stia cine este. Acum ipocritii nu mai stiu cine este.
    Si ai dreptate, orice prost isi poate da cu parerea despre orice. Inclusiv tu.

  • nu am vazut/auzit ce a zis Robert Nita, dar asta cu FCSB e un brand e tare de tot :)))))) WTF

    Am vazut si eu discutii legate de liga 4 sau 3 pe stadionul asta, care arata misto de tot apropo, e ciudat ce valori au oameni in sport. Cand era Farul in Liga 4 sau Liga 3 ma duceam la meciuri oriunde dupa ei cand puteam, nu m-am simtit niciodata nasol, e echipa mea si o sa ma duc dupa ei oriunde. Asta e diferenta dintre un brand si FCSB

  • Stadionul s a construit pentru csa steaua. In exclusivitate, cu drepturi depline asupra fiecarui perimetru. Daca csa decide ca trebuie daramat, maine o sa fie distrus. Careva sa zica ca in romania nu ie bani, ca in romania nu ie stadioane frumoase chiar si in liga 4. M ai terminat cu subiectu asta, abia astept sa joace fcsb acolo, mare cacat, daca nu era euro nu se construia nimic si ghencea ramanea intr o degradare continua, nu i simpatizez pe fcsb dar parca prea exagerezi.

Leave a Reply to Cristian Scutariu X

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.