web analytics
Cele două lacuri BMW F850GS

Înapoi în Est: Cele două lacuri. O nouă motocicletă și companie pe drum

Mai sunt vreo 11 zile! Văd finala Cupei Mondiale, dorm câteva ore, apoi mă urc pe motocicletă și plec. Departe rău, până la Lukoil-ul de lângă Urziceni. Acolo e punctul de întâlnire pentru că, de data asta, nu plec singur din România. Acolo, în benzinărie, probabil îl voi aștepta pe Cristi Predoi. Îl știți dacă îmi citiți blogul de prin 2016, a fost unul dintre băieții cu care am mers în turul Marocului (îl găsiți la Pe Motoare și la DriveMag Riders). Tot acolo, într-o mașină, vor mai fi Horia, Mihai și Marius. Împreună mergem pe roți până în Moscova.

Mașina va rămâne în parcare, motocicletele vor fi preluate de TIR-ul companiei de transport cu care l-am trimis pe Gotze și în ”Est, spre Siberia”, iar noi cinci ne urcăm în tren. În Trans-Siberian, la clasa a treia, cum altfel? Ajungem la Irkutsk în trei zile jumate, de acolo sărim într-o mașină închiriată și ne plimbăm prin jurul Lacului Baikal alte câteva zile, până vin motocicletele. După ce vin motocicletele, băieții se întorc la Moscova, își iau mașina și vin acasă. Eu cu Predoi ne urcăm pe motociclete și mergem spre est.

Mergem împreună încă o zi, până la Ulan-Ude. De acolo, el are un alt traseu pe care nu-l spun eu pentru că poate-l vrea ținut secret. Eu nu mai merg în est ca anul trecut, ci cobor. Plănuiesc să ajung într-o zi în Mongolia, iar de acolo… Doamne-ajută! Asta în ideea în care, după cum zice și în titlu, trip-ul de anul ăsta se va concentra pe ”Cele două lacuri”. Adică Lacul Baikal, cea mai mare rezervă de apă dulce a lumii, și Lacul Khovsgol (sau Kosogol sau Hubsugul, dar rămânem la prima variantă). Khovshol este în nordul Mongoliei și are cel mai mare volum de apă dulce din țară. N-am informații clare despre drumul până acolo, nu voi avea un GPS cu mine, merg doar cu telefonul, o să fie interesant.

De dormit, de data asta voi dormi la cort cel puțin câteva nopți, cele din Mongolia, din jurul lacului. Și motocicleta, să nu uit. Gotze are un nou posesor, eu merg cu motocicleta pe care am mai arătat-o pe aici. E noul F850GS alături de care strâng amintiri. Va fi pregătit până la ora plecării, lucrăm intens la asta (BMW Motorrad România sunt niște boși de magnitudine galactică) și o să fie totul gata. E dificil pentru că motocicleta abia a apărut pe piață, abia a început să se vândă, încă nu au ieșit toate accesoriile pentru ea. Voi avea genți laterale și rucsacul care vede a treia oară Siberia. Și, pentru că nu schimbi ceva ce funcționează perfect, m-am chinuit să pot pleca și anul ăsta cu cauciucurile cu care am ajuns la Magadan anul trecut. Nu aceleași, același model. Și pentru că Mitas e-07 sunt atât de bune s-au și vândut în draci (după ce le-am făcut reclamă în Est, spre Siberia) am reușit să obțin un set de la Chemtraders. Și sunt atât de influencer în ale gumelor moto pentru teren mai dificil încât l-am convins și pe Predoi să își pună tot Mitas e-07 pe motocicletă.

De prezentat detalii… încă n-am o formă finală. Nu știu dacă voi mai face jurnal, nu știu dacă mai fac jurnal pe zile. Până la Baikal am același traseu, nu v-aș mai informa productiv. Deși acum e brigadă mai mare, clar vor fi mai multe întâmplări. Mă mai gândesc. Cert e că voi filma cu cap de data asta, am cheltuit o grămadă de bani pe accesorii de GoPro, voi avea și o dronă, sper să am material pentru un film mișto când mă întorc.

12 comentarii

Leave a Reply to Cristian Scutariu X

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.