Pe vremuri era fotbalul. Acum nu mai e. Din cauza pandemiei, din cauza lipsei suporterilor, din cauza nedreptăților și a furturilor care, deși dovedite, continuă să fie încurajate. Sper să revină.
Acum, duminica începe cu emoții. Mă trezesc devreme indiferent de cât de târziu mă duc la somn sâmbătă seară. Deschid ochii și pun mâna pe telefon, intru să citesc ultimele știri. Nu am poftă de mâncare, am stomacul strâns, nu mă pot concentra pe absolut nimic. Și ar trebui, că eu muncesc aproape în fiecare duminică. Și începe cu copiii, cu Moto 3. Acolo ne distrăm, căci sunt nebuni toți. Urmează Moto 2, cursa de multe ori previzibilă, apoi ora în care pulsul îmi crește îngrijorător. Tot nu mi-e foame, deși e trecut de mijlocul zilei. Bag cafele, poate un RedBull ca să îmi testez tinerețea.
Cea mai spectaculoasă întrecere din motorsportul mondial de ani buni, cursa MotoGP aduce împreună cei mai mari madărfacări din lume. Niște băieți care, de la 3 ani, se antrenează să ajungă aici. Să se urce pe niște motociclete de aproape 300 de cai putere care cântăresc puțin peste 150 de kilograme. Și să meargă cu ele distrugând legile fizicii mai ceva decât un film al lui Christopher Nolan. Să frâneze de la 340 la 50 km/h în câteva zeci de metri, să atingă asfaltul cu genunchiul, cotul și umărul în același timp într-un viraj în care merg înclinați la 60 de grade cu 200 km/h. Să se depășească în repetate rânduri, spectaculos, de fiecare dată la limita dezastrului. Sau, mă rog, așa cum vedem noi, oamenii de rând, limita asta a dezastrului.
În tot acest peisaj, e și Valentino Rossi. Are aproape 42 de ani. Uriaș, enorm. Copiii cu care se bate au 20 și ceva, n-au nimic de pierdut, doar de dovedit. Rossi a dovedit. Zeci de ani, un autobuz de premii, trofee, titluri mondiale. Are bani cât nu putem noi număra și o popularitate pe care o invidiază sportivi din lumi mult mai expuse blițurilor. Chiar și așa, cursă de cursă, italianul se bate cu copiii ăștia – mulți dintre ei ajunși în MotoGP pentru că au fost școliți de Rossi – și rămâne relevant din punct de vedere sportiv chiar dacă trec anii.
Vestea că Rossi va continua în 2021 cu Petronas Yamaha, deși nu e surpriză, a fost una dintre cele mai bune vești din 2020 pentru mine. Continuăm să ne monitorizăm pulsul și la anul, cu mulțumirea că ne-am mutat aproape de spital în caz de ceva.
Scriu asta cu câteva minute înainte de startul cursei de la Barcelona. Am emoții cum nu-mi aduc aminte să mai fi avut vreodată în ultimii ani.
…
Azi e luni. Rossi a avut un start excelent. A ajuns pe locul doi, dar a căzut spre mijlocul cursei în primul viraj de stânga de după linia dreaptă. Asta e, mergem mai departe!
Nu vi se pare mai fain campionatul fara MM93?
Ba da. Dar tot imi doresc sa revina mai repede.
Pentru ca nu sunt motociclist, te intreb pe tine. Nu mai am numarul lui Vale 🙂 Crezi ca se va vedea problema medicala la mm93 la anul? Oare va fi acelasi kamikaze? Sau va fi mai temperat?
Si inca ceva – daca brea vreodata sa fie apreciat, sa se mute de la Honda la Aprilia. Si vorbim dupa de performante 🙂
Nu o sa faca niciodata de bunavoie asa ceva. Nu are logica. :))
Am citit cele scrise de tine… parca esti dublura mea, exceptand cafeaua! 🙂
Am observat anul acesta, pe masurate, ca de fiecare data imi creste pulsul cu 30 – 40 batai pe minut. Si da, mare parte a acestei cresteri a batailor de inima,se datoreaza acestei legende, acestui om extraordinar, care a facut atat de multe pentru MotoGp, Rossi!
E un exemplu pentru toti cei trecuti de 35 de ani, dar nu numai, referitor la motivatie!
Go Rossi!
#foreverrossi
Este idolul meu din 2000 de cand am inceput sa ma uit la Moto. Este viata lui si nu concepe retragerea. Sa ramana sanatos si cred ca merge pana la 50 de ani. Anul asta era o paine de mancat pentru titlu….dar aia e. Suntem cu el all the way, ca doar nu suntem oi.
Incredibil cum reuseste sa stea motivat la varsta asta, cand e greatest of all time si cand are toti banii din lume.
E de admirat, da.