Pușcăria în România e nasoală rău de tot, chiar dacă oamenii din categoria lui MM Stoica nu o fac pe bune. E cu șobolani care ies din wc-urile turcești, cu mâncare groaznică, cu drogați în sevraj, cu boli, cu futut în cur, în fine, e oribil. Nu îi doresc nimănui să ajungă la pușcărie în România, cel puțin nu după ce am aflat despre ce e vorba. Dar tot nu pot să fiu de acord cu ieșirea din pușcărie a lui Mihai Stoica cu mult înainte de termen. Dacă nu știți despre ce e vorba, vă spune Mediafax:
Instanţa a decis că Mihai Stoica îndeplineşte condiţiile pentru a fi eliberat condiţionat, admiţând astfel propunerea formulată de Comisia de la Penitenciarul Jilava, care a concluzionat că fostul manager al FC Steaua îndeplineşte fracţia de pedeapsă care trebuie executată, a avut un comportament bun în penitenciar şi a desfăşurat mai multe activităţi.
Ideea e în felul următor. Pușcăria are ca scop reeducarea, în momentul în care ieși din pușcărie, la termen sau înainte de termen, se presupune că ești reeducat, ești capabil să te integrezi în societate fără să mai repeți chestiile care te-au dus acolo. Sau, în general, să nu mai faci chestii care, cum ar spune americanul, îndoaie legea. Ori la MM Stoica regula e spulberată din start, nu te poți prezenta în fața unui judecător (corect, nu corupt și nu una care se dă cu Borcea) și să-i zici că ești reabilitat când tu ai depus la dosarul de eliberare lucrări științifice.
Serios acum, știu că pentru mulți români Mihai Stoica părea un băiat citit. Poate chiar era, oricum e peste nivelul fotbalului din Liga 1. Dar de la a fi mai deștept decât Râpă și Vasile Ghindaru până la a fi capabil să elaborezi lucrări știițifice din spatele gratiilor, cu acces limitat la resurse și cu program de scris/studiu limitat e cale lungă. Nu or exista dovezi, dar e de bun simț să admiți că până nu l-or băga ăștia pe Pleșu la pușcărie sau până nu e trimis Mircea Malița ”pă Rahova” nu o să avem lucrări științifice autentice din spatele gratiilor.
Dar legea în România e cum e, judecătorii sunt slabi sau se dau cu Borcea, așa că Meme o să iasă din pușcărie complet departe de a se fi reabilitat. Pentru că el minte că a elaborat lucrări științifice și noi îl credem sau ne prefacem că nu minte. Și când mă gândesc că l-am ținut acolo pe banii mei…
Mihai Stoica este luat cu masina si dus în arest, în baza mandatului de executare emis de instanta, in Bucuresti, marti, 4 martie 2014. Managerul general al FC Steaua Mihai Stoica, condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucuresti, la trei ani si sase luni de închisoare cu executare, în dosarul transferurilor de jucatori, a fost ridicat de politisti si va fi dus în arest, în baza mandatului de executare. BOGDAN IORDACHE / MEDIAFAX FOTO
[…] să am dreptate mereu. Cu puțin timp înainte de eliberarea din pârnaie a lui Mihai Stoica scriam aici pe blog despre faptul că decizia mi se pare complet inoportună. Că pușcăria are, printre altele, rol […]
Exista mai multe motive pentru care nu trebuia eliberat anticipat vreun bagabont din dosarul transferurilor, primul si cel mai important: nu si-au recunoscut vina niciodata, in plus au si tergiversat procesul 8 ani.
corect. am mai vazut undeva pe net ca le-a spus judecatorilor ca s-a reabilitat si ca are un loc de munca asigurat ca si manager al unui club de fotbal dupa ce iese de la facultate. A uitat ca are interdictie sa munceasca (oficial) in fotbal?!
pai nu e in fotbal neaparat. e consilier al lui becali, are voie 🙂
circ ieftin. Si Gigi Netoiu e scriitor, asta ma face sa cred ca eu il pot depasi oricand pe Dostoievski :))
la asta ma gandeam si eu. daca netoiu si mm stoica pot scrie carti inseamna ca daca ma apuc si eu distrug topurile, dau bestseller dupa bestseller
ai mare noroc ca baietii astia au scris carti si nu si-au facut blog :))
Toata lumea se pricepe la orice in tara asta.Omul nu poate reprezenta un club, adica nu are drept de semnatura.Nicio hotarare judecatoreasca nu poate lua dreptul la munca unui cetatean,indiferent de infractiunea comisa.Nu va fi niciun consilier,ci va avea functie oficiala si nu va primi nicio sanctiune.
Hai ma Catalin, imi spui ce scrie in foaia aia sifonata catre ziare si televiziuni? 🙂
Oricum, imi place ca esti activ in social media si pe bloguri.
Nu ma refer la nicio hartie, e ceva firesc.Omul niciodata nu ar fi spus in instanta ca va lucra la un club de fotbal daca nu avea acceptul avocatilor, nu e atat de prost incat sa-si bata singur in talpa.Si habar n-am la ce Catalin te referi…