GSP scoate ”dosarele” foștilor angajați

Un articol de opinie a trecut neobservat, mult prea ușor, săptămâna asta. E vorba despre ”Nu-l lăsați pe Burleanu să câștige la loterie!”, opinie de Justin Gafiuc, text publicat în Gazeta Sporturilor în ziua de joi, 5 decembrie. Într-un ratatouille pe nume ”Burleanu e Kim Jong-un”, autorul descrie, talentat, o serie de evenimente care au dus la un FRF-mașină de propagandă, unealtă de bla bla bla-uri și casă a nenorocirilor din fotbalul românesc.

Păi, Scutariule, ce-ți veni să te mai iei și de ăsta? Nici acum, când omul de la GSP dă cu argumente în FRF, nu îți convine?

Mă bucur c-ați întrebat! 😀 Nu, pentru că pe mine nu mă interesează ca cineva să dea în cineva. Dacă lucrurile merg bine, ideal ar fi să nu dea nimeni în nimeni și să scriem doar despre mărețele realizări și despre cum progresează fotbalul după exemplul bun dat de Federație.

Hai s-o luăm cu începutul.

Context. Justin Gafiuc face parte dintr-o redacție cu care FRF are un ”război”. Urât cuvânt, mă simt ca Anamaria Prodan ex-Reghecampf, dar am vocabularul limitat azi. Federația interzice într-un mod complet copilăresc, dacă mă întrebați pe mine, Gazeta Sporturilor de la acțiunile oficiale, iar ziarul contraatacă pe măsură. Dacă nu îmi era teamă că distrug atenția cititorului cu prea multe apoziții scriam ceva și de lauda lor cu ”n-ai cum să interzici singurul ziar tipărit din România”. E un fel de ”nu înțeleg de ce nu mă lasă cu căruța pe Autostrada Soarelui”. Pentru că suntem în 2020, de aia! Căruța, un ansamblu altfel elegant și cât se poate de util într-o vreme, a ajuns inutil și aparține muzeului.

Revenind, dacă mai e cineva pe text după atâtea paranteze. Deci Gafiuc e interzis de FRF, așa că Gafiuc scrie un text lung în care sancționează derapajele lui Burleanu și ale forului său în ultimii mulți ani. Sunt lucruri care se știau, lucruri bine de amintit, dar pe mine m-a interesat altceva. Jurnalistul GSP menționează pe larg în articolul său trei nume de foști jurnaliști GSP care colaborează cu FRF de la înscăunarea lui Burleanu. Și spune niște lucuri grave despre ei. Să vedem.

Despre Gabriel Berceanu, șeful Comunicării FRF: ”S-au anunțat rezultatele, votanții aproape că s-au împrăștiat, iar Burleanu și Gabriel Berceanu, pe atunci încă jurnalist la Gazeta Sporturilor, urcă împreună, extaziați, în vechiul birou al lui Mircea Sandu și plonjează efectiv ca-n apă pe canapelele din interior, aproape scriind cu picioarele în aer mesajul “Gata! Am pus mâna pe putere!”. Peste câteva zile, Berceanu prelua postul de șef al comunicării FRF”.

Despre Andrei Vochin, consilier personal Burleanu: ”La scurt timp, Burleanu, asistat de noul consilier Andrei Vochin, adus și el tot din GSP, a invitat pe rând la Casa Fotbalului mai mulți jurnaliști, printre care și subsemnatul, invocând dorința de a-i cunoaște personal și cu scopul subliminal de a le afla gândurile vizavi de noua administrație. Iar din discuție în discuție, la final, replica lui AV avea să anticipeze linia directoare a epocii post-Sandu: “În ziua de azi, nu contează nimic mai mult decât comunicarea. […] În departamentul de comunicare, cu salarii generoase, proiecte și investiții, Burleanu a spart probabil sume în euro cu șase zerouri pentru ca echipa absorbită din media să creeze în primul rând în interesul său un tablou siropos”.

Despre Cătălin Gheorghiu, team-manager al echipei naționale: ”Tot către axa Departament comunicare – Burleanu merg și fire fine, întinse în diferite sectoare federale, cu aceeași țintă precisă: controlul informației interne. E, bunăoară, cazul lui Cătălin Gheorghiu, și el un vremelnic fost jurnalist, plantat pe postul de team-manager al echipei naționale, la sugestia cuplului Vochin – Berceanu. De ultimul îl leagă relații foarte apropiate de familie, iar rolul lui e inclusiv acela de a “scăpa” spre administrație orice detaliu semnificativ pentru liniștea președintelui, fără ca selecționerii să știe că au un Iuda în intimitatea lotului”.

Bun. Le-ați citit? Acum eu nu știu dacă e așa. Dacă Berceanu se îmbrățișa ca-n ”The Notebook” cu Burleanu când încă nu își luase preavizul de la GSP pentru a merge la FRF. Nu știu dacă Gheorghiu e sifon, căci asta ne sugerează autorul, și duce spre conducerea FRF tot ce fac selecționerii. Nu știu nici dacă Vochin, deși l-am asemănat și eu cu liderul propagandei Germaniei naziste, e folosit pentru a îndulci rezistența presei. Și știți de ce nu le știu? Pentru că dacă le știam erau scrise de atunci, de când le-am aflat.

Pentru că asta e, ca să revenim la întrebarea voastră de la început, motivul pentru care nu-mi place textul lui Gafiuc. Dacă pozezi în apărătorul adevărului, dacă te deranjează jocurile murdare pe care crezi că FRF le face, atunci datoria ta este să le amendezi în clipa în care le-ai aflat. Că de aia ești jurnalist și nu politician din haremul unui baron local. Când tu folosești toate informațiile astea abia acum, la o grămadă de ani după ce numiții de mai sus au fost angajați de FRF, demersul ți se transformă în șantaj. Un fel de ”boșilor, vedeți că știu multe despre voi, vă dau o mostră acum în ziar și, dacă nu ne lăsați la acțiunile FRF, vor mai continua”. Dacă GSP nu era acum interzis de FRF ne mai spunea Gafiuc că naționala are un sifon? Probabil că nu.

Ăsta este motivul pentru care v-am tot spus, de-a lungul timpului, că presa e un domeniu cel puțin la fel de nociv precum politica. Pentru că atunci când nu se aruncă lături, se folosesc jumătăți de adevăr pentru a rezolva situații de moment. Și pentru că e imposibil să te pretinzi jurnalist integru atunci când accepți să lucrezi lângă oameni despre care lumea fotbalului spune că sunt pe statul de plată al unor impresari sau conducători de cluburi.

Păi, ce facem?