A 20-a ediție a Glumei Fotbalului Românesc, o gală a cărei importanță reală este similară cu cea din competiția Mecanicul Anului (serios, există, primesc mailuri de la un PR an de an) sau din Administratorul de Bloc al Anului în Sectorul 3, și-a desemnat câștigătorii. Îmbrăcați cu cearșafuri cusute greșit, mulți dintre cei premiați au arătat, să mă iertați, ca niște impostori. Nu știu cine votează, cum sunt luate deciziile astea, dar dacă mi-aș da cu părerea aș indica un mix între impresari, jurnaliștii din buzunarele impresarilor și președinții de club cu buget mare.
Cum adică, cum adică?
Păi v-ați uitat la câștigători? Nici n-ați fi avut cum să nu vă uitați, că au fost peste tot. Să îi luăm pe rând:
Fotbalistul anului: Răzvan Marin
N-am făcut străin faptul că Răzvan Marin nu e un jucător de care să fiu entuziasmat. Însă, trecând peste asta, nu pot să nu mă întreb ce anume l-a făcut pe Marin să fie jucătorul român al anului. A câștigat vreun titlu? N-a câștigat! A fost golgheter, coșgheter, a avut vreun record impresionant? N-a avut! Unde joacă? La mijlocul clasamentului din Belgia! A, păi poate s-a remarcat, poate a fost decisiv la națională, nu? Nu, n-a fost, a fost o prezență discretă. Păi… Și atunci? Cum dracu se poate argumenta vreodată în viața ei o astfel de decizie? Nu se poate, vă zic eu. Râdeam eu de Țucudean, dar uite că are și el dreptate. Omul e golgheter de doi ani, câștigă titlul, și e lăsat în urmă de celebrul mijlocaș la închidere fără nicio realizare concretă, om de lot într-un campionat o idee peste al nostru, la o echipă de tipul celor de la Gaz Metan Mediaș.
Antrenorul anului: Dan Petrescu
I-au dat titlul probabil pentru că a câștigat campionatul cu CFR. Sigur, a fost singurul lucru făcut de Super Dan în 2018, cel puțin în ochii celor care au votat. Faptul că s-a dus să se facă de râs în China, să retrogradeze acolo, nu mai contează. Știți că nu e favoritul meu, nici pe departe. Dar Răzvan Lucescu s-a bătut la titlu în Grecia, anul ăsta are un an perfect acolo, el nu a intrat în calcule? N-a intrat. Ok!
Portarul anului: Ionuț Radu
Deși i se face o mare nedreptate lui Andrei Vlad… 🙂 Serios acum, probabil că Ionuț Radu e alegerea normală. Titular în Serie A deși încă nu i-a trecut piatra de la sfârcuri, lider de generație calificată la Euro 2019, e ce trebuie!
Mijlocașul anului: Dennis Man
Superb? Man e unul dintre românii care-mi sunt pe plac. Dar anul 2018 a fost, cu îngăduință, unul modest pentru fotbalistul FCSB-ului. Are zero realizări, un eșec la titlu cu FCSB, o mână de goluri, o luptă pentru titularizare câștigată abia acum, recent. Nu mai vorbim de forma de până mai acum câteva meciuri, una groaznică. Dar, na. Trebuie să vândă bre nea Gigi, trebuie să încaseze doamna Anamaria GSProdan comision, trofeul ăsta dă bine în știrile pe care ea le va genera în Emirate, Kazahstan sau Rusia 2, adică fix acolo unde are șanse Man să meargă în clipa de față.
Atacantul anului: Alexandru Mitriță
Fotbalist de top 3 în Liga 1, Mitriță e atacant cum sunt eu quarterback la Patriots. Dar pentru că poziția de mijlocaș era deja cumpărată… ăsta, luată… l-au făcut pe Mitriță direct Ibrahimovic. Altfel, repet, Mitriță merită premii, e bun, dar dacă e tot pe de-a inventatelea, de ce nu i-au dat pentru portarul anului? Că era la fel de firesc.
Cea mai spectaculoasă ascensiune: Alexandru Cicâldău
Am râs de m-am stricat. Tocmai, lui Cicâldău i-aș fi dat premiul pentru stagnarea anului, că așa îl văd de când s-a dus la Craiova.
Cel mai bun tânăr jucător: Olimpiu Moruțan
E grețos și revoltător. FCSB a avut buget mare de tot pentru gala asta, pare-se. Moruțan a avut un final teribil de aventură la Botoșani. Juca atât de prost încât era criticat la TV, după meciuri, de colegi. Era atât de ieșit din formă încât nici echipa n-o mai prindea, deși era marele transfer al Moldovei. A venit la FCSB și n-a făcut absolut nimic. Bă, da nimic! Ba din contră, 85% jocuri foarte proaste, o grămadă de erori grave care au costat echipa, numai pe dos. La naționala U19 ne-a distrus calificarea cu gestul ăla împotriva Ucrainei. Și vine Gluma Fotbalului Românesc să-l premieze. Păi dacă ăsta e cel mai bun tânăr jucător, Ianis, Drăguș, Băluță, băieți care au jocuri la naționalele U21 și cea mare, băieți care joacă în mod constant la Viitorul, băieți cu cifre, ăștia ce căcat mai sunt? Penibilul atinge culme greu de anticipat.
Stranierul anului: Bogdan Planic
Este? Probabil că da, nu știu.
Premiul Ilie Balaci: Alexandru Mitriță
Ca să nu se supere Mitriță că l-au făcut atacant.
Cel mai bun arbitru: Radu Petrescu
Cu alte cuvinte, premiul pentru cazul emoționant al celui care a venit după operație înapoi în arbitraj. Radu Petrescu e cel mai bun arbitru așa cum Gabi Enache e cel mai bun fotbalist din lotul lui Bayern Munchen.
Eu înțeleg că alegerile sunt ușor de discutat, că topurile sunt interpretabile, că nu ne plac aceleași lucruri tuturor. Dar de la asta până la gluma asta penibilă de gală e distanță lungă. Partea proastă e că presa, una formată în mare parte din imbecili fără posibilități de exprimare și rupți de foame, validează Gluma Fotbalului Românesc prin participare și prin expunere. E… e WOW!
Din “Gala Fotbalului Românesc” am învățat că:
– dacă dai un gol pentru locul 7 din Belgia ești fotbalistul anului
– dacă termini pe ultimul loc în China esti antrenorul anului
– dacă ești mijlocaș la Craiova și mai joci și fundaș stânga e suficient ca sa ajungi fundașul anului
– dacă nu ești golgheter nicăieri ajungi atacantul anului
– dacă nu arbitrezi în Champions League ești arbitrul anului
– dacă ești rezervă la FCSB esti cel mai bun tânăr jucător
Interesantă viziune. Nu știu cum de n-a primit Cristi Ganea niciun premiu. Am auzit ca a facut 17 minute foarte bune in sezonul asta, la Bilbao.”
Da… și mie mi se pare japcă pe față! Clar antrenorul anului trebuia să fie Gigi “Războinicul Luminii și Biruitorul Întunericului” Fecali – mai are puțin și-l egalează pe Sir Alex la numărul de ani pe banca aceluiași club. Atacantul anului – Alibec Denis! Mijlocașul anului – Pompiliu Stoica. Lăsând gluma la o parte, deși, per total, ai dreptate (cred, pentru că n-am urmărit L.1), la faza cu Răzvan Lucescu mai meritoriu decât Dan Petrescu nu prea ai dreptate. Până una, alta, Dan a luat campionatul cu un outsider, în timp ce Razvanel sa luat pomu’ de Crăciun în brațe. Și încă ceva: dacă un campionat care dă lumii jucători precum Hazard, Courtois, Lukaku, Nainggolan sau Tielemans este “o idee peste L.1”, atunci înseamnă că prima ligă din Grecia este de nivelul L.3 de la noi și Academia Rapid Revivivus 2017-2018 s-ar bate la titlu cu șanse reale.
gluma anului e asta : Au trecut ani, au fost cumpărate drepturi TV, au fost invitați blogări pişcotari şi ziarici păcălici la curse de către piarițe habarniste, însă nimeni n-a reuşit să producă interviuri mai tari decât mine la MotoGP.
Pai continua, altfel nu e gluma. Zi-mi interviurile mai tari.
Dupa parerea mea unele premii ar fi trebuit reportate. Nu poti sa premiezi pe cel mai bun dintre cei mai prosti. Sau macar as fi facut alte incadrari… Asa ma gandesc eu ca o presa normala ar putea trage un semnal de alarma. Dar la noi se face sa se faca, sa bem sprit si sa ne visam pe covorul rosu. N-as fi dat titlul de portarul anului dar as fi acordat totusi lui Ionut Radu ceva de genul “Cel mai bun tanar fotbalist al anului”. Mi se pare ca e singurul cu evolutii sclipitoare. Poate si lui Planici i-as fi dat pt evolutiile lui din sezonul trecut, unele chiar au fost remarcabile. Nu stiu pentru baietii de la Viitorul daca ar fi fost ceva de premiat dar cu siguranta as fi dat lui Hagi antrenorul anului. Eu nu sunt pt a premia neaparat in functie de “cifre” sau titluri. Antrenor inseamna meseriasul care creaza fotbal nu Bursucul care mai mult distruge.
Haide Cristi, campionatul Belgiei o idee peste al nostru? Serios?
Cat despre Ionut Radu…again, Tatarusanu joaca constant la Nantes, nu poti sa-i dai unui baiat care a inceput acum 2 luni sa joace. Chiar bun fiind.
Nu mi se pare corect ceea ce spui despre Marin. Nu este jucator de lot la Standard, echipa e in primele 3 din campionat si tipu ca si inter sau mijlocas a dat o gramada de goluri si pase. Are sut bun, forta, vede jocul..
Cine e cel mai bun arbitru daca nu e Radu Petrescu? Eu mereu am remarcat ce meciuri frumoase sunt cu el la centru. Se joaca fotbal, nu se fluiera la fiecare 2 secunde.
De aia e misto fotbalul, ca avem pareri diferite si putem discuta pe ele.
Ai uitat de Bancone… fundasul anului
serios?
Citesc numele câștigătorilor actualei ediții și apoi mă gândesc la ce nume erau înainte: Hagi, Munteanu, Popescu, Petrescu, Craioveanu, Adi Ilie, Contra, Chivu, Mutu etc.
daca ramanem blocati in trecut, nu mai dam premii niciodata