Potopul din Ștefan cel Mare s-a terminat cu 3-1 pentru Sepsi. Cine n-a văzut meciul poate crede că echipa lui Leo Grozavu s-a distrat în București. Doar că n-a prea fost așa. Dinamo a arătat groaznic fizic, dar a avut o serie uriașă de ghinioane în meciul ăsta. Cam așa:
Ghinionul 1
În secunda 45, oaspeții au deschis scorul cu noroc. O minge bâlbâită prin careu, un portar incapabil să intervină la două mingi atuncate respinse. Bun, 1-0 pentru Sepsi din minutul 1.
Ghinionul 2
Fără să atace cu vreo seninătate ieșită din comun, Dinamo a ajuns foarte, foarte des în careul lui Sepsi. Și l-a făcut erou (că tot vorbeam mai devreme pe Facebook despre eroii de la Lidl, toată lumea e erou) pe portarul lui Sepsi. A scos băiatul ăla din toate pozițiile, măcar 3-4 faze care erau de gol clar.
Ghinionul 3
O bâlbă în apărarea lui Sepsi în prima repriză, iar Sebi Colțescu a luat decizia bună: penalty și eliminare pentru fundașul oaspeților. Doar că Perovic a bătut infect și a ratat.
Ghinionul 4
Chiar și cu ratarea asta, tot Dinamo a fost echipa mai vie. Doar că Sebi Colțescu a văzut un penalty la alunecarea lui Puljic, un penalty pe care doar Sebi îl putea vedea. N-a fost absolut nimic, tacklingul a fost chiar reușit, dar Sepsi a făcut 2-0 în niște momente în care Dinamo presa serios. Și dacă tot suntem aici… Băi, Sebi, băi! ai 50 de ani de arbitraje în Liga 1 și tu vezi penalty acolo, tată? Și vă mai mirați că vă vor înlocui roboții pe toți.
Se tot glumește despre posibilitatea ca Dinamo să retrogradeze. Și n-am crezut că e o posibilitate reală, dar uite că trece timpul și Dinamo e jos rău de tot. Și nu e despre diferența mare de puncte până la ”salvare”, ci despre faptul că o serie de ghinioane și un lot subțire rău pot duce la un adevărat șoc în peisajul fotbalistic românesc.
Poate e mai bine sa retrogradeze am vrut sa zic, purificare prin foc.
Asa poate dispar toti lingaii care platesc ziaristi sa scrie cum vor prelua ei Dinamo.
Ce derby puternic o sa fie Farul – Dinamo in sezonul viitor, abia astept
:)) greu
Din c…t n-ai cum sa faci bici. Dinamo a murit de mult. Ce vedem acum e o stafie imbracata in steagurile galeriei. Spre deosebire de FCSB, echipa fara galerie, Dinamo este o galerie fara echipa. Suporerii din Groapa au primit o mostenire otravita: un nume, o istorie, o legenda a fotbalului de la noi dar care nu poate fi mare acum cand vremurile nu mai permit cluburi “departamentale”. Acesti “finantatori” sunt prea slabi pt un nume asa mare. Cu cateva milioane de-abea poti tine echipa in Liga 1, ori suporterii vor DINAMO, vor podium, vor trofee, vor sa continue ca “tartorii” campionatului, ei nu sunt ca rapidistii care iubesc echipa si-n liga 4. Fapt pt care nu vad vreun argument solid pt care echipa asta va mai exista mult timp. Tu vezi vreo sansa?
nu știu, mi e greu sa anticipez. Dar nu vad echipa sa dispară. Clubul. E imposibil sa nu se lipească cineva de Dinamo.
Vine domnul Thiess cu cap de mop, sa vezi transferuri!