web analytics
Ghiduri Turism

Ghid de vizitare: Cernăuți, Ucraina. Cât costă o vizită în Viena Bucovinei

Nu puteți trece prin Bucovina noastră fără să vă abateți în Ucraina, la Cernăuți. Eu m-am abătut și vara asta, sunt la a treia vizită în orașul în care a studiat Mihai Eminescu și mă simt în măsură să îl recomand cu toată tăria. Aveți nevoie de o singură zi de vară pentru a vedea tot ceea ce e de văzut în Cernăuți și de maximum trei ca să și trăiți ce trebuie trăit acolo.

CUM AJUNGI DIN ROMÂNIA ÎN CERNĂUȚI

E simplu. Din București iei DN2 (E85) până la ieșirea din țară, adică pe traseul:

  • București – Focșani – Bacău – Roman – Suceava – Siret – Cernăuți

Drumul e de o calitate foarte bună până la Fălticeni, urmează 5 kilometri de bombardament (sper să facă vreo 20 de ani de pușcărie primarul de acolo), apoi e din nou excelent până la graniță. Pentru că Ucraina nu e în UE și pentru că nu avem niciun acord special cu ei, trecerea frontierei se desfășoară cu greutate. Și poate că nu ar fi atât de aglomerat dacă nu ar trece toți gospodarii din nordul Moldovei și din Bucovina spre Cernăuți pentru a alimenta mașinile și pentru a face cumpărăturile dincolo. Pentru că da, benzina m-a costat vara asta cam 3,8 lei pe litru, iar prețurile alimentelor și băuturilor clasice sunt mai mici de jumătate față de ceea ce găsim în România.

Revenind, cum se desfășoară trecerea frontierei în Ucraina:

  • pe partea română nu sunt mari probleme. Veți sta la o coadă unde se vor verifica pașapoartele, fără niciun act al mașinii
  • se trece în partea ucraineană, unde primiți imediat un bilețel pe care este notat numărul de înmatriculare al mașinii și numărul de persoane din mașină. Păstrați-l cu sfințenie
  • va veni un granicer și vă va lua bilețelul, actele mașinii și pașapoartele
  • vi le va aduce în momentul în care ajungeți la punctul de control. Urmează verificarea seriei de șasiu, controlul bagajelor
  • dacă totul e ok vi se dă voie să intrați în Ucraina. Mare atenție, să vi se ștampileze bilețelul pe care l-ați primit la intrare pentru că un soldat cu AK47 vi-l va cere la ieșirea din vamă

Ce să vizitați prin Cernăuți: neapărat Universitatea

V-am zis, nu sunt foarte multe obiective turistice clasice în Cernăuți. Aveți o stradă veche centrală, aveți niște muzee și mai aveți o universitate care arată absolut fenomenal. Vă ajunge o zi pentru a vedea cam tot ceea ce e de văzut.

Unde să vă cazați în Cernăuți: vă recomand Georg Palace Hotel 

Eu am stat la Georg Palace Hotel, un stabiliment de patru stele foarte aproape de centru. E destul de greu de găsit chiar și cu GPS pentru că multe dintre străzile Cernăuțiului sunt închise pentru reasfaltare. Are o parcare decentă și păzită, iar camera uriașă pe care am avut-o, cea deluxe, a costat 650 de grivne, adică vreo 120 de lei pe noapte. Micul dejun nu e inclus, dar e foarte ieftin – 15 lei de persoană – și suficient de variat pentru un start bun al zilei.

Ce să mâncați în Cernăuți: treceți pe la Gopachok

E recomandarea nr.1 pe Tripadvisor și, evident, acolo am fost să mâncăm. E amplasat decent, însă nu în centru. Interiorul e destul de întunecat, aduce cu un han, însă există o terasă amenajată mișto de tot pe trotuar, probabil doar pe timpul verii. Prețurile sunt încredibil de mici și mâncarea e superbă. Am mâncat ce vedeți mai jos, mai multe feluri, desert și băuturi alcoolice și răcoritoare, iar de plătit am plătit 397 UAH, adică vreo 70 de lei.

 

Vizitați Cernăuțiul!

Un comentariu

Leave a Reply to Chido X

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.