web analytics
Opinie

Garanție oferită de fam. Rednic

Ce mare brânză? Mai dăm și noi un tun, mai îngropăm fotbalul într-un oraș mare din România. O șmecherie, o manevră, că doar nu o să facă nimeni gât. Proștii tac, se revoltă un pic pe net, apoi își văd de treabă.

Mă uitam la ce se întâmplă la Iași, unul dintre cele mai mari și mai mișto orașe din țară, acolo unde fotbalul e îngropat de salvatorul Mircea Rednic și de competenții din conducere. Un club susținut cu bani grei, inclusiv de la autoritățile locale, care pare că face tot ce poate să se ducă naibii. Și ce antrenor mai bun pentru asta decât celebrul Mircea Rednic, om care și-a adus și fiica impresar pentru a aduna fotbaliști în portofoliu.

Ziceam că mă uitam pe lotul Iașului. Ce răi, ce dubioși pe acolo. În loc să profite și să recruteze fotbaliști din Moldova, că au exclusivitate pe acolo, oamenii de la Iași aduc toți șchiopii de prin străinătate. Și, fără să știu detalii, citesc că cine nu e adus și cine nu semnează cu Luana Rednic, fiica lui nea Mircea Rednic, dispare sau nu joacă. Mi-e groază de gândul că e real, că Rednic are zero interes față de echipă, de performanțe, și face jocurile pentru câștigul fiicei sale. Deși, la ce știri au fost și în trecut pe tema asta, nu m-aș mira să fie real.

Mi se pare corect. Voi ați antrena pe 4000 de euro pe lună sau ați face combinații, ați stoarce câteva zeci de mii de la Primărie, și ați demisiona când clubul se duce naibii motivând că nu ați fost lăsat să vă faceți treaba? Și că moldovenii nu pricep fotbalul adevărat, ala învățat în Belgia.

7 comentarii

  • Mare adevar…si din ce vad esti cam singurul care are sânge în instalație sa spuna fără retineri adevărul despre nea Mircea,un combinator, căruia îi stă gândul doar la profit.N-are nicio treaba cu fotbalul

  • Unul dintre cele mai frumoase, mai baiatule ! Varta la el…nu a mai citit articolul cand a spus ca Iasiul este unul dintre cele mai frumoase din tara ! Ai fost in Iasi ? Fa mi o comparatie cu alt oras !De asta suntem unde suntem ! Ca toti neghiobii isi sau cu parerea despre orice ! Politica si fotbal stiu toti analfabetii !

  • Nici n-am mai citit tot articolul cand am văzut cel mai mișto oraș … Inseamna că nu ești jurnalist sau ziarist daca folosesti astfel de expresii.

    • Sergiu atunci vom formula așa…..este al doilea oraș al României din punct de vedere al nr-ului de locuitori și unul dintre cele mai frumoase orașe ale patriei!

      • Duamna de romana are fi mandra de tine 🙂
        Apoi, ar trebui sa terminam asa:”Ce frumos ne am distrat la Iasi!”
        “Varta la el” – nota 10 pt cine imi explica de unde vine interjectia asta, din ce zona? N am auzit de varta decat ca marca de baterie.

Leave a Reply to Sergiu X

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.