În ciuda a ceea ce citiți în presa lu’ pește, trecerea lui Costel Gâlcă pe banca tehnică a celor de la Espanyol Barcelona nu este o victorie a școlii românești de antrenori și nici o încununare a performanțelor din sezonul trecut ale lui Gâlcă. Este pur și simplu o mutare norocoasă făcută pe fondul unei situații deosebit de dificile prin care trece Espanyol. Întâmplarea face să știu pe cineva foarte apropiat de clubul din Spania și am aflat cum de s-a ajuns la Gâlcă.
Ideea e așa: niște chinezi, pe numele lor Rastar Group, au cumpărat pachetul majoritar de acțiuni de la Espanyol cândva prin noiembrie în condițiile în care clubul avea probleme financiare dintre cele mai mari. Ei bine, chinezii nu sunt recunoscuți ca fiind la fel de generoși precum arabii (vezi PSG sau City) și pentru ei s-a oprit totul la banii plătiți pentru acțiuni. Problemele financiar nu s-au agravat, dar nici nu s-au rezolvat, iar temerile celor din club sunt că jucătorii cu cotă vor fi vânduți. Multe salarii sunt propuse spre a fi micșorate, iar banii pentru un nou antrenor nu prea erau.
În ultima perioadă, Costel Gâlcă a fost ținut în permanență la curent cu situația clubului la care a jucat și a fost suficient de abil pentru a se băga în seamă. E metoda cunoscută drept ”metoda Mihai Stoichiță”. A fost ajutat cu vârf și îndesat de un băiat de acolo cu care el e prieten, iar numele lui Gâlcă a apărut în discuție la modul: ”Hei, îl mai țineți minte pe Costel Gâlcă, fostul nostru jucător? E antrenor, a câștigat trei trofee sezonul trecut cu campioana României și ne costă doar 20.000 de euro pe lună. Nu găsim ceva mai bun la banii ăștia”. Și asta a fost! Așa a ajuns Costel Gâlcă antrenor la Espanyol.
Ciudat Costel asta, a băgat fitile si la Barcelona sa nu-i crape aia capul in derby.
Galca,esti praf!!!antrenorii adevarati antreneaza la camile sau bulgari(litex) si Galca antrenor de 2 lei antreneaza la fraierii aia din Spania care habar nu au de fotbal.Rusineeee
#reghe.no.1
#reghe-e-rege
#insolvent.ro
#dinamofaceblaturi.com
Nu stiu de ce chiar nu il vad pe Galca aplicand metoda bagarii in seama in stilul “Stoichita”. Dar daca tu ai asa mare incredere in acea “sursa”, ok. 🙂
te asigur ca asa e
Oricum mi se pare mai putin penibil decat ceea ce facea Reghe cand NU mai era antrenor la FCSB.
adica vrei sa spui cand Reghe “dadea tarcoale”:)
Dadea tarcoale, sabota antrenorii de la FCSB cu ajutorului grataragiilor manelisti din lot, de astea.
galca nu are nici o legatura cu scoala romaneasca de fotbal, el facand scoala de antrenori in spania asa cu lucescu ala mic si dorinel munteanu au facut scoala pe la koln, iar olaroiu a avut ceva tangente cu coverciano. intradevar a ajuns prin relatii acolo dar asa au ajuns si rednic la standard liege sau contra la getafe sa nu crezi ca conta pentru ce de acolo ce facuse ei prin romania. conta doar carnetul de antrenor si faptul ca au avut ceva de spus pentru acele cluburi cand intrau in iarba. iar la espanyol mai este o chestie: de la mauricio pochettino in coace au tot pus antrenori care au avut legatura cu clubul: pochestino si demisul sergio au fost exact in situatia de astazi a lui galca
Nu inteleg de ce nu poti sa fii fericit pentru el ca a ajuns la un club din primele 6 din Spania?nu a ajuns antrenor la Rayo Vallecano sau alte echipe mai slabe,ca cineva a pus o vb buna,ca a ajuns acolo pentru ca e ieftin,ca a ajuns dintr-un noroc chior acolo contaza prea mult asta? cati antrenori romani au ajuns in ultimii 10 hai 15 ani in Primera Division inafara de Contra la Getafe?probabil si la Steaua cand a venit,a venit pentru ca e ieftin si probabil ai avut dubii si cand a fost pus antrenor la Steaua.Omu a ajuns la Steaua a castigat 3 trofee ca le-a castigat printr-un mare noroc ca a avut 10 puncte fata de locul 2 si le-a pierdut,omu a castigat 3 trofee.Din cate stiam pentru un suporter conteaza cate trofee poate sa obtina echipa cu care tine la sfarsti de an,nu?Nu te-am vazut sa zici mai in sus macar un “bafta Costel la noua ta echipa”
Bafta Costel la noua ta echipa!
… la care ai ajuns doar pentru ca ai bantuit prin zona pana si-au dat afara antrenorul. #românește
Nu e metoda romaneasca, doar ca e mai vizibila la noi tot prin prisma a ceea ce mai stiti voi din interiorul cluburilor. Si o sa vin cu un exemplu mare: doar nu vrei sa spui ca la Chelsea chiar aveau nevoie de ciorba reincalzita Mourinho. Sa ne aducem aminte cum le spunea ziaristilor spanioli ca nu il respecta precum cei din insula, deci vrea in Anglia si unde sa mergi decat la acelasi club, ca din cei mari si rivali nu te ia nimeni.
Asta e un del de raspuns la “linsajul mediatic”?
Recunoaște că ești invidios pe Costel 🙂
Deloc. Doar va spun cum e de fapt treaba.