web analytics
BMW F800GS Est, spre Siberia

Fuck, fuck, fuck! S-a modificat schimbarea cu Siberia

Panicăăăăăă! După niște conversații cu echivalentul lui Busu din Rusia am înțeles că anul ăsta se așteaptă ninsori în estul extrem prin august, motiv pentru care plecarea mea băiețească programată pentru 10 iulie pică. Da’ nu oricum, pică-n cap de la etajul 8 și cu un pian peste. Ce-i de făcut? De mulțumit lui Busu de Rusia că m-a ferit de necazul de a pedala prin zăpadă pe drumuri neasfaltate în colțul Siberiei și de reprogramat. De devansat, de făcut calcule, de schimbat modificări, de numărat zile, de verificat datele de livrare pentru chestiile pe care le mai am de comandat.

Am făcut doar asta o jumătate de zi în care, din motive ce nu vor fi dezvăluite pentru a nu provoca panică, am stat acasa. Și mi-a dat astfel: Datele problemei rămân aceleași, date însemnând traseu, opriri, întoarceri. Datele calendaristice se schimbă drastic în ideea în care de ieri peste o lună voi fi, probabil, la granița dintre Ucraina și Rusia. Adică da, plec în mai puțin de o lună și asta mă face să mă simt ciudat pentru că în mintea mea încă erau treburile lejere, plecarea era într-un viitor destul de îndepărtat. Ca și cum iulie era 2022.

Așa că trebuie să grăbesc chestii:

  1. Pașaportul nou vine pe 24 mai pentru că România și pentru că la noi un pașaport e eliberat în 15 zile.
  2. Comandă echipamente. Am făcut o listă cu ce trebuie să îmi cumpăr, dar lucrez cu lideri și e ușor.
  3. Viză Rusia și Mongolia. Sper să fie doar o chestiune de bani, vreo 1400 de lei, și nu de timp. Timp n-am!
  4. Camping. Ce sac de dormit? Ce izopren? Ce scăunel mic și ușor? Ce, ce, ce?
  5. Gândit și organizat bagaje ca să fie cât mai ușoare și compacte. Sper să îmi iasă.
  6. Planificat astfel încât să ajung în Moscova fix când am acces ușor către depozit pentru transport Gotze.
  7. Cauciucuri. Rămân Mitas e-07 Dakar de luat! Am nevoie de camere și de niște benzi ca să nu știu ce cu spițele.
  8.  O grămadă de alte mici mărunțișuri!

Mi-e teamă ca toate pregătirile astea să nu-mi fure din plăcere, să stau stresat de gândul că n-am luat ce trebuie, că am luat prea puține sau, mai rău, să-mi dau seama că am luat prea multe. Când vreau să mă calmez mai citesc poveștile unor băieți care au fost prin zonă acum 10 ani și îmi dau seama că o să fie bine. Apropo, Gotze e tanc, o să vă zic mai încolo de ce!

23 comentarii

  • Ma bucur ca mai e un temerar care va vrea sa încerce să facă drumul asta …
    În varza asta e programata plecarea cu 1 mașina 4×4 doar 2 persoane … cam tot pe același traseu …
    Detaliile de pregătire sunt cele care o sa conteze cel mai mult … noi pregătim această plecare de 2 ani

  • Ma bucur ca mai e un temerar care va vrea sa încerce să facă drumul asta …
    În varza asta e programata plecarea cu 1 mașina 4×4 doar 2 persoane … cam tot pe același traseu …
    Detaliile de pregătire sunt cele care o sa conteze cel mai mult … noi pregătim această plecare de 2 ani

  • Na, este bine ca esti precaut, dar totusi pentru mine “prognozele” astea cu 3 luni inainte sunt aproape egale cu 0. Dupa parerea mea, chestiile astea meteo cu predictii pe termen lung se bazeaza fix pe niste medii all-time + niste idei de astea cu “periodicitate”. Cam cum e la noi cu marele cutremur care vine cam la 40 de ani, asa poate la ei e “marea ninsoare din Siberia din august” care vine la 10 ani, iar anul asta este cel de al 10-lea.

    Oricum, cea mai importanta chestia este intuitia ta, cum te ghideaza. E naspa ca esti pus in situatia in care joci “alba-neagra” … 🙁

  • Misto, de urmarit. Totusi, am o intrebare? Ce/cine e gotze? google zice ca`i ceva fotbalist, da` n`are sens ..

  • Ce faci daca mergand asa linistit prin inima Siberiei te intalnesti cu Reghe si Mop care au pana?

  • Pe mine inca ma sperie gandul ca pleci singur… ? Ai semnal la telefon prin pustiul Siberiei?

  • Mărunțișurile sunt mereu cele mai migăloase, si cu toată pregătirea e imposibil sa nu simți ca iti lipsește ceva acolo…

  • Totusi pari foartea organizat si realist in pregatirile tale,cred ca ti ai luat in calcul si doza normala de neprevazut. Probabil erai prea linistit si Timplaru’ ti a pus putina presiune.
    Succes!

  • Oricât de mult te-ai pregăti, ești conștient că tot va exista momentul in care, vei ajunge acolo și vei realiza că îți lipsește ceva, nu?:))

  • Eu cred că dacă ai un card cu bani, găsești pe cineva să îți facă pana și la Antarctica 🙂

  • Nu stiu daca te ajuta, dar, pana la urma, si pregatirea face parte din experienta. Oricum, bafta cu tot. Eu, unul, o sa urmaresc postarile din calatorie.

  • Lumea se duce in dubai de crăciun la soare tu in iulie la zăpadă. Aroganța:))
    Sper sa iasa bine . Asteptam noutăți.

  • Organizatul in graba e de c***t si cand ma duc la Pustnicu la gratar, dar cand te duci unde te duci tu…
    Daca te focusezi pe treburile majore ar trebui sa fie bine. Altfel, iti trebuie un sidekick (“asistent manager”) care sa se ocupe treburile marunte.

Leave a Reply to Miruna Alina X

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.