Ne trezim cu gândul la plecarea spre Essaouira, un oraș despre care nu știm multe, dar din ce am auzit cică n-ar fi cine știe ce. Împachetăm dimineață și mergem spre nord, pe coastă. Au marocanii ăștia un drum de coastă, mamă-mamă! Nu trec mai mult de 10 kilometri și trebuie să facem un popas serios, chiar dacă situația lui Cristi P s-a înrăutățit. Tot diaree, tot slăbiciune maximă și somnolență. Oprim pe o margine de drum cu acces la o plajă uriașă, cât vezi cu ochii doar nisip galben și fin, plus un Ocean Atlantic cu valuri mișto. Atât de mișto încât o mână de turiști blonzi, probabil australieni, se antrenează pe plăcile de surf. Unii dintre ei iau lecții de la niște localnici. Refuzăm pozele cu cămila, unica șansă de a face bani a oamenilor de acolo în condiții de plajă pustie, și sărim (mai puțin eu) în apa oceanului.
Coborâre spre o plajă uriașă
Mario Gotze pozează ștrengar
Pauză de refill la medicamente
Echipament care, mai târziu, avea să fie inundat de valuri
Contactul cu Atlanticul
Coastă lovită de Atlantic
Baia durează, cu tot cu pauză de mâncat midgale de la un vânzător ambulant, vreo oră jumate. Ne îmbarcăm imediat și, pe o căldură umedă care seacă orice putere, parcurgem kilometrii spre Essaouira. Drumul e virajat și liber, adică cum nu se poate mai bine pentru motociclete. Ajungem, ne cazăm la un hotel la care suntem plasați într-un soi de bungalow-uri, apoi ieșim în oraș. Ei bine, pe finalul călătoriei în Maroc descoperim ceea ce pentru mine e, de departe, cel mai mișto loc vizitat. Poate la bătaie cu Merzouga, orașul de pe marginea Saharei.
Intrăm printr-un fish market superb, colorat și gălăgios, acolo unde treaba se desfășoară cam așa. Cei 5-6 vânzători de la fiecare stand țipă și încearcă să te atragă cu un nivel de decibeli care ar face să tremure și un F16 la decolare. După abordare, urmează prezentarea mărfurilor. Totul la vedere, totul atât de proaspăt încât încă mișcă. Ni se pun homari uriași în brațe și suntem îndemnați să facem poze, ni se descrie fiecare soi de pește, fiecare crevete, fiecare arici de mare și fiecare rechin, apoi suntem întrebați ce vrem. Pui mâna pe ce vrei să mânânci, ți se cântărește și pe urmă ți se oferă un preț pe care, evident, îl negociezi serios, apoi te aștezi la masă cât timp băieții îl pregătesc, minimalist, pe un grătar. Am mâncat excelent, chiar dacă eu nu-s deloc prieten cu ceea ce trăiește sub apă.
Meniul nu e pe hârtie, e în fața ochilor
Apus de la masa la care am luat cina
Orașul? Essaouira e wow. De fapt, e WOW! Partea vizitată de noi, medina, e înconjurată cu ziduri înalte și în interior e superbă. Zeci de ateliere de pielărie, prelucrarea lemnului, prelucrarea textilelor, a metalurilor, iar totul se combină perfect cu o curățenie curioasă plus lipsa de insistență a vânzătorilor. Durează mai bine de o oră parcurgerea medinei, apoi ne retragem la hotel. Frumos, recomand Marocul, însă recomand Essaouira mai mult decât orice, cum spuneam, cu excepția Saharei. Superb!
Colegul Cristi P, la loc cu verdeață
Intrarea în medina Essaouira
Liniște și pace, deloc specific Marocului
Zidurile cetății
