Văd că nu mai vinde lumea Dinamo, nu mai plânge nimeni soarta lui Duckadam, nu se mai vinde Florinel, acum ne uităm cum se bat FRF și cu LPF peste tot. Ăsta e subiectul zilelor ce au trecut, subiectul zilei de azi. Burleanu Răzvan cu Ștefan Iustin, declarații, amenințări, o să vedeți voi, o să vă spun eu, o să facem lumină, o să scoatem adevărul.
Reprezentanții celor două foruri fotbalistice se amenință prin presă și pe la TV, oamenii de presă îi ascultă, și gata, avem ceva interesant.
În tot acest timp, fotbalul ne e pilaf. Pentru că ei nu se bat în soluții concrete pentru ridicarea nivelului fotbalului nostru, se bat în cursa spre o felie mai mare din plăcintă. Care e ultima decizie cu adevărat tare, întru folosul fotbalului, luată de LPF? Când l-ați auzit ultima dată pe Gino vorbind despre cum va rezolva ceva? Care e ultima decizie luată de FRF spre creșterea nivelului? Și nu mă refer la 15 mingi Joma trimise la Făurei, Zalău și Craiovița. Chestii serioase, proiecte de anvergură. Cluburi dispar, mor de foame, vin investitori dubioși, vine impresara patroANA care cumpără cluburi, o nebunie. E un haos total, dar ei își măsoară măciucile la TV. Se întâmplă ceva util?
Nu, tată. Noi stăm să ne uităm cum se insultă unii pe alții, cum se amenință cu dezvăluiri. Și ne distrăm.
Doi titani ai fotbalului romanesc :)))
doua mari personalitati, da.