web analytics
Fotbal intern

Doi fotbaliști distruși de ambiții tâmpite

O echipă mare din România, așa cum este FCSB-ul, are nevoie în permanență de rezultate. Dacă echipa nu are rezultate ecuația e simplă și poate duce la faliment, la dispariție. Tipul de finanțator Gigi Becali nu lucrează cu sentimente, cu afinități, dacă societatea comercială nu îi mai alimentează conturile o închide și se duce mai departe. Și nu e neapărat greșit, dar discutăm despre altceva. Ei bine, în procesul ăsta de obținere a rezultatelor, proces care să fie finalizat cu o calificare bănoasă în grupele Ligii sau măcar în grupele Europa League, antrenorii nu și-au permis luxul de a crește fotbaliști. Luxul de a da șansa unor puști care au fost aduși la echipă tocmai pentru că arătau multe în locul din care au plecat.

Vlad Mihalcea și Dennis Man sunt cei la care mă gândesc acum și care, dacă se respectă tiparul anilor trecuți la FCSB, vor sfârși penibil la un club de mâna a doua spre a treia dintr-o ligă inferioară, totul după ce își vor fi terminat actualele contracte. Ăsta ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru tinerii fotbaliști ai României, FCSB nu e un club la care să te transferi atunci când ai 17-18-19 ani. Pentru că șansele să joci sunt infime și, cum echipa a doua nu a existat până de curând și acum există într-o ligă extrem de slabă, posibilitățile tale de dezvoltare sunt spre zero.

Vlad Mihalcea era un super talent la Brașov, scria lumea despre el, era monitorizat de afară. A venit la FCSB și s-a ales praful într-un mare fel. A jucat doar 9 (nouă!) minute în acest sezon în toate competițiile și asta în august 2016, într-un meci cu Chiajna. Man stă puțin mai bine, dar tot prost. Are nouă apariții la echipa mare, dar un număr foarte mic de minute jucate. Mai mult, el a fost sabotat la propriu de către patronul zgârcit care nu voia să plătească 100.000 de euro celor de la UTA în cazul în care fotbalistul juca 10 meciuri la FCSB.

Și pentru cei care nu cred că asta se va întâmpla cu ei, vă reamintesc doar un exemplu. Era remarcat de UEFA drept unul dintre cei mai buni jucători de la Campionatul European U19 din 2011 alături de, mare atenție, Deulofeu și Morata. Luat de FCSB în lotul primei echipe a avut, precum cei amintiți mai sus, apariții episodice și a sfârșit prin a fi împrumutat și mai apoi aruncat ca pe o măsea stricată. Acum are 25 de ani și joacă la SCM Pitești în liga a treia. Sau cel puțin cred că joacă acolo, naiba mai știe.

sursă: FB FCSB

16 comentarii

  • Man mi a placut mult. pacat ca a ales fcsb. nu a avut nicio logica alegerea lui, dpdv sportiv. doar financiar inteleg de ce a ales asa. dar asta e pe termen scurt. pe termen lung cred ca tot in pierdere va iesi.

  • Corect. Dar ei cand aleg ssa semneze cu Steaua nu se gandesc la ce urmeaza? De ce nu merg la un club mai mic, unde sa aiba sansa sa joace meci de meci si sa mearga la Steaua ca si certitudini nu ca sperante.

  • Viitorul e singura care te poate promova ca tanar…numai ca acolo chiar trebuie sa muncesti.

  • Eu nu pot sa inteleg cum o intreaga tara se uita la proiectul lui Hagi, il lauda, dar doar atat. Nimeni nu ii ia exemplul. E o investitie pe termen lung care ar aduce bani multi si performante peste cativa ani. Nu, noi vrem pe loc totul.

  • Si nu doar Nastasie, au mai fost destui. Ochirosii? Sau Onicas, Alexandru Tudose, Emil Ninu (era Bergodi). Radoi a incercat sezonul trecut sa dea credit catorva tineri ca Mihalcea sau Ontanu, dar nu l-au ajutat prea mult rezultatele

  • Absolut corect ceea ce spui!
    Dar, într.o anumită măsură, și respectivii au o vină. E normal să te flateze atenția unor antrenori/scouteri/impresari…dar ei nu gândesc pe termen lung. Și au și atâtea exemple (mă refer strict la echipa roș-albastră).

  • Hai ca Dinamo creste. Nu poti doar cu tineri.

    La FCSB trebuie sa fim constienti de un lucru- vin foarte multi “umflati”. La 16-18 ani esti orice vrei tu, numai nu fotbalist. Daca esti fotbalist- prinzi 30 de minute si te remarci. Daca esti tare la UTA in B nu inseamna ca esti tare.

    Comparatie-Stanciu (sa nu zic Hagi sau Messi)- s-a remarcat la Alba, a facut pas la Vaslui, s-a remarcat acolo, pas la FCSB, remarcat aici- vandut. Cu greu, cu meciuri bune si mai putin bune…dar a jucat.

    Astia 2? Sunt atacanti- trebuie sa o bage-n atze sau sa creeze ocazii. N-au raspunderea unui fundas central (Nedelcearu cum poate?). Intri juma de ora- cand adversaru e dupa 60 de minute de joc si daca esti bun faci ceva. Daca tu intri si esti 0…

  • Mda..Mihalcea, Man si alti tineri ROMANI de perspectiva se pierd prin labirinturile diviziilor inferioare iar noi suntem intoxicati cu de`alde Cecarelli, De Amorim, Muniru sau Endrick (asta e de la mine, de la Botosani).
    Tare bine ar fi ca ai nostri bravi conducatori sa nu mai aduca toate petardele.

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.