Dacă mă puneai să aleg un fotbalist care să primească un astfel de cadou, nu cred că alegeam altul. Transferul lui Florin Niță la Sparta Praga e un cadou cum nu se poate mai bun pentru unul dintre cei mai muncitori și mai serioși oameni din fotbalul românesc. Pentru că Niță asta face, de ani de zile. Nu e cel mai talentat portar din România, nu e nici cel mai bun, însă nu știu dacă sunt mulți cu disciplina pe care o are el.
Mă știți că nu eram fan al portarului Niță, însă la aproape 31 de ani Niță primește un cadou complet neașteptat de la viață. Și aici e vorba despre omul Niță. La scurt timp după ce i s-a făcut dreptate la FCSB și i-a fost mărit salariul, așa, dintr-odată trece la un alt nivel în Cehia. La un alt nivel în ceea ce privește latura financiară, nu neapărat sportiv.
E o dovadă că hard work pays off, că prea era plin fotbalul nostru de impostori care adunau banii de pe jos fără să îi merite.
Mult noroc, Florin Nita! Un copil cuminte si muncitor! Sparta e peste Steaua, nu mult, dar este. Si de acolo in 2 ani poate sari si mai sus!
Jucam fotbal în copilărie cu Niță pe terenurile de asfalt din curtea liceului Eugen Lovinescu din Drumul Taberei. Băiatul, indiferent de cum era pe jos sau cum se juca, el apară tot, plonjoane, ieșiri pe centrări, excelent. La un moment dat am pierdut legătură, na, cum e viata, dar i-am văzut evoluția la Chiajna, apoi la fcsb (poate singurul motiv care ma făcea sa ma intereseze echipa). Ma bucur mult ca a ajuns sus. Merita!!!
Poza AMR pe Facebook cu I love you all love my life in 3…2…1..
There you go https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1964814766879973&set=pcb.1964815173546599&type=3&theater :))
:))
Am avut curiozitatea sa ma uit pe site-ul Spartei. Ca o comparatie asa cu prapadul din fotbalul romanesc, pe site-ul Spartei Praga am gasit si echipa clublui de U6 😐
Nu mai vorbesc de magazinul clubului unde au absolut orice obiect cu logo-ul clubului. Cam de asta ei cumpara de la noi un portar cu 2 milioane…
Ii doresc noroc lui Nita, se duce intr-un fotbal mai normal si civilizat.
Chiar îți așteptăm părerea despre transferul lui pentru ca știam ca l ai criticat destul de des și nu era printre preferații tai:))
Pai nu e nici acum. Sportiv, nu ma impresioneaza. Insa e baiat bun.