Fericit că sunt pe stadion. Pentru prima dată după mulți ani

Nu există o rețetă perfectă, e ca-n orice alt domeniu. Nu există răspuns corect la întrebarea ”Ție de ce îți place fotbalul?”. Pentru unii e vorba despre frumusețea sportului, pentru ații e vorba despre competiție, despre atmosferă, despre galerii, poate chiar și despre pariuri. Câți oameni, atâtea variante.

Pentru că am avut niște treabă în ziua meciului, am fost de față la o parte din ceea ce a însemnat mobilizarea galeriei Stelei pentru meci. Am ajuns în Ghencea de la ora 2 și am văzut câteva sute de băieți care s-au grupat ca pe vremuri. Mi-am terminat treaba la stadion și am mers direct în Giulești, acolo unde am prins sosirea grupului. Cu jandarmi călare, cu poliție, cu circulație oprită, cu torțe, tot ca pe vremuri.

Am intrat pe stadion cu ajutorul unei colege pentru că pe Giulești în liga a patra nu există veste pentru jurnaliști și am asistat la un meci între cele două culori din tribune. Sigur, fotbalul n-a fost cine știe ce, e totuși liga a patra. Însă ceea ce a fost în tribune a fost de Liga 1. Și a fost așa cum în Liga 1 nu mai vezi.

Pentru că acum revin la ceea ce a deschis textul asta. Mie-mi place fotbalul și pentru ceea ce se întâmplă în tribune. Pentru atmosferă, pentru cântece, scandări, pentru rivalitate. De aia sunt sătul de Liga 1 și probabil nu m-aș mai uita la un minut dacă n-aș munci în presă, de aia m-am dus la PAOK și la Partizan la câteva derby-uri, de aia caut variantele potrivite pentru a merge la San Lorenzo, de aia, de aia, de aia.

Pentru prima dată după o grămadă de ani am fost din nou fericit să fiu pe un stadion. La mine uzura e mai mare decât la un microbist normal, în 11 ani de presă am fost la o grămadă de meciuri, mi-a ajuns și nu credeam că o să mai am vreo plăcere, însă sâmbătă seară am simțit-o. Încă din start, de când rapidiștii au aprins torțele și steliștii au întins pânza aia uriașă pe sub care se vedeau fulgerele. Și cu atât mai mare mi-a fost scârba când am citit comentarii ale revoltaților de facebook care, simțind nevoia să-și mărturisească dragostea față de alte echipe, au demontat demersul absolut admirabil de pe Giulești. Atât al Stelei, cât și pe cel al Rapidului. Că suntem în 2017, că nu mai avem nevoie de torțe și bannere, că nu ne pasă de mesajele de pe pânza albă, că băieții în negru sunt old news.

Și mai tare e faptul că dacă judecăm fără să ne fie frică de reacții, situația e astfel: ăștia pe care mulți dintre FCSB-iști îi critică sunt niște oameni care au făcut următoarele:

• au susținut ani la rând ceea ce Justiția Română a decis: FCSB nu e Steaua.
• au dat bani din buzunarele lor și au strâns 15.000 de euro pentru echipă în sezonul ăsta
• s-au organizat într-o asociație care promovează imaginea și interesele clubului
• se prezintă la meci precum galeriile mari. Da, sunt 1000 în deplasare și probabil 2000-2500 acasă, dar la felul în care s-au manifestat aseară în Giulești vă garantez că niciun fotbalist nu i-ar da pe 10 stadioane pline de cetățeni. Știu asta pentru că mi-au spus asta mai mulți fotbaliști în ultimele 24 de ore. Doi dintre ei chiar de la FCSB. 🙂
• sunt abordați frecvent de publicații importante din străinătate pentru interviuri, pentru reportaje, pentru documentare. Au apărut și vor mai apărea astfel de materiale de presă

Cum spuneam. Fiecare are un motiv pentru care vine pe stadion. Și e evident că dacă ești din Râmnicu Sărat și ai devenit stelist, dinamovist sau rapidist pentru că ți-au plăcut culorile echipamentului la TV nu o să rezonezi cu ce-am scris eu aici.