web analytics
Sînzi scrie

Fericirea-ntr-o lingură, fericirea-ntr-o literă

Nu ştiu cum ar trebui să-ncep asta, da’ nu mă puneți să mă prezint, că nu-s la interviu. Am emoții deja, c-am mai scris pe un site de băieți şi m-au cam huiduit. Lucru care m-a făcut să-mi dau importanță, că băieții nu i decât la lucruri mari, cum sunt meciurile.

Dar pentru că e început de an, mi-am propus să fiu pozitivă, deci huiduielile n-au loc în spațiu-timpul meu.

Şi uite că, vrând-nevrând, tot trebuie să spun ceva despre mine: sunt motreancă. Ați auzit de Motru, de mineri, de filme porno cu minori, putem trece peste pls? Motru e un oraş miniscul, un nano-oraş în care toată lumea se cunoaşte cu toată lumea şi-n care cine nu se cunoaşte se află, uneori la Timişoara-n Complex, alteori în Bucureşti, în Fire sau în Club A. Foarte foarte rar, ne cunoaştem chiar la Motru, în Rock Café La Bloc, unde bem shoturi cu 4 lei şi jucăm cărți. Că asta am făcut eu 3 zile cât am stat acolo între sărbători. Să fiu sinceră, altceva n-a fost.

Şi cum jucam, restrâns după mahmureli, un 8-5-3 cinstit, apare la masă, ca o nălucă, un motrean pe care nu-l cunoşteam. Eu, adică. A se nota că ăsta e un fenomen mai rar decât anii bisecți, decât perseidele, decât eclipsele totale de soare şi, desigur, decât renegocierile de salariu. Am uitat cum îl cheamă, n-am memoria numelor. Dar n-am uitat că era fericit. Da, “Am întâlnit şi motreni fericiți” ar putea fi un titlu pentru textul ăsta. Şi da, sunt sigură. Cum să vă spun, tipul ăsta s-a aşezat la masă (pe ceilalți îi ştia, mkay, no weirdo), a scos telefonul şi ne-a arătat ce-l împlineşte pe el. Nope, not porn, wait for it. Mi-a stat inima-n loc când l-am văzut, cățărat pe schele si pe chestii în paragină, savurându-şi adrenalina strop cu strop. Rahaturi înalte, şi nu doar pentru că am eu un cot şi jumătate. Înalte şi ruginite. Stăteau să cadă. Şi el avansa şi se bucura ca un copil. Ca şi cum mersul pe sârmă ar fi ceva ce face toată lumea, cum de nu ne-am gândit la asta.

Mai apoi i-am văzut mâinile. Băşicate, zdrelite, puternice şi ferme în vulnerabilitatea lor. Am zis că precis îi de la sportul ăsta care sigur are şi-un nume, dar căruia eu prefer să-I zic cățărat de nebun. Ca să aflu ulterior că nu, că e de la “făcut” linguri. Stai, ce?! Şi a scos rapid din rucsac 3 linguri de lemn perfecte şi lucioase, ce mai, aproape de artizanat, plus cele doo unelte făcătoare.

Ce voiam să spun? Că mai sunt şi oameni care fac ce vor. Unii se cațără, unii fac linguri, unii le fac pe-amândouă. Ei bine, mie-mi place să scriu. Practic, dacă mi-ați vedea mutra acum, în timp ce tastez, ați zice că sunt băiatul cu lingurile şi cu cățăratul. Sper că şi vouă vă place să citiți cum le-o plăcea şi schelelor să fie parcurse până-n vârf, cum le-o plăcea şi lingurilor să fie şlefuite până la perfecțiunea aia de care vă spuneam. Să fim fericiți cu toții, zic! Pe data viitoare!

FB_IMG_1451761263087

15 comentarii

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.