Nu cred că am mai întâlnit în viața mea un astfel de personaj, serios. Și nu vorbesc acum despre jurnalistul Andrei Vochin, ci despre felul în care a reușit să își modeleze metamorfoza după venirea la FRF. Ceva mai alunecos decât atitudinea lui n-am văzut nici pe vremea lui Mircea Sandu. Măcar ăia o făceau pe după birouri, Vochin are tupeul de a apărea la TV cu șmecheriile. Ultimul exemplu:
Zice Prunea nu știu ce chestii despre cât de mult se câștigă/fură la FRF, despre derapajele lui Burleanu, știți voi, discursul obișnuit al președintelui de la Poli Iași. Și, invitat la Dolce, Vochin replică astfel:
Ceva normal. Omul zice că Prunea minte, e șocat de felul în care se minte în țara asta, amenință cu tribunalul. Bine, mă! Bravo! Și ce face apoi Andrei Vochin? Cu o nonșalanță incredibilă comentează faza din care CS U Craiova înscrie primul gol, un ofsaid evident, spunându-ne nouă că n-a fost ofsaid. Că trebuie să dăm credit arbitrului, că e greu de observat, că poate stop cadrul făcut de oamenii de la Dolce nu e fix în momentul în care pleacă mingea. Incredibil, am rămas prost în fața televizorului. Un astfel de curaj, v-am zis, nu a existat nici în cea mai neagră perioadă din domnia lui Sandu Mircea.
Cum e posibil să te declari atins de presupusa nenorocire spusă de Prunea, să suferi pentru maltratarea dreptății și câteva minute mai târziu să bagi în ele cu nerușinare protejându-ți grecul ăla rătăcit de la CCA? Pe care, chipurile, l-a numit Burleanu. Burleanu care s-a trezit într-o zi după un meci de mini fotbal și i-a venit numele lui Vassaras pe buze. Nu i-a sugerat nimeni. Yeah, right!




Nu vad legatura dintre cele 2 subiecte.
Ipocrizia leagă subiectele între ele.
De multe ori, da. As zice ca nu e cazul aici. Parerea mea.
Am avut oameni la CCA de la noi, mandri romani (ce cliseu penibil), si nu s-au descurcat mai bine, macar pe prostul asta nu-l poti acuza de interese meschine, ca si pe Daum de altfel. Rezultatele sunt aceleasi insa e mai mica teama vizavi de impartialitatea actualilor.
Ce treaba are evidenta contabila cu offisde-ul? Sa nu uitam un Proces al Etapei in care toata lumea lauda arbitrajul modern la o faza pana intervine cineva: ma oamenilor, ce arbitraj modern? Asta e fault clar, greseala imensa, trebuia galben si penalty – ceea ce si era.
PS: promiti tu, Scutariu, ca daca ajungi in pozitie la FRF/LPF pe bani multi nu o scalzi la fel?
Eu n-o sa ajung