Ce fotbal obosit. Ce penalty la Mbappe. Pe ăla nu îl dădea nici Ionică Serea pe vremuri la Piatra Neamț, când pica Axinia 2 busculat de Burebista Câmpeanu. Jenant. Și de ce nu s-a dus bocciul ăla de arbitru la ecran? La fel, în prelungiri și pentru Franța. Cică a fost clar.
Dintr-un motiv care ține exclusiv de Mbappe și Pogba, îmi doresc ca Franța să nu câștige nimic. Atenție! Mai repede aș vrea să câștige verișorii decât Franța.
Să fim serioși, Cristi e fotbalist mare, între cei mai mari din istoria acestui sport. Înțeleg că are fani, înțeleg toate lucrurile astea, îi înțeleg și pe ăia care se mângăie cu pozele lui în față. Dar e sport de echipă, iar la Euro 2021 nu mai poate trage singur echipa, ca în trecut. Pentru că asta e viața, așa funcționează corpul. Asta nu îi ia nimic din merite, din strălucire, din tot ce a făcut. Și mie mi-e greu să accept că Valentino Rossi nu mai poate cum putea, dar asta e viața.
În timp ce românii sunt ocupați să îi injure, ungurii cresc fotbalul, cresc fotbaliști și în viitorul apropiat ne dor demantela la orice nivel. Dar, na. Noi suntem mai șmecheri, îi înjurăm. Noi suntem smardoi. Oamenii au construit după ce și-au dat seama că sunt morți, iar rezultatele vor începe să se vadă. La noi ce se vede? Harneala obosită a lui Burleanu, un nene care începe să fie mai nociv decât Mircea Sandu. Bine, a nu se înțelege că mă plâng. Mi se pare corect ce se întâmplă, niște loaze ordinare, niște putori nesimțite nu au dreptul să spere că se va întâmpla ceva bun. Noroc cu casele de pariuri că bagă bani în ele, altfel era plictiseala perfect potrivită cu lipsa de performanță și închideam, dracului, tot fotbalul românesc.
Chiar mă gândeam. Există în zonă națională mai slabă ca a noastră. De fapt, fotbal mai slab. Ucraina? Ne spulberă de pe orbită și la nivel de națională, dar și la nivel de club. Ungaria e peste noi, Serbia la fel, Steaua Roșie ucide în pumni orice poate da Liga 1. Bulgarii? Nu știu cu naționala, dar la cluburi s-ar putea ca Ludogoreț să n-aibă adversar la noi. Albania? Poate. Gata, suntem mai tari decât Albania, nene. Am făcut istorie, vorba lui Ianis. Suntem, teoretic, peste rudele lu’ Dua Lipa.
De data asta lucrurile au mers unse cu proiectorul Epson EF-11. L-am pus la locul lui, am dat power on și imaginea s-a calibrat singură pe perete. E atât de simplu încât nu știu ce alte lucruri să vă zic despre el. Se vede foarte bine, l-am testat și cu un pic de lumină naturală în casă zilele trecute, e totul ok. Sunetul iese din el, probabil se poate și altfel, dar pentru mine e mai mult decât suficient.
Ah, ziceam data trecută că e mic și ușor? Cam atât de mic e, am pus ca reper o telecomandă. L-am luat în rucsac și am proiectat un meci la niște prieteni, e cel puțin la fel de bună imaginea precum la cel pe care l-am avut acum câțiva ani, doar că e mult, mult mai ușor de folosit. Și e, repet, extrem de portabil.
