Eram de dimineață la o cafea cu mai multă lume și se discuta despre Euro. Despre favorite, despre Portugalia, despre cum Germania și Franța par să fie singurele cu adevărat power. Și, din nimic, unul dintre băieți zice că el crede că Italia o poate lovi. Atât de mult, încât s-a lăsat cu un pariu pe 1000 de euro. Și nu oricum, cine a inițiat pariul a zis că dă 1000 de euro dacă Italia o să mai fie în competiție după 2 iulie. Mă rog, adică după sferturi.
Nu spun că e sau că nu e între cele de luat în seama pentru trofeu, spun doar că și când n-a fost miză, și când n-au jucat titularii, Italia s-a comportat mai mult decât decent. Și, poate spre deosebire de francezi, italienii par convinși că poate fi turneul lor. Citeam zilele astea presa din Italia și, între editoriale, discursul general e destul de optimist.
Până la urmă de ce nu ar fi? Când Franța nu joacă nimic și fotbaliștii Ungariei își bat joc de Pavard și de Varane. Când Germania arată slăbiciuni serioase. Când Portugalia depinde cam mult de Cristi, când Spania e mutch. Italia ce are, nene? Ei de ce să nu câștige?
Îmi aduc eu bine aminte sau în clipa în care Fiorentina îl transfera pe Ianis Hagi, la Florența ajungea și Federico Chiesa? Și au jucat împreună la Primavera, no? 🙂
Ce-mi plac momentele astea în care ne prefacem că nu vedem. Nu noi, cei de la UEFA. Plus țările gazdă. Adică dăm voie la 20-30-40% din capacitatea stadioanelor, că 100% ar fi nasol pe motive de pandemie. Doar că cei 20-30-40% sunt mai îmbrățișați decât un grup de pinguini pe vreme nasoală. Noi ne-am făcut treaba, am redus asistența ca să prevenim covid, să dea bine în exceluri și în afișe. Nu contează că realitatea e alta și că e fix zero prevenție. Lumea stă bot în bot, dă-le voie tuturor măcar. Ca la unguri.
Textele astea se vor numi Euro 2020 Home Cinema pentru că, ați ghicit, văd meciurile pe ecran mare. Asta pentru că Epson mi-a mai dat un proiector, de data asta un Epson EF-11, ca să îmi transform peretele sufrageriei în ecran. Nu am apucat să îl folosesc prea mult, l-am scos din cutie și l-am pus pe măsuță, am dat un tablou la o parte și am dat play la Italia – Țara Galilor. Deocamdată de notat e faptul că e incomparabil mai mic decât ce știam eu, adică e cât două telefoane și are undeva la 1 kil și o idee. Și tot de notat e că n-a fost nevoie să îi fac nimic, am dat cursa MotoGP din telefon direct pe perete, apoi meciul din TV direct pe perete.
Rămâne să mă mai joc un pic, căci m-am trezit târziu și n-am calibrat imaginea bine, e un pic câș. Și la culori vreau să mai umblu. Fotbalul se vede excelent, dar la MotoGP era ceva dubios. Și nu e de la transmisiune, că am verificat cu TV-ul. Cred că e ușor rezolvabil, revin la următorul articol. Ah, e deosebit de posibil să îl iau în ghiozdan și să fac mare proiecție la fazele superioare undeva în aer liber. La cât de mic e, e și păcat să nu. Zău.
Ce inseamna sa ai Samsung, direct din telefon pac. In alta ordind de idei, m-a intrebat cineva inainte se Euro cine cred ca o sa castige si am zis instant Italia. Nu stiu de ce, asa mi-a venit.
N-am auzit prea multi cu Italia.