web analytics
Fotbal intern

E oficial! Steaua – Rapid se joacă pe Chiajna. Pe un sintetic cu 5000 de locuri

După frichineli de lungă durată, cei de la Steaua au stabilit că meciul cu Rapid de la mijlocul lunii aprilie se va disputa pe stadionul din Chiajna. Cum? Habar nu am, nu îmi pot da seama ce i-a făcut să ajungă la soluția asta, mie mi se pare teribil de proastă și mi se pare că au ratat șansa să facă o treabă memorabilă pe Național Arena. Care a fost problema? Banii erau problema? Serios? 🙂 Se acopereau din bilete chiar dacă stadionul nu era nici măcar pe aproape plin, așa cum se temeau frunțile îngrijorate de la CSA. Veneau mai mulți rapidiști? Așa, și? Era spectacol oricum.

Stadionul de la Chiajna mi se pare o variantă proastă, câteodată stau și mă întreb dacă n-a fost aleasă tocmai pentru că e așa proastă.

1. Cinci mii și ceva de locuri amărâte. Adică nici măcar jumătate din ceea ce a fost în tur, în Giulești, atunci când a fost spectacol. Pentru că asta vrea lumea, ei au impresia că ne uităm la meci pentru calitatea fotbalului? Ne mințim acum? Ți-e frică că nu vrei umple Național Arena și alegi un stadion mai mic decât cel umplut în tur? Ce ai în caaaaaaap?

2. Teren sintetic. De ce? De ce nu, ă? Dacă tot joacă ăștia din Liga 1, Liga 4 de ce nu ar putea? Ce contează că au jucat până acum doar pe pământ, noroaie și iarbă, bagă-i pe sintetic, dă-i încolo, că de aia câștigă… 2000 de lei pe lună.

3. Terenul e departe de București, nu prea merge lumea acolo. Galeriile, da. Dar oamenii normali, ăia care voiau să meargă cu copiii la meci, să le arate Steaua. Ăia se duc la Chiajna-n fundu curtii? S-o credeți voi!

4. Acces greoi, intrări și ieșiri pe străduțe, posibilitatea mare ca două galerii care se deplasează să intre în contact. Stadionul ăla n-a fost făcut și gândit pentru așa ceva, cine are vreo rivalitate cu Chiajna?

5. Biletele unde se vor vinde? Dacă e, să le pună în vânzare la Chiajna direct, să se asigure că e și mai greu accesibil meciul. Eventual să le poată cumpăra doar cei cu buletin pe Ilfov, trecuți de 75 de ani și cu semipareză pe dreapta.

În fine, asta e!

15 comentarii

  • =)) domnul Petrea strikes again =)) incompetent. Frica de responsabilitate, pare un copil batran rasfatat indopat cu dulciuri. Eu am propus si pe Steaua Libera ca noi suporterii sa strangem bani si sa platim chiria, ca sa nu mai existe discutii cu si despre bani pub(l)ici. Eu sunt dipus sa donez 100 de euro, la 13 000 cat e chiria ne-om strange 200 de Stelisti cu cate 100 de euro, sa platim si batenguarzii si ce-o mai fi pe langa…incasarile din bilete, de la sponsori donate clubului. Totodata ceruta demisia acesti po..domn Petrea pt incompetenta. Timp este si sunt sigur ca le-ar placea ideea si celor din galeria rapeedului.

  • Mi-aduc aminte ca sperai la zeci de mii… Nu, deci astia de la CSA sunt si prosti si nici c…e n-au. Faceam pe Arena Nationala fara niciun stres. Ce daca veneau mai multi Rapidisti?! Poate o galerie mai numeroasa, da. Dar stelisti sunt multi de tribuna 2-a, multi si-ar permite chiar la vip, ar fi echilibrat situatia. Atunci cand a fost discutia am zis ca e posibil sa se faca un adevarat eveniment din meciul asta. Promovarea trebuia facuta din timp si cu cap. Sustinatorii CSA ar trebui sa-si dea seama si sa schimbe abordarea in “contrele” cu fecesebistii. Un meci ca asta, cu spectacolul facut de galerii, ar putea genera solidaritate pt toti stelistii indiferent de tabere, ar putea fi inceputul unei reconcilieri. Dupa parerea mea cred ca ar fi putut fi atrasi cel putin 5000 de stelisti dintre cei care merg si la fcsb, cei decenti, mai putini patimasi, asa cum ma consider si eu. Zona din jurul Arenei e plina de stelisti. PACAT. Au ratat o superoportunitate. Repet a coispea oara: au nevoie de profesionisti iar daca nu isi permit, macar de niste sfatuitori din zona de advertising, btl; sunt convins ca ar veni ” pro bono”.

    • … acum am vazut si articolul celalalt, facusei deja calculul pe care-l aveam si eu in minte. Faceau o caruta de bani… Nu si-a bagat nimeni coada, fiti calmi. E doar nepricepere la mijloc, sunt inapoiati rau.

  • Nu banii sunt problema ci numarul de spectatori. Da, totul e ok si e f f profitabil insa daca se lasa cu incidente clubul organizator e bun de plata, nu? Mai mult, pagubele, sau ce mai rezulta din urma incidentelor, tot CSA ar trebui sa le achite.

    E meci de risc maxim, nu vor sa se lege la cap cu asa ceva. 20.000 euro costuri e o gluma, daca se strang 100 de “pariori”, strang ei banii si impart profitul.

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.