Sportiv, fotbalistic vorbind, orice ”analiză” e inutilă. Asta pentru că CS Carmen a câștigat un meci pe care trebuia să îl câștige. Și-a făcut treaba propusă, se duce la baraj, indiferent prin ce mijloace a reușit asta. Și indiferent prin ce mijloace ”tactice” a reușit să obțină cele trei puncte. Sigur, au tras de timp, au făcut anti-joc, puteți să spuneți ce vreți, dar realitatea e că oricine făcea la fel în locul lor. Deci nimic de condamnat la capitolul ăsta.
Cum nu e nimic de condamnat nici în faptul că s-au pișat pe ei de frică la final. Și, înainte să vă sară balele, troli de Pipera, lăsați-mă să vă explic. Chiacu, de la înălțimea experienței uriașe la nivel de Liga 1, a zis încă de joi că trebuie să iasă primii pe teren și să facă încălzirea în fața galeriei. Apoi, tot Chiacu a îmbrăcat tricoul cu DDB în fața galeriei. Apoi, portarul de rezervă al lui Carmen și-a băgat tot ce avea în familia celor din galerie și de la tribună. A început de la încălzire și a terminat când au intrat suporterii pe teren. Când o cauți, o primești. Și încă să fie fericiți, n-au primit mare lucru.
Cine e vinovat? E simplu și, așa cum v-am mai zis, avantajul meu mare e că nimeni, niciodată, nu îmi poate spune ce să spun și ce să scriu. Chiar dacă greșesc, și se-ntâmplă rar, greșesc pe convingerile mele. Vinovații sunt DOAR antrenorul, staff-ul lui tehnic și conducerea imediată. Nimeni altcineva. Nimeni nu îl va dezbrăca în veci pe Marius Lăcătuș de tricoul de legendă, e imaginea clubului, va rămâne și peste 200 de ani dacă mai rezistă planeta, dar asta nu înseamnă că nu îi poate fi analizată prestația. Și e vinovat, în primul rând, pentru că a anticipat defectuos puterea rivalelor, atât în sezonul trecut, cât și în acest sezon. Pentru că n-a luat în calcul faptul că e imposibil să poți bate jucători cu experiență folosind doar tineri, un lucru pe care, profesional, n-ar fi trebuit să îl facă. Sunt vinovați și cei care au ignorat propunerile suporterilor implicați, suporteri care au adus la ușa clubului fotbaliști cu experiență care erau dispuși să joace. Suporterii îi plăteau salariul lui Pena, suporterii îi dădeau bani lui Szekely, suporterii au dat prime de promovare. De fapt, ei le-au pus la dispoziție, că n-a avut cine să le ia.
Dacă jucătorii sunt vinovați de ceva sunt, poate, că n-au înțeles în multe momente responsabilitatea. Dar eu nu pot să îi condamn în veci că n-au bătut fotbaliști de Liga Campionilor, cu sute de meciuri în Liga 1 sau campioni prin Republica Moldova, așa cum au avut Rapid și Carmen. Cum naiba să îi spun eu lui… Mărgărit de exemplu că nu e mai bun decât Chiacu? Sau cum să îi zic lui Sitaru că nu e mai bun ca băiatul ăla înalt rău din apărarea lui Carmen, om care are titlu în Rep. Moldova. De Maftei, Niculae sau Voicu nici nu mai pomenesc. Nu puteau, indiferent de cât și-ar fi dorit. A, că pot exista cazuri în care s-au lăsat pe spate, relaxați, da…
Imediat după meci m-au sunat sau mi-au scris amici rapidiști. Și dacă vă zic că m-au sunat sau mi-au scris, asta înseamnă că nu sunt primate, că am discutat cu ei, caterincos sau nu, în ultimii ani. Și toți, fără excepție, au spus același lucru. Că e păcat, că au râs, dar că e păcat că există tot mai puține echipe cu suporteri în fotbalul mare. Și că la baraj, cu șanse de L3, se duce o echipă de care nu îi pasă nimănui. Dar nimănui.
Chiar, mă opresc un pic, trec la alta, la asta cu suporterii. Luați de euforie, niște fotbaliști de la Carmen mi-au scris după meci. Nu spun cine, nu spun ce, unii au fost civilizați, alții nu. Eram doar curios cum se simte bucuria promovării în fața nimănui. Nu îi condamn, că nu e vina lor, ei și-au făcut treaba. Dar sunt curios și eu care le sunt perspectivele și unde le stau loialitățile, pentru ce joacă ei fotbal la nivelul ăsta? 🙂
La final, într-un decor ușor de anticipat, am de făcut niște precizări. Nu-mi reproșez faptul că voiam să îi scot dinții din gură unui steward care, după ce a lovit cu bobancul în craniu un suporter culcat la pământ de 20 de minute, mi-a luat mie morții la rând. Probabil ați văzut deja pe filmări, cum probabil ați văzut că a făcut stânga brusc când m-am dus spre el. Din nou, să fie clar, nu îmi reproșez nimic. Eu îmi făceam meseria, fotografiam și trimiteam în redacție, el a sărit la bătaie fără vreun motiv. La fel și cu Jandarmeria, în special în momentul în care, fără să știe precis cum funcționează butelia cu gaz, un grăsuț a vărsat jetul pe mine. Dar la propriu, pe mâinile și pe hainele mele. Din nou, nu îmi reproșez, ba îmi asum și susțin ceea ce i-am spus.
Fie că e vorba despre Dinamo, acolo unde se mai duc câteva zeci de suporteri, fie că e vorba despre FC R, acolo unde au ales să se ducă fanii fostului Rapid, nimeni, niciodată, nu le poate spune ce să facă, unde să își depună loialitatea și cum să se comporte în această privință. Deci nici fanilor Stelei nu le poate spune nimeni ce să facă, deși nu știu câți pot suporta trei sezoane consecutive în Liga 4.
Și, apropo de jubilarea analfabeților fără dinți, viața sau moartea clubului de fotbal nu schimbă lucrurile cu nimic. E despre alegeri în viață, iar unii aleg să trăiască degeaba, purtându-și bășinile neobservați, alții aleg să se implice, să pună suflet și să își asume riscurile durerii. Fizice și nu doar. Sunt convins că, peste 50 de ani, ăștia din urmă vor închide definitiv ochii mai liniștiți, mai împăcați.
Mâine dimineață, la ora 11:00, avem emisiune. ProSport LIVE revine, discutăm mai pe îndelete.
Potrivit palmaresului, Steaua București = cea mai galonată echipă de fotbal din Europa de Sud-Est. Practic, ne chișăm în freza croncănitorilor, javrelor și fecesebeilor chiar și din L.4 🤣🤣🤣
🤣🤣🤣. Stiu. Pentru tine e cam mult(lucrezi la un ziar care are mai putini urmaritori decat tu pe blog).
Nu erai tu ala de spunea ca Carmen e pis in ochi? Hai ca sa-ti zic adevarul marca Prosport: Sunteti o echipa de ratati plina de jucatori expirati. Va plangeti ca niste virgine ca ba PSD ba arbitru, ba plm. Va intereseaza mai mult procesele cu FCSB decat fotbalul in sine. Si uite asa vine Carmen Bucuresti si te umileste.
PS: sa-l urechesti pe Talpan ca a uitat sa treaca pe actele echipei ca preia in totalitate traditiile glorioase ca poate asa reusiau sa promoveze si ei.
Nu mai bine iti inecai lacrimile amare in scris si vorbeai doar de echipa ta jalnica ce strabate Bucurestiul in lung si in lat cu foame de victorii si nu incercai sa intepi dinamovistii si rapidistii. N-ai putut pt. ca te roade ciuda ca noi rapidstii mai avem un hop (destul de mare ce e drept) si ajungem inapoi in Liga 1, iar dinamovistii sunt bine linistiti, pe locul 9, dar acolo unde mai e un dram de fotbal in Romania. Si sa stii ca sunt si suporteri ai altor echipe, fara “calitatea” de primate care se bucura din suflet ca ati ramas in divizia “Ț”, pentru tot ceea ce ati reprezentat voi in fotbalul romanesc. Asa ca ….. punct si de la capat ……. doar pentru voi!
Prea mult tam tam pentru nimic. Suporterii celor de la CSA(ca sunt miliarde ca e doar unul) trebuie sa inteleaga ca CSA nu e FC Steaua. Daca ai numele de Steaua nu automat ai si devenit ca o echipa de top din L1. CSA atat a putut. Carmen a jucat un fotbal mai inteligent si a castigat. Nu conteaza cine ar veni la CSA ca tot cam aceeasi branza ar face.
catias, logica ta e devastatoare.
Pentru Glam: să înțeleg că regimul comunist i-a confiscat averea familiei Mociornita astfel încât să poată înregistra Steaua in locul lui Carmen?!? 🤣🤣🤣🤣🤣🤣 E păcat că promovați scenarii despre care nu cunoașteți nimic. Dar știi cum e românul: el se pricepe la fotbal, la politică, la istorie, la orice… mai puțin la ce ar trebui el să facă. Regulă care se aplică, in mod special, in cazul dușmanilor Stelei: ei se “pricep” cel mai bine la palmaresul Stelei, la istoria Stelei, la numărul de suporteri ai Stelei, la marca și numele Steaua, la tot ce ține de Steaua… singurul lor defect: nu știu nimic despre echipă proprie.
Pentru toți haterii: deși ne este foarte greu și suntem cu inimile frânte, vom continua să iubim Steaua București. Vom continua să susținem Steaua București. Vom continua să cântăm la meciurile Stelei. INDIFERENT DE LIGĂ.
S-au vehiculat câteva scenarii foarte probabile: că la anu’ Progresul 2005 își va face echipă, peste 2 ani Dinamo, etc. N-are importanță Chiar dacă vom sta încă 4 ani in Liga 4, noi vom fi cu Steaua București în suflet. Dureros pentru voi este un singur lucru: indiferent câți ani vom răbda in ligile inferioare, STEAUA BUCUREȘTI ESTE SI VA RĂMÂNE CEA MAI MARE ECHIPĂ DE FOTBAL DIN EUROPA DE EST! Performanțele noastre sunt inegalabile și vor rămâne așa până la sfârșitul vieților voastre anonime!
Nu inteleg de ce se face atata tragedie in jurul acestui asa zis “esec”? Da, a fost un sezon misto in care v-ati simtit bine 99% din timp si ati scapat cireasa din varful tortului cand va pregateati sa o gustati.
Totusi, ce ma frapeaza este ca nimeni nu vede ca este un proiect artificial care nu are nici o sansa sa aibe o viata lunga si sanatoasa? Este o echipa sustinuta de un minister – minister care la randul lui este sustinut de la bugetul de stat. Deci nu este nici macar echipa unei comunitati locale, este o echipa de stat. A fost o era in negura comunismului cand aceasta era moda, nu existau antreprenori iar primarii erau 100% oamenii partidului, sustinuti de partid si care raspundeau doar partidului.
De atunci am trecut sau trecem prin alte ere:
– Era cooperativei – cu presedinti care aveau in plan sa se mentina in diviza A care decideau campioana dar si retrogradatele;
– Era patronilor smenari – cand toti nu stiau cum sa intre in Liga, sa puna mana pe banii din liga campionilor sau sa vanda jucatori vopsiti – totul facut sa devalorizeze clubul.
Acum:
– Era APL-urilor, care sustin echipa din bugetele locale + banii televiziunilor;
– Era suporterilor – cand acestia sustin echipa, sunt implicati direct in decizii iar echipele au toate premisele sa revina in lumina reflectoarelor. (Cluj, Petrolul, Timisoara – cateva exemple).
CSA unde este in tot acest univers? E ca un Tiranozaur in anii nostrii. Degaba urla, rage si e agresiv, in fata lui are arme automate, tancuri sau avioane… Fie va trasnformati/adaptati fie va desfiintati – deoarece e doar o chestiune de timp pana cand si dramul asta de entuziasm se va stinge…
probabil ca te vei alege cu apelativele cioban, oaie, branza, zer…dar in definitiv i dreptate 100%
Fiind focusat pe alte treburi, nu am mai urmarit evolutia lucrurilor la Steaua, bazandu-ma pe anumite voci care in urma cu ceva timp dadeau ca sigura promovarea anul asta. Ma asteptam deci sa promoveze la pas, mai ales ca ratasera cu un an in urma si credeam ca si-au invatat lectia. Azi am citit si am ramas de-a dreptul uimit! Este tare pacat de suporteri, o galerie cu forta, asa cum si-ar dori orice echipa cu pretentii. Nu pot sa trag decat o concluzie: este vorba de prostie. Prostie d-aia simpla, cruda. Sa nu poti aduce un om care sa stie sa faca bani pt un asemenea brand?! Sa nu poti aduce/imprumuta 4-5 jucatori mai de Doamne-ajuta? Au facut praf o legenda a Stelei, pe Laca, lasandu-l sa se chinuie 2 ani la rand in mocirla Ligii a 4… Liga a 4-a… Fara misto dar in liga 4 era sa joc si eu odata cand am ramas fara job si aveam un prieten magazioner la echipa Masina de Paine care m-a chemat sa ma antrenez la ei sa-mi mai ocup timpul si sa fac si ceva miscare. Cand am vazut ce fizicuri aveau “baietii” si ce varste… mi-am mai revenit. Ma rog, se numea divizia D, o mai fi crescut nivelul dar totusi… Sa nu poti iesi de-acolo 2 ani la rind?…
Unde e Tudorel? Unde e Piti? Unde sunt toate legendele cu planuri de milioane de euro? Unde sunt firmele alea care stateau la poarta complexului cu milioanele de euro gata sa investeasca in brandul Steaua?
Ordinea e pur aleatorie.
1. Desigur, acel steward se face vinovat de prezenta aluia pe gazon. El l-a chemat. Cum spui și tu prin text, e vorba de alegeri pe care le faci. Când alegi sa sari in teren, e bine sa pleci de la permisă ca ai putea lua bătaie.
2. Tot despre alegeri: când alegi sa te afli între huligani intrați pe teren, stewarzi și jandarmi, e bu e sa te astepti la diverse chestii. Gaze, gen
3. Am ferma convingere ca tot Chiacu și portarul de rezerva se la Carmen i-au provocat pe indivizii din peluza sa devasteze stadionul ÎNAINTE de acest meci, in primele doua partide.
4. Ești curios care le sunt perspectivele fotbaliștilor de la Carmen? De ce? Da’ te lămuresc eu. Perspectiva lor e liga 3. Acum, depinde de ce a jme își propun. Dacă vor doar liga 3, majoritatea dintre ei vor îmbrățișă aceasta perspectiva. Dacă vizează promovarea in L2 (foarte GREU, ca acolo sunt echipe care joaca fotbal), mulți dintre ei vor fi înlocuiți. Dar hei…fix asta ar fi fost și perspectiva celor in alb dacă ar fi promivat. DACĂ. Fix asta.
5. Dacă nu vii cu exemple, nu o sa cred in veci ca un rapidist ti-a sous ca e păcat. Poate doar sa fii mimat empatia, ca erai poate in plină depresie și șoc posttraumatic.
5. am pus exemple pe fb.
altel, slabute caterincile
Slabute, recunosc. Atat s-a putut azi.
Dar ceva raspunsuri la primele 4 avem? Sau din motive de forma (caterinca slaba) facem abstractie de fond?
Tine l bine ca la anu’ ii dai repost
Așteptăm o demisie de onoare din parte lui Lăcătuș. Karma nu există, prietene Glam, pentru că nu Steaua i-a pus cruce lui Carmen. Indiferent dacă apărea sau nu Steaua, Carmen era condamnată. Al 3 lea an în liga 4 este o durere prea mare pe care nu știu câți o putem îndura. Mai ales că noi n-am fost obișnuiți cu așa ceva… Deși știu că asta își doresc albanezul abject, acoliții lui și cei 42 de ultrași de la SC FC Fcsb SA Mogoșoaia 2003…
“va doresc doar unul in minus (gol) la meciul cu cei de la Carmen! Asta ca sa va chinuie si mai rau încă 1 an in L4!” -> acesta fiind un copy-paste dintr-un dialog al nostru mai vechi! Ce sa mai zic ….. si pentru Carmen o fi fost vreun ordin :))
Altfel, nu pot spune ca-mi pare rau pentru voi. Succes si bafta la anul, in ritmul acesta se pare ca aveti nevoie! Inteleg ca urmeaza alt ordin pentru Progresul sa-si faca o trupa care sa va depaseasca 😉
Problema CSA in acest sezon este ca au concurat singuri si au iesit pe locul doi, jenant. Si nu jucatorii sunt vinovati, partea manageriala din acest club a fost jenanta, de la director sportiv pana la staff-ul tehnic, in frunte cu Marius Lacatus. Karma is a bitch… Ma refer ce s-a intamplat pe 21 august 1947, istoria intotdeauna judeca intr-un fel sau altul, fara pic de ironie sau de rautate…
nu o hales pe asta cu karma. adica nu aici, aici e incompetenta, nu karma.
Blestemele familie Mociornita, una dintre marile familii ale REGATULUI Romaniei din prima jumatate a secolului XX, le-au luat tot comunistii, le-au desfiintat echipa abuziv si au creat structura numita A.S. Armata pentru a luat locul cu japca lui Carmen. Poate asa a pus soarta piesele pe tabla, incat sa greseasca managerial cei de la CSA si sa mearga mai departe Carmen.
wtf? tu vorbesti serios? in 2019 vorbim despre blesteme? sau vorbim, dar facem misto, nu suntem seriosi
Nu prea exista intuneric fara lumina, cald fara frig, RAU fara BINE… Bunul Dumnezeu nu bate cu batul…
Văd că te pricepi la istorie ca măgarul la fugă. Ai auzit vreodată de Carmen-Dinamo Tbilisi 3-0 și de Carmen-Ciocanul 6-0?!? Știai că Steaua București s-a înscris în în 1947-1948 direct in Liga 2 pentru că existau DOAR DOUĂ LIGI?!? Știai că a primit aviz negativ de înscriere în prima ligă?!? Știai că în liga 2 a fost înscrisă inițial în locul Spartei București care s-a retras din lipsă de fonduri?!? Carmen, indiferent de apariția Stelei sau nu, avea crucea pusă…dar deh, ce pretenții să ai de la dușmanii Stelei?!?
Pai normal ca avea crucea pusa, ca nu mai avea sustinere economica, deoarece i se confiscase toata averea familiei Mociornita care sustinea financiar echipa. Comisarii soviectici au venit cu ideea infiintarii A.S.A Armata dupa modelul CSKA Moscova, echipa armatei sovietice (a fost infiintata in 1901 ca echipa armatei tariste si a fost preluata de armata soviectica dupa revolutia din 1917).
Cristi , stai linistit ca multi au inima inghetata .
Keep it up !
☺
cinstit, civilizat, articol bun. Pe care nu-l anticipam, felictiari.