web analytics
BMW F800GS Drumurile frumoase ale României

Drumurile frumoase ale României, ep. 1 – Dobrogea, pe sub Dunăre

Începând de azi și până la încheierea sezonului moto vă voi prezenta o serie de drumuri frumoase pe care le puteți găsi în România. Sunt trasee pe care le parcurg cu Mario Gotze, motocicleta mea, le prezint ca variante pentru motocicliști, însă pot fi făcute la fel de ușor și cu mașina pentru că sunt sută la sută pe asfalt. Sunt adaptările mele la traseele din Carpathian 2 Wheels Guide – Touring în România, trasee din care îmi propun să parcurg cel puțin zece în acest sezon moto.

Primul pe care l-am ales a fost ”Nordul Dobrogei”, am început din București și am terminat cu o coborâre pe sub Dunăre, via Adamclisi, după cum voi descrie mai jos. Sunt circa 750 de kilometri pe care eu i-am făcut într-o zi de mers sprinten, dar traseul poate fi rupt în două cu o cazare în zona Mării Negre.

Așadar:

Am plecat la ora 8 dimineață din București spre ieșirea Cora Pantelimon. Drumul ales a fost ”drumul vechi spre mare”, cu Brănești – Lehliu, stânga spre Dragalina, înainte spre Fetești-Gară, apoi sus spre Țăndărei. Drumul nu e cine știe ce, dar e liber și de o calitate foarte bună pentru motociclete dual-sport, doar bună pentru motociclete naked sau sportive. De la Țăndărei începe să fie tot mai frumos cu urcarea spre Hârșova, unde cine nu e pe motocicletă plătește o mică taxă de pod. De la ieșirea din Hârșova spre Tulcea e o altă porțiune excelentă pentru motociclete. Asfaltul e bun, drumul foarte liber și o combinație de linii lungi drepte, cu o mână de serpentine, totul într-un peisaj dominat de eoliene uriașe.

La Tulcea probabil veți vrea să vă opriți să mâncați, dar vă sfătuiesc să nu. Nu pentru că n-ar fi locuri bune, ci pentru că nu mai aveți mult până la ”intrarea” în Deltă. Câteva zeci de kilometri și ajungeți la Mahmudia, acolo unde puteți mânca fix pe malul apei. Nu vă opriți la Mon Jadrin, mergeți încă 150 de metri până la Pensiunea Restaurant Casa Teo pentru că specialiștii în pește spun că mâncarea e mult mai bună. Și mult mai ieftină, le-am comparat eu.

De la Mahmudia am ieșit pe un drum absolut superb, prin Murighiol, către cetatea Enisala. Am oprit de vreo 5 ori pentru poze, mergeți pe malul unor lacuri, vegetația e superbă, iar traficul inexistent. Evident, trebuie să vă opriți la Enisala, cetate de secol 13 din care nu a mai rămas prea mult. Eu am urcat cu Mario Gotze ”pe de-a dreptul”, pe offroad, până sus la cetate, dacă sunteți sănătoși la cap sau mergeți cu mașina aveți un drum asfaltat până sus. Pozele pe care le puteți face de acolo sunt mișto, asta dacă vă pricepeți și aveți și parte de vreme bună, cer senin.

Ok, acum în jos. Drumul până la Ovidiu, la intrarea pe autostradă, e plictisitor. E foarte bun, dar o singură bandă pe sens și dreeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeept! Am urcat un pic pe A2, dar am ieșit imediat și, prin Murfatlar, am coborât pe sub Dunăre pe la Cobadin, Adamclisi, Băneasa, până la Ostrov. E de luat în calcul varianta asta și când vă duceți vara la mare, dacă nu aveți chef de A2 și de mersul monoton, posibil cu aglomerație. La Ostrov se trece cu bac-ul către Chiciu, pe malul celălalt al Dunării, lângă Călărași.

Sunt două restaurante și pe malul Chiciu, vi-l recomand pe cel de lemn care pare mai puțin pretențios, apoi mai aveți 125 de kilometri până la București.

7 comentarii

  • Excelenta initiativa de apromova drumurile necomerciale!
    Romania ar fi de vizitat 10 ani la rand pe drumurile acestea:
    – pe drumul vechi spre mare, dupa Cernavoda spre Constanta, e extraordinar si ca priveliste si pentru soferii carora le place condusul; mai ales dupa ce vezi prin fata ochilor traficul infernal de acum 5 ani;
    – Valea Oltului fara tiruri, daca ar fi autostrada..
    – drumul prin Adamclisi nu l-am facut, dar cat de curand, ca prea pare frumos;

  • Sincer si fara suparare, atat articolul acesta cat si “Jurnalul Transsiberian” te prind mai bine si sunt relatate exceptional. Zic fara suparare pentru ca articolele despre fotbalul mioritic, excluzand campania “Ajuta-i sa creasca!”, sunt destul de slabute…

  • Frumos. Daca mai ai drum prin Dobrogea, iti recomand si un traseu pe la Capidava, la nord de Cernavoda. E o zona tare misto, mai ales daca prinzi vreme buna.

Leave a Reply to Daniel Ionescu X

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.