Două întâmplări cumplite în drumul spre Cehia

1. Unul dintre satele de după Rm. Vâlcea, nu-i știu numele. Mă opresc la un magazin sătesc să îmi iau o sticlă cu apă. Intru și înăuntru nu e nici naiba. Fluier, strig, nimic. Stau 30 de secunde și în spatele meu apare un băiat, cam pe la 13-14 ani, de culoare. Salut, îmi zice. Vine imediat doamna care vinde, e până la toaletă. Bine, mă. Aștept! Stă cu mine în magazin în așteptarea vânzătoarei și e o liniște stânjenitoare pe care mă gândesc eu, inteligent, să o sparg.

Ești de multă vreme în România?
Cum adică?
Păi nu mai ai accent. Sau te-ai născut aici?
(el e confuz rău, dar nu mă prind) Da… M-am născut aici.
(alt minut de pauză, nu-mi tace naibii fleanca)
Dar de unde ești? Sau părinții tăi, de unde sunt?
Stăm aici în comună toți.
Știu, știu. Dar ei de unde sunt de loc? Adică au venit de undeva din Africa? Sau…
(el începe să se prindă că sunt pământ de flori) Tu crezi că sunt african, nu?
(încep și eu să mă prind că am comis-o, dar e prea târziu) Ah, nu, nu știu..âîââ
Nu sunt african, sunt țigan. Și eu și părinții mei, toți suntem țigani. De aia sunt așa negru.

Dacă aveam o sabie, mă decapitam acolo pe loc!

2. Pe la 9 seara, în maghiarime, aproape de Budapesta. Trag dreapta pe autostradă să mănânc, că am băgat doar un sandviș infect toată ziua. În alveolă am noroc, benzinărie + pensiune cu restaurant. Am lovit-o, zic. Mănânc ca regele Cioabă, bag până pic. Ajung la recepție/bar fericit, mă uit pe meniu și văd doar fast-food. Nu-i nimic, un hamburger cu cartofi prăjiți intră, nu zic nu. Scot cardul, la care doamna unguroaică zice că nu, că doar cash. Cash spui? Mă duc la benzinărie, doamnă, nu-i bai. Au bancomat, l-am văzut.

Ea fericită de client mă întreabă cum vreau burgerul înainte să mă lase să plec spre bancomat. Sau cel puțin asta cred că mă întreabă, că nu pricep. Mai vorbește cu mâinile un pic, cred că zice și ceva în germană, că așa-mi sună ”șcheine” sau ”șaine”, dar eu tot nimic. Se enervează, mă ia de o aripă și mă trage către grill, la ieșire, să îmi arate. Deschide o ladă frigorifică de sub grătar și în fracțiunea următoare de secundă de acolo sare un șobolan. Dar nu șobolan cum credeți. Șobolan, tată! Cât o pisică de rasă după ce-a scăpat în mâncare. Gras, frumos, gri cu alb în jurul botului, că i-am văzut și pleoapele, așa aproape eram. A ieșit dintre chiflele de burger puse la rece.

Evident, m-am uitat scurt și pătrunzător la doamnă cât să priceapă că tocmai am devenit vegetarian.