web analytics
Fotbal intern

Divizia C la Liga Națiunilor, jucăm cu: Serbia, Muntenegru și Lituania

Hai că a mai inventat mașinăria de bani numită UEFA o competiție. Una care îmi place. La prima vedere pare foarte complicat, însă înțeleg că e destul de simplu. Dar până să vedem ce e Liga Națiunilor, hai să vedem cum stăm. În Divizia C, căci acolo ne e locul, suntem în una dintre cele patru grupe cu:

Serbia, Muntenegru și Lituania

Ce e Liga Națiunilor?

Păi, e o competiție în care boșii se bat cu boșii, iar noi ne străduim să promovăm. În funcție de coeficientul de țară, naționalele sunt împărțite în patru divizii valorice. Primele două, A și B, sunt alea în care sunt naționalele tari și vor avea patru grupe de câte trei echipe.

În cazul României, divizia C are 15 echipe, astfel că vor fi trei grupe de câte patru echipe și o grupă de trei echipe. Dacă ne vom câștiga grupa, vom promova în Divizia B la următoarea ediție a Ligii Națiunilor. Din câte înțeleg, fiecare câștigătoare de grupă va intra într-un baraj pentru un loc la Euro 2020. Adică în cazul nostru, dacă vom câștiga grupa, ne vom întâlni într-un playoff cu celelalte trei câștigătoare de grupă din Divizia C, iar dacă vom câștiga acel playoff avem asigurat locul la Euro.

5 comentarii

      • Mhm…si daca Romania, de exemplu, ar vrea sa joace un amical cu o nationala precum Spania, la un moment dat, pentru a-si masura fortele cu o echipa mare, cum procedeaza? Sau poate are nevoie de un amical mai usor si vrea sa il dispute impotriva Maltei. Cum face?

  • E o competitie misto, mai putin treaba cu calificarea unei echipe din ligile inferioare la Euro. Practic nu se poate califica o Portugalie care iese pe 2 in Liga A, dar se pot califica tari precum Lituania, Romania etc

Leave a Reply to Dan X

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.