web analytics
Fotbal intern

Distracție, ciudățenii și fotbal în Giulești

Am fost la etapa a doua din playoff, la meciurile Steaua – AS Tricolor și Academia Rapid – CS Dinamo, cu precizarea că am plecat la pauza celui de-al doilea meci. Niște puncte:

Două galerii vocale, dincolo de momentele neplăcute despre care am discutat în textul de ieri. Vocale, puține incidente, susținerea echipelor, a fost ce trebuie din punctul ăsta de vedere. Și, fără să fie critică, mă așteptam la mai mulți rapidiști, că doar sunt acasă.

Tontul ăla de Ciuculescu, probabil cel mai puțin înzestrat amator din fotbal, e de-a dreptul picat. Îl urăște toată lumea, nici rapidiștii nu îl halesc din câte am auzit pe acolo. A trecut prin dreptul galeriei Stelei și le arăta stema Rapidului, apoi s-a dus la peluza rapidistă să înjure Steaua. Repet, e omul care acum jumătate de an cerșea atenția reporterilor ProTV ca să își mărturisească dragostea față de Steaua și admirația față de Peluza Sud.

La tribuna a doua era un nene care se spăla. 😐

Când au intrat Academia Rapid și CS Dinamo pe teren, un jucător de la oaspeți mi-a zis ceva. N-am auzit, mi-a zis cineva de pe lângă mine că ”am impresia că te-a înjurat”. Apoi a venit Pancu, zâmbitor, ne-am salutat. El nu m-a înjurat, ba din contră. Deci: mize mici! 🙂

Mi-a plăcut de Răsdan meciul ăsta, la Steaua. La fel cum de la Rapid n-am cum să nu văd ce fac Voicu, Niculae și Maftei. Altă ligă, altă valoare, nici nu se pot compara lucrurile.

Apropo de karma. Un băiat de la AS Tricolor, unul care înjura suporterii Stelei și pe Rocar, la meciul din sezonul regular, și-a luxat mâna în cel mai horror mod posibil fix în fața galeriei. Ce mână? Mâna cu care le arăta semne obscene. Din fericire, n-a fost nimic grav, i-au pus-o doctorii la loc fără probleme. Să fie sănătos!

6 comentarii

  • Ce zoaie angajați la ProSport?
    “GLUMA ZILEI | Fanii lui PAOK îl cheamă pe Zidane la Salonic, ca să fie secundul lui Răzvan Lucescu! “Poţi fi util. Ia-i cu tine şi pe Rolando şi Bale” :)”

  • “la tribuna a 2 era un nene care se spala” . Cetatene din giulesti, cand te speli sarbatoresti :))

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.