web analytics
Fotbal extern

Una dintre cele mai șocante dispariții din fotbal

Vă mai aduceți aminte de numele celui mai tânăr fotbalist care a jucat vreodată la echipa națională a României? Hai să vă ajut, a debutat în mandatul lui Pițurcă la 16 ani și vreo nouă luni. Nu, nimic? Cristian Manea, domnilor! Fundașul dreapta transferat cu cântec de Viitorul chipurile la Chelsea. Practic la Mouscron, via Apoel Apollon Limassol. Și partea tristă abia acum vine. Pentru că pentru Manea vestea proastă nu-i că nu e al lui Chelsea. Vestea cu adevărat proastă e că a dispărut complet, că nu poate face față la una dintre cele mai proaste echipe din prima ligă a Belgiei.

A ajuns la 19 ani, nici puști nu mai e, și se zbate să prindă echipa. Au trecut șase etape din campionatul Belgiei, Mouscron e ciuca bătăilor, iar Manea a prins banca de rezerve doar la două meciuri, fără un minut pe teren. Și mai grav e că nu e la primul sezon, a mai avut unul de acomodare în care a strâns nouă meciuri, cu un total de vreo 680 de minute.

Cum să dispari în halul ăsta din fotbal? Sigur, îmi veți spune că e tânăr, că are tot timpul, că are potenția. De acord, chiar îi urez succes, însă dacă ești om care se bate doar pentru lot la una dintre cele mai proaste echipe din Belgia permite-mi să cred că problemele sunt mai mari. Pentru mine ceea ce se întâmplă cu Manea este o surpriză, e poate cea mai șocantă dispariție din fotbalul românesc al ultimilor ani. Spun asta pentru că aveam încredere în el, mi se părea bine pregătit, cu un fizic bun, și nici motive să cred că e vreun party animal nu avea. Ba dimpotrivă, părea băiat super cuminte, super așezat. Fotbalul nu se uită la 18-19 ani, deci care e problema?

Atât de slabă să fie națiunea asta fotbalistică încât cele mai de preț bunuri pe care le exportăm să fie mâna a opta la amatorii de la Mouscron?

1398324_290165344494416_3455892260088511695_o

14 comentarii

  • Sunt o gramada de exemple de acest fel (doar ca exemplele altora nu au fost selectionate de Satana lor la nationala mare in incercarea de a dovedi ca promoveaza tinerii), mii cel putin. Sunt atat de multi fotbalisti talentati care se rateaza, care isi ating apogeul la varste fragede si de multe ori nici nu ajung sa joace la echipa mare, care se opresc din progres fie pentru ca atat pot, fie din cauza autosuficientei, fie ca nu-i ajuta fizicul etc. Si mai sunt aia care cara pianul, care progreseaza greu, care nu prind loturile nationale under, care nu au fost niciodata considerati jucatori de mare perspectiva, dar care au un boom, de multe ori dupa 20 de ani, si care ajung la un nivel pe care niciun specialist nu il putea prezice.

  • i-a murit tatal subit, in urma cu cateva luni.. e un copil, n-avem de unde sti cum/cat l-a afectat asta..

  • Din iarna , la Steaua … Împrumut 6 luni , ca si asa e criza de fundasi. Il asteapta Mitrea cu bratele deschise.

  • max meyer la 20 de ani are aproape 100 de meciuri in bundesliga. chiar daca o fi el mai cu explozie tarzie tot nu o sa rupa norii, in special daca nu joaca..

    • sunt o gramada de exemple de tineri care joaca in mod constant la 19-20 de ani. o gramada. si o fac la nivel inalt, nu la mouscron.

  • Imi pare rau sa o spun, dar asa acelasi lucru il vei scrie si despre Ianis Hagi peste cat timp vei considera tu ca s a dovedit ca e o muratura de jucator de fotbal. Nu il suport pe copilasul asta desi tatal lui chiar m a facut sa iubesc fotbalul. Antipatia fata de el cred ca ne vine tuturor celor care il detestam de la umflarile astea inutile din presa de specialitate din romania. Manea a fost un copil foarte sarac si cand a dat de niste mii de euro a considerat ca a castigat lupta cu greutatile vietii. Saracia e de vina pt esecul jucatorilor romani in occident!

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.