web analytics
Fotbal intern

Dinamo simte azi mirosul succesului. Practic, simte ce a simțit Steaua toată istoria ei

Mă bucur pentru dinamoviști, chiar aveau nevoie de o injecție cu drog bun de genul ăsta, un rezultat mișto în Europa, la revenire. Mă bucur și pentru că am considerat mereu că fanii lor au o echipă formată din fotbaliști care nu sunt demni de susținerea pe care o au. Mă bucur și pentru că, deși au șanse mici la calificare, un astfel de rezultat bun poate să îl îndemne pe Negoiță să bage mâna în bani și să forțeze pentru la anul, până la urmă poate ajunge să facă bani buni din fotbal. Mă bucur sincer pentru ei, am văzut că entuziasmul e la cote înalte, se bucură, cinstesc pahare, e foarte bine.

Însă ceea ce simt dinamoviștii acum, sentimentul ăsta de bine, noutatea asta în viața lor ”sportivă”, e ceea ce steliștii și fanii Stelei au simțit cam toată istoria lor. De la înființare și până când vreți voi. Neglijăm un pic tâmpiții care se vor grăbi să-mi explice cum dacă îi zic echipei lui Becali FCSB înseamnă că tot ce e după 2003 e FCSB. Revin. Ce simt ei acum trebuie înmulțit cu 10 și se apropie la 5000 de kilometri distanță de ceea ce a reușit Steaua în Europa.

Ne bucurăm de egalul cu Athletic Bilbao pentru că e un rezultat bun pentru un fotbal mic, însă Steaua căsăpea cu 3-0 pe Betis în Spania. Steaua elimina Valencia din primăvara Europeană, nu din turul preliminar. Steaua a jucat în grupele Ligii Campionilor cu băieți talentați rău, mai recent și-a dat-o cu Chelsea în Europa League și i-a dat cu terenul în cap la București, 1-0. A scos ditamai Ajax Amsterdam din primăvara Europa League, din nou, nu din tururile preliminare. Mă rog, și multe multe alte astfel de rezultate. Acum imaginați-vă, dinamoviști fericiți azi, cam care a fost starea suporterului stelist de la naștere și până acum. Fericirea asta pe care o simțiți voi ca excepție a fost stare aproape constantă pentru steliști. Nu vă supărați, nu aveți de ce, bucurați-vă de ce trăiți și tânjiți la mai mult, la permanentizare.

Despre asta tot vorbesc eu atunci când amintesc de statutul de echipă mare, de experiența superioară, de sentimentul de club mare pe care l-a transmis mereu Steaua. Și a fost singurul club din România care a făcut asta. Întrebați orice jucător care a trecut pe acolo. Dar în privat, că la TV o să fie precum Dănciulescu, se pot da dinamoviști.

34 comentarii

  • Am spus-o demult..ultras care se numeste jurnalist, lucreaza la prosport site cu mai putine vizualizari decat aveam eu pe hi5, dar pana la urma asta e presa din romania, nu ai o media de unde sa iti iei informatia. Dar cum am mai scris candva,e un jurnalist bun cred ca cel mai integru din toata presa sportiva daca nu ar fi fost asa nu am fi fost aici pe blogul lui. PS ..cand batea CFR Cluj pe Roma si egal cu MANCHESTER pe Old Trafford……

  • Da, eu ca stelist m-am bucurat de demisuccesul celor de la Dinamo. Pt ca asa sunt educat. Din timpuri in care ma bucuram de rezultate bune ale Sportului Studentesc in Cupa UEFA cu Helas Verona, de exemplu. Sau cand marele Iuventus Torino pleca invins de la Galati, batut de o echipa antrenata de Cornel Dinu. N-a mai contat ca ne-au rupt la ei si nu am mers mai departe. Deci exista o baza, o traditie. Avem inca legende vii ale fotbalului; nascute aici, la noi. De ce sa nu ne bucuram? Care-i combinatia cu bascalia? Caterinca nu valoreaza 2 lei. Sunt stelist, dar Steaua nu inseamna nimic fara Dinamo, fara Craiova, fara alte echipe acum desfintate precum Rapid, Sportul, Faru’, U Cluj. Fara echipele astea Steaua este acum doar FCSB. Iar daca strangem un pic randurile, in cativa ani vom putea sa ne bucuram iar de echipa nationala. Cum sa urasc fotbalisti care promit? Nedelcearu, Ganea, Hanca, de ce nu Man? Ma bucur pt Contra; mi se pare un antrenor cu bile, pe ce pune mana face succes. Fanii tre’ sa redevina “tovarasi”, sa bea bere impreuna dupa meci nu sa se smardoiasca si sa-si dea matele afara sau sa-si scoata ochii…

  • Ca Steaua a fost in umbra lui dinamo….mda….dar si eu am fost in “umbra” nascatoarei a lu’ Mariusica…..

  • Scutariu jurnalistul lui peste. El nu e jurnalist e un simplu suporter Fcsb. Nici macar nu tine cu Steaua aia adevarata. Pana in 1985, 38 de ani, deci in mare parte din istoria ei Steaua a fost in umbra lui Dinamo, mult inferioara.

    Cat iti da Becali pentru astfel de articole ??

  • Multumim nea` Scutariu ca am simtit si noi, in sfarsit, dupa 50 de ani, ce a simtit steaua. Eu nici nu mi`as fi dat seama ce sentiment am simtit daca nu ma lumina acest articol. Deh, e alt nivel :)). Sunt in asentimentul lui Rugby, te bufneste rasul la textul asta, nu poti sa te superi nici daca esti cel mai mare ultras dinamovist .. de fapt … mai bine la rugby decat la cloaca asta de fotbal romanesc cu “jurnalisti” pe masura

  • sunt suporteri ale căror echipe nu au jucat vreodată în prima ligă, nu mai vorbim de tururi preliminare in competiții continentale, și totuși merg cu plăcere la stadion de zeci de ani, sportul nu e doar despre a câștiga, cel puțin nu prin orice mijloace, dar pentru voi, stelistii, dinamoviștii, viitoriștii, etc., contează doar acest lucru și uitați mizeria pe care s-au clădit isprăvile voastre de cacat. Cum ba sa fii stelist in 2017? Când știi, oricât de prost ai fi, cum a acumulat steaua tot palmaresul, când știi că a fost echipa sistemului care a tinut-o flamanda pe ma-ta (aici as putea găsi si o explicație, ești recunoscator sistemului că nu a lăsat-o să facă ce trebuia: avort)

  • Îmi place cum scrii și te respect pentru ceea ce faci dar hai să fim puțin realiști , și sinceri cu noi înșine, în primul rând , au avut rezultate da , dar hai să nu spunem că “le-a întors terenul în cap ” celor de la Chelsea că nu a fost nici măcar la 5000 de km aproape , a fost un gol din penalty nu din lovitură liberă sau orice altceva și Ajax nu îmi spune că mai este o echipa care poate pune probleme granzilor din fotbal și asta de mult timp , sper sa mai scrii dar poate încerci să fii mai realist și mai puțin suporter !

  • Se bucura dinamovistii de acest egal ca de o calificare in primavara europeana, și noi am făcut 1-1 acasa sezonul trecut cu o echipa din la liga, o echipa clasata cu 2 poziții mai sus decât Bilbao și n am făcut nunta, a fost un rezultat bun dar nu ceva rar in istoria echipei, asta e diferenta intre fcsb și dinamo

  • Da bun .. steaua a scos ajax a batutpe chelsea. Apoi am vazut in comentarii ca dinamo a batut-o pe steaua si a sărit cineva cu gura ca se refera la performanțe. Pai stai asa neneie : dinamo a fost prima echipa care a jucat semifinala de cupa europeană, am scos echipe mari .. de asta numai zice nimeni .. Voi judecați dinamo in perioada când nu aveau rezultate deoarece nu aveau bani si jucători de nimic . Penibil esti Scutariu .
    Jurnalistul lui peste . Poate te ia becali un catelus pe la echipa

    • Boșilor, vedeți c-am avut bun simț și n-am pomenit performanțele de înainte de Revoluție. Că dacă le pomeneam comparația devenea penibilă. Terminați cu ”Dinamo a jucat prima cu nuștiucine și nuștiuunde”, că ăștia a lu’ Ghencea au câștigat Cupa Campionilor și au mai jucat o finală. Nu sunteți sănătoși, chemați rotweilerii singuri pe voi?

  • Sangele apa nu se face. Poa’ sa treaca el si pe Drumul Oaselor.
    Poate asa e, Cristi, ati trait toata viata voastra ce am trait noi aseara, dar niciodata nu ati fost si nu veti fi capabili sa traiti bucuriile astea la fel ca noi. Nu simtiti la fel.

    • Pentru ca e alt nivel. Nu ne mai misca lucrurile mici, e ca si cu drogurile 🙂

      • Asa o fi. Ati trait “la alt nivel” atat de bine, incat v-ati daramat singuri cosmelia 😀
        Apropo, la comentariul lui @rubgy nu merita sa raspunzi, sau nu prea ai argumente?

  • Eu tot nu inteleg de ce e steaua atat de intergalactica. “A batut pe ajax, pe betis (??), pe valencia si multe altele”. Care multe altele? Asa si Dinamo a batut pe Leverkusen, Everton, Benfica sau Besiktas, doar din ce imi amintesc eu la prima strigare. Cred ca articolul e atat de deplasat incat pana si circarii pe care ii astepti o sa isi rada in barba si o sa dea next.

    • Ai uitat CSKA Moscova care la acel meci detinea Uefa. Practic, un fel de Valencia doar ca in noiembrie,nu in februarie si cu toti titularii,nu cu 10 absenti. Dar nah, Dinamo nu are marketing sa se laude atata…

    • Pe Chelsea n-ai vrut s-o spui :)))), le-ai luat pe astea mai slabute… conform spuselor tale Dinamo e scula in Europa :))))) pana la urma eu nu stiu motivul pt care voi va agitati asa mult, sunteti micuti rau 🙁

      • Toate echipele romanesti sunt micute rau. FCSB sau Steaua, cum vrei sa ii spui, are recordul negativ de meciuri jucate consecutive in grupele europene fara sa castige unul. Infrangeri cu 0-5 si prezente timide in fazele superioare. Sigur, e peste Dinamo la nivel european, dar nu va imaginati ca ar fi vreun mare club al Europei.

  • Genial- mai ales timpul trecut cand vorbesti de Fcsb. Juca, simtea, reusea.

    O mica problema, ai uitat finala cu Barcelona…si senzationalul meci al Stelei (pe atunci CCA dar ce naiba, CCA, Steaua, Fcsb, Fc Oaspeti, Fc Gazde- numele, culorile si palmaresul e neimportant) cu Dortmund din 1957. Cica Gheorghiu Dej a avut un discurs bazat pe spiritul aratat de Steaua, pardon CCA in acel meci iar rusii si-au retras trupele din tara tocmai dupa acel discurs.

  • Penibil inca din titlu. In istoria ei, Steaua pana in 1985 era a doua echipa ca performante interne si a cam a cincea din Romania ca performante in Europa (dupa Dinamo, Craiova, UTA, Petrolul si chiar si Rapid). De fapt pana in 1985 Steaua nu trecuse DE NICI UN TUR preliminar. Asta in timp ce Dinamo jucase semifinale CCE, batuse pe campioana europeana en-tire Hamburg, eliminase pe Inter Milano, batuse pe Real Madrid, si avusese performante notabile in Europa. Deci 38 de ani Steaua a fost mult sub Dinamo, doar ca cu jucatori luati cu japca, impinsa de la spate de familia Ceausescu si cu mult mult noroc au reusit … si minunea a mai tinut inca 17 ani pana in 2003 cand Steaua s-a desfiintat. FC fcsb nu e Steaua.

  • Desi tot ce ai scris este perfect adevarat un astfel de articol nu cred ca isi avea rostul. Pare mai mult expunerea frustrarii unui suporter fecesebist ce se astepta la o ploaie de goluri in poarta celor de la Plzen si la un meci in care Dinamo sa fie demolata de basci.Cele patru echipe romanesti care plecau cu sansa a doua s-au descurcat onorabil,avem un fotbal mic si sarac si cred ca altfel ar trebui sa ne bucuram de astfel de rezultate,dar se pare ca si presa e tot la nivelul fotbalului.

  • Ce e cu mizeria asta de articol ? Nici ca o gluma nu merge. Oricum Cristian Scutariu e stelist de mic, de cand l-a dus tatal sau in Ghencea, iar acum se vrea jurnalist impartial.
    In primul rand 1-1 nu e un succes. Daca Dinamo castiga se putea numi un succes.
    Cat despre Fc fcsb – echipa preferata a autorului, probabil vorbeste frustrarea din el dupa ce de 12 meciuri cu Dinamo, fcsb a castigat o singura data ca largul concurs al arbitrului iar Dinamo le-a scos fotbalul din cap cu victorii la scor gen 3-1 4-1, 7-2 la general in Cupa Ligii etc.

    • Din 2007 pana in prezent cate titluri a luat dinamo?
      Sau schimbat 11spe mii de guverne…
      Omul face comparetie la nivel european..tu o dai cu ce ai mancat acum 2 saptamani… daca intelegi ce zi lc.. pace…

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.