web analytics
Opinie

Dilema pentru anul următor: F850 GS Adventure sau R1250 GS?

De circa 24 de ore sunt la Milano, oraș în care are loc în fiecare an cel mai tare târg moto din lume. Aici sunt toți producătorii de motociclete și echipamente și, aproape în fiecare an, sunt dezvăluite modele noi. E și cazul de acum, iar pe mine mă afectează direct ceea ce BMW Motorrad a adus aici. Dintre toate modelele noi, eu sunt blocat între două. Mai exact, între BMW F850 GS Adventure și BMW R1250 GS.

Pe foarte scurt, prima e varianta Adventure a motocicletei cu care am fost anul ăsta în Siberia și Mongolia. E mai mare, mai grea, rezervor mai mare. A doua e varianta nouă a celei mai apreciate și mai bine vândute motociclete din lume în acest segment. O motocicletă de adventure-touring cu multă putere și care oferă un nivel ridicat de confort.

De ce am o problemă? Pentru că trebuie să îmi cumpăr motocicleta pentru anul următor, iar alegerea va fi făcută între cele două. Și, dacă până acum eram aproape sigur că îmi iau 1250, de când am văzut 850 Adv s-au mai schimbat lucrurile. Și pentru că cineva m-a învățat, acum mulți ani, să fac o listă cu plusuri și minusuri când trebuie să fac o alegere… iată:

BMW F850 GS Adventure

+ roata față pe 21, mai potrivită pentru ieșirile în off-road
+ mai ușoară cu vreo 6 kilograme decât 1250 GS
+ protecție la vânt mai bună, cred, decât 1250 GS
+ costuri mai mici pentru accesorii și întreținere
+ preț cu, estimez eu, 3-4 mii de euro mai mic decât 1250 GS
+ vine din fabrică cu scut, bare de protecție, lucruri care m-ar fi costat spre 1000 de euro

dispare avantajul greutății considerabil mai reduse față de 1250 GS, avantaj pe care 850-ul meu din Mongolia îl avea
valoare de revânzare mai mică decât 1250 GS

BMW R1250 GS

+ extraordinar de multă putere (pentru nevoile mele), o putere ușor de gestionat
+ incomparabil mai confortabilă la touring decât 850 Adv
+ suspensie față ajustabilă, diferența se simte mai ales la touring pe mii de kilometri

– preț mult peste 850 Adv, chiar dacă efortul financiar s-ar simți altfel dacă o iau în leasing
– costuri de revizie, piese și accesorii mult mai mari decât 850 Adv
– pentru mine e mai puțin manevrabilă în off-road. Repet, pentru mine

În condițiile astea, cred că decizia o să fie luată simplu. Dacă diferența între efortul financiar la produsul de finanțare o să fie mică, să zicem 30-40 de euro pe lună, m-aș duce către 1250 GS. Dacă o să fie mare, 100 de euro sau mai mult, rămân la 850 GS Adv. Pentru că altfel nu pot decide, îmi plac ambele, ambele au chestii care mă interesează.

Plus că, la vară, n-o să mă duc în Alpi sau în Grecia. Tot printr-o zonă în care o să am nevoie de motocicletă de ”scandal” o să o ard.

12 comentarii

  • Salut Cristian! Cum se comporta BMW F850 GS cu doua persoane pe ea? Vreau sa imi cumpar un 850 GS Adventure pentru calatorii de familie si am citit pe un grup de facebook ca are balans si ca nu e chiar ok pentru 2 persoane. Eu refuz sa cred asa ceva si vreau sa stiu si părerea ta, daca esti amabil. Mulțumesc!

    • Salut! Nu am mers suficient cu pasager pe 850, pana in 500 de km, dar cat am mers a fost foarte bine. Acum, cu cititul pe forumuri iti spun din experienta ca nu-i vreo socoteala. Cel mai bine e sa faci un test drive cu ea, cu tot cu pasager, si te lamuresti. O poti lua de la orice dealer BMW Motorrad din tara.

  • Câtă lipsă acută de inspirație și cititori să ai ca să-l inviți pe Bărcăuan să-și dea cu părerea despre Mourinho și altele ?!? :))))))))

  • Off topic: la ce treabă fac băieții de la Gate 4, cred ca Prijovic și ai lui încă nu s-au prins ca joacă în deplasare :))
    Bravo lor !

  • Ai dreptate, insa nu o consider chiar asa departe.
    Iar daca iau in calcul si “sufletul” …. ajung tot p’acolo 🙂
    Distractie frumoasa la targ!

    • Tin o viata. De ce le schimb? Nu stiu. F800 l-am schimbat dupa un an pentru ca a aparut modelul nou, unul incomparabil mai bun pentru ceea ce fac eu cu motorul. Apoi, ma gandesc sa imi iau 850 Adv sau 1250 pentru ca vreau si mai mult confort, rezervor mai mare, protectie mai buna la vant.

      Pare extravaganta, dar nu e. Nu am cash, nu le iau cu banii jos. Doar ca au cei de la BMW un produs de finantare super flexibil, platesc rate cu dobanda super mica si pot renunta/face upgrade in orice punct al finantarii.

Leave a Reply to Leo X

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.