Despre restricții și arsuri în Columbia

Încă de când am venit prima dată aici, în februarie 2021, Columbia se poza în una dintre cele mai relaxate țări în raport cu situația sanitară mondială. Atunci, pentru că vaccinul nu era încă opțiune, am avut nevoie de un test PCR negativ pentru a întra în țară.

Aproape un an mai târziu, pe 1 decembrie, nu am mai avut nevoie de test. Am completat un formular online în care am precizat că sunt vaccinat și aia a fost tot. La aeroportul din Bogota nu m-au întrebat nimic, nu m-au pus să le arăt certificatul de vaccinare.

Daaaar…

E un dar la mijloc.

Se respectă niște reguli. Nu există om fără mască. Nicăieri. Afară, înăuntru, peste tot se poartă mască. Și se poartă, nenicule, ție și rușine dacă uiți să o pui sau dacă o porți incorect. Am fost miercuri la o ieșire de o zi într-un parc natural, am stat vreo două ore pe acolo și toată lumea avea masca pusă. În aer liber, în parc natural. Apoi am mers pe malul unui lac, într-o zonă în care un restaurant și-a amenajat mesele pe o peluză cu gazon, mese care erau la 5-10 metri distanță unele de altele. Toată lumea avea mască atunci când nu mânca.

Și pentru că citesc că în România premierul Ciucă vorbește despre relaxări în perioada sărbătorilor, măsură contraintuitivă și, mi se pare mie, deloc în ton cu restrictiile de până acum, să vă zic cum se pregătește Columbia de Crăciun și Revelion.

Autoritățile tocmai au anunțat că nimeni nu mai intră în Columbia fără test PCR negativ. Pe lângă vaccin. E o măsură menită să țină lucrurile sub control într-o perioadă în care toată lumea călătorește. Și, din ce văd la țările din Europa și la multe țări din America Latină, trenul ăsta este. Nimeni nu relaxează măsurile într-o perioadă în care interacțiunea o să fie mult superioară cele de până acum. În fine, treaba lor.

Altfel, chiar și cu masca pe față am fost în niște day trip-uri zilele astea. Am fost la o petrecere de apartament ca pe vremuri în Berceni, tot într-un cartier mărginaș din Bogota, nu îmi displace deloc viața de aici. Iar din excursia aia de o zi m-am întors carbonizat.

Eu nu obișnuiesc cu soarele. Sunt alb, îmi place culoarea și nu țin să mă bronzez, așa că dacă scap la soare iese urât. Și a ieșit, doar că fără să îmi dau seama. Cât am fost prin parcul natural Laguna de Guatavita am stat și în soare. Nu doar în soare, dar în vreo două ore de plimbare m-a văzut soarele. Evident, pentru că erau 25 de grade și bătea vântul nu mi-am imaginat că o să fie o problemă, nici nu prea simțeam căldura.

Băi oameni, să scape recepționera cana din mână când m-a văzut seara, înapoi la hotel. Nu că roșu, imaginați-vă că l-ați uita pe Ed Sheeran două săptămâni pe plajă la Năvodari. Sunt precum racii proaspăt scoși din apa clocotită. Pe față și pe gât. Și ca și cum asta nu era suficient, ca și cum nu atrăgeam destul atenția, m-am bronzat și cu ochelari. Că nu i-am scos o zi întreagă de pe ochi. Am o formă perfectă, albă, de ochelari Hawkers. Și doare, ustură, tot tacâmul. Nu știu cât se vede din poze, dar e agravantă rău situația, vă promit.

Pentru că eu nu mă dau cu creme, dar niciodată, abia scăpam Bepanthen peste tatuaje, am fost la o drogherie de aici și m-am întors cu o sticluță de acetat de aluminiu. Habar nu am dacă e pentru asta, domnul farmacist zice că garantează, așa că o să o folosesc. Pentru simplul motiv că nu e grasă soluția, nu e unsuroasă, cremoasă. Prefer să mă carbonizez, să sufăr de durere decât să pun chestii unsuroase pe mine.

Azi am împlinit 12 ani de când am permisul moto și o săptămână de când am revenit în Columbia. Am schimbat cazarea, mi-am luat un apartament care e cam eșec la prima vedere, am învățat să nu mai cer ”coffee” la restaurante, ci ”tinto”, am stat peste o oră și zece minute în trafic pentru 14 kilometri, am învățat și mai multă spaniolă cu accent Paisa, din zona Medellin. Merge, merge!