Stăteam de vorbă cu un taximetrist, v-am zis pe Instagram în ultima postare pe care n-ați intrat pentru că băgați sarmale și cârnați, lucruri cu care m-aș îndopa și eu acum fără ezitare. Așa, v-am zis pe Instagram că vorbeam cu un taximetrist de aici din Medellin că îmi place orașul, iar el nu înțelegea la ce oraș mă refer. Pentru că Medellin nu se pronunță… Medellin. Cel puțin nu la ei, aici. În accentul local, paisa, nu înțelegi despre ce e vorba, mai ales dacă spun rapid numele orașului.
Nu sunt vorbitor de spaniolă, dar anii de telenovele din școala generală și-au lăsat amprenta. În Bogota prindeam bine de tot, aproape tot ceea ce auzeam. Ei bine, în Medellin nu mai pricep nici zece la sută. Vorba lui Yuliet (remember Yuliet?) care a făcut un tur de Comuna 13 cu niște spanioli și, după vreo zece minute, i-au zis ăia să o dea pe engleză sau să vorbească mai rar ca nu pricep nimic.
Dar să revenim la ale noastre. Am rugat pe cineva din zonă să îmi dea o mostră, să vă arăt (!?!) și vouă cum Medellin nu se pronunță… Medellin.
Iată, prima dată în vorbirea normală, la viteză normală.
Și ăsta e doar exemplul care-mi ilustrează cazul, fac așa cu multe cuvinte, de aia nu prea mai pricep eu nimic din ce se vorbește în jurul meu. Bine, probabil că am avansat masiv cu limba spaniolă, acum vreo două săptămâni nu vedeam nicio diferență între accentul din Bogota și cel din Medellin. Și nu doar că nu vedeam, auzeam, mă rog, diferențe, ba chiar eram bățos și insistam că nu se simte niciuna. Că e o exagerare, că pentru urechea mea e la fel toată spaniola vorbită aici.
Așa că am făcut un test. Cu domnișoara care a dat mostrele de mai sus, o drăguță stewardesă de origine paisa, din Medellin, într-un bar din Bogota, am chemat ospătărița. Am rugat-o pe ea să comande și, după ce a comandat, am întrebat-o eu pe ospătăriță, în engleză, dacă își dă seama de unde e fata după accent. La care ospătărița s-a uitat la mine ca la felul paișpe, ca la un turist obosit, și a rostit fără nici cea mai mică întârziere sau ezitare un: ”Paisa, Medellin”.
Altfel, îmi place mai mult spaniola asta decât aia din Spania. Și nu vă ambalați, că știu că sunt mulți care au făcut Spania și care suferă de spaniolă acum, de limbă pură sau mai știu eu ce. Eu vorbesc despre urechea mea acum. Spaniola de aici mi se pare mai puțin pretențioasă, nu e nevoie să scoți sunete din gât ca privighetoarea, să îți ondulezi limba și să scuipi în jur când vorbești. Mi se pare mai serioasă, mai de oameni cu preocupări de adult, nu știu cum să vă explic eu vouă.
S-au dus deja zece zile în ceea ce mulți zic că e cel mai mișto oraș din Columbia. Mai am încă vreo două, două și jumătate, apoi mă urc într-un Airbus A320 de la Avianca și zbor în nord, la Santa Marta. De la Santa Marta, de la aeroport, trebuie să ajung cumva la piața centrală, iar de acolo să iau un autobuz care face vreo două ore până în satul pe nume Palomino. În Palomino, adică la malul Mării Caraibilor, îmi voi petrece următoarea săptămână, adică inclusiv Revelionul cu Țociu și Palade. O să fie greu, acolo sunt cam 30, 30 și un pic de grade constant, iar eu am o problemă cu temperaturile astea, istoric vorbind. Sunt și ceva probleme cu cazarea, s-ar putea să fiu nevoit să dau o țeapă majoră cuiva. Dar, cu toată părerea de rău, o voi face probabil și voi dezvolta aici într-un episod pe care-l voi scrie de acolo, de la plajă. Mă rog, dimineața plajă, în rest umbră și bere rece.
