Despre Comuna 13, cu Yuliet

Comuna 13 din Medellin. Ok, mai întâi ce înseamnă asta. Comunas nu sunt cartiere, așa cum credeam eu. Medellin are undeva la 250 de cartiere, zic localnicii. Comunas sunt un fel de grupuri de cartiere, de regiuni, iar în tot orașul sunt 16 comunas. Comuna 13 a început acum vreo 60 de ani ca un loc în care stăteau, fără niciun fel de forme legale, cei mai săraci oameni. Case construite din cele mai ieftine materiale, pe dealuri extrem de abrupte, fără utilități și fără străzi, cu niște alei nu mai late de un metru care formau un labirint greu de învățat chiar și de către localnici.

Evident, sărăcia și poziționarea au dus, în timp, la formarea habitatului perfect pentru cei care aveau probleme cu legea. În Comuna 13, cu toate cartierele ei, nu putea intra poliția cu mașini, erau o groază de locuri în care te puteai ascunde, era aproape imposibil să fii prins de poliție dacă ajungeai să intri pe aleile alea. Mulți dintre noi am auzit despre Comuna 13 în istorisirile sau în filmele cu și despre Pablo Escobar. De unde să îți selectezi mai bine ”staff-ul” decât din Comuna 13, locul în care trăiau cei mai mari nenorociți ai vremurilor? În anii ’80, Comuna 13 era un loc greu de descris în cuvinte. Toate cartierele care alcătuiau comuna erau controlate de traficanții de droguri, de găști, de guerillas, iar mai târziu s-au stabilit acolo grupările paramilitare FARC și ELN. Adică Fuerzas Armadas Revolucionarias de Colombia și Ejército de Liberación Nacional. Aproape imposibil de atins de autorități, grupările astea profitau de sărăcia oamenilor de acolo pentru a le cumpăra pe nimic loialitatea, pentru a-i folosi în scopuri ce, evident, n-aveau prea multe în comun cu legea.

Asta a dus ca, în anii ’90, Comuna 13 să fie declarat, titlu cât se poate de neoficial, cel mai periculos ”cartier” din lume. Un ”cartier” în care nu puteai să ai absolut deloc protecția autorităților, protecția poliției, un ”cartier” în care aveau sediul central cei mai mari traficanți de droguri, cele mai nenorocite găști și, desigur, un ”cartier” din care FARC și ELN își gestionau nestingherite activitatea.

Ok. În primăvara lui 2021, când am călcat pentru prima dată în Medellin, ziceam că nu vreau să vizitez Comuna 13. Am preferat altceva în scurta perioadă petrecută în oraș și pentru că, în plină perioadă de Netflix-Narcos, se discuta doar despre legătura dintre Comuna 13 și Pablo Escobar. Și, așa cum am mai scris, nu văd nimic interesant în a studia, poza, aprofunda lucruri legate de Escobar în ciuda imaginii romantice pe care i-au tot pictat-o, de-a lungul timpului, producțiile cinematografice.

Însă asta s-a schimbat acum. Mi-am propus să merg în Comuna 13, dar să o fac cât mai departe de o experiență turistică. Am norocul să am ”pile” în Medellin, să cunosc deja localnici, și așa am ajuns la Yuliet. Yuliet e o puștoaică din unul dintre cartierele Comuna 13. Și, pentru că a învățat engleză la școală, e recomandată de localnici atunci când cineva vrea să vadă care-i viața pe acolo. Ei bine, Yuliet ne-a plimbat vreo trei ore prin cartierele din Comuna 13. La picior, ușor, cu explicații, cu opriri, cu pauze de bere și de înghețată, cu mici ștouri în care nimeream în magazinașe care aparțineau prietenilor ei. Deh, e normal.

Dincolo de toate astea, dincolo de felul în care Comuna 13 a devenit acum un loc cât de cât sigur, Yuliet a pictat o imagine pe care nu prea ți-o pictează agențiile de turism. Ne-a povestit, din experiențele ei și ale familiei ei, cum a fost viața acolo încă din copilărie. Și a plecat de la întrebarea mea: ”Tu ai apucat să trăiești și perioadele periculoase de aici, din Comuna 13?”. La care ea a răspuns tot cu o întrebare: ”Tu, la tine în cartier, câți oameni ai văzut să fie omorâți în preajma ta? Că eu am văzut o grămadă”. Bun. Așa, mai cu liniuță, citez din Yuliet.

”Prin anii 2000 au început, sub președintele Alvaro Uribe, acțiuni în forță ale poliției naționale și ale armatei în Comuna 13. Au fost peste 15 intervenții masive, cu mai mult de 500 de soldați echipați de război, iar scopul lor declarat era acela de a elimina grupările paramilitare. Doar că, evident, populația nevinovată a avut cel mai mult de suferit. Iar intervențiile nu prea au avut succes, armata nu cunoștea cartierele, nu puteau să acopere miile de alei, miile de locuri în care cei familiarizați cu locul știau să se ascundă. Așa că în toamna lui 2002 a avut loc Operațiunea Orion. Au fost aduși 1500 de soldați asistați din aer de Forțele Aeriene Columbiene și de Forțele Aeriene ale SUA”.

Acum, asta cu susținerea SUA nu știu cât de reală e și nici n-am avut timp să mă documentez. Am strâmbat din nas un pic când povestea așa că a scos telefonul și mi-a arătat niște poze vechi, ce nu îi aparțin, cu elicoptere Black Hawk deasupra cartierelor, elicoptere pe care se puteau citi însemnele forțelor armate ale SUA. În fine, revenim.

”Elicopterele au survolat timp de două zile Comuna 13 și aveau acceptul din partea președintelui să acționeze de fiecare dată când vedeau activități suspecte. Ce înseamnă asta? Adică trăgeau din aer. Era o perioadă în care în Comuna 13 se dormea sub pat, sub saltele, și ne rugam ca gloanțele să se oprească în saltea. Vedeți și voi cum avem casele aici. Acoperișurile sunt din tablă subțire, nu opresc gloanțele, însă multe se opreau în saltea. Nu mai puteai ieși din casă, nu puteai merge la școală, la locul de muncă, orice activitate de grup care părea suspectă era însoțită de focuri de armă din elicopter”.

Yuliet spune că Operațiunea Orion a fost cea care i-a făcut pe liderii comunităților din Comuna 13 să ia măsuri. Deși n-a fost neapărat un succes, Orion a produs sute, zice ea, de victime între nevinovați, așa că liderii comunității au cerut răgaz de la autorități pentru a negocia cu grupările paramilitare și cu găștile o… pace. Și, culmea, pacea a fost adoptată. În timp, dar adoptată.

”Vedeți străduțele astea? Când eram eu mică trebuia să avem grijă pe unde mergem. Dacă ieșeai din cartierul tău, din greșeală, aveai șanse foarte mari să fii ucis. Nu existau plimbări, nu existau situații în care să ai ce căuta în alt cartier. Și vedeți că nu sunt delimitate în vreun fel, faci o stângă greșită și deja ești în alt cartier, acolo unde te vedeau găștile locului și te ucideau fără discuții. În primă fază, pacea asta a adus. Acceptul găștilor din toate cartierele de a permite oamenilor să circule liber, fără niciun risc. Apoi, cu anii, pacea s-a extins și prin dreptul de a avea mici afaceri, magazine, restaurante pentru oamenii din cartiere, violența a scăzut simțitor și activitățile ilegale s-au mutat, ușor-ușor, în afara orașului”.

Sigur, istoria nu se învață de la Yuliet. Ea spune ce a auzit de la localnici, de la familie, ce a trăit. Lucrurile sunt mult mai complexe și pot fi studiate ușor din surse autorizate, însă ce e cert e că din cel mai periculos ”cartier” din lume, locul în care își avea ”sediul” Cartelul Medellin condus de Pablo Escobar, locul unde aveau activități grupări paramilitare înspăimântătoare, Comuna 13 a devenit aproape un obiectiv turistic. ”Încă mai sunt probleme, dar în mare parte e sigur. Da, nu e indicat să mergi singur pe alei, nu e indicat să faci poze ca la zoo oamenilor de aici, dar șansele să fii ucis sunt foarte mici. Nu ca înainte, când puteai să mori în orice moment”, zice Yuliet.

Acum, nu știu cât vă puteți da seama din poze. E ceva greu de descris. Sunt case de cărămidă, încea mai mare parte, mari cât un garaj de beton. Așezate unele pestele altele, ocupă aproape fiecare metru pătrat din dealurile care transformă Medellinul într-un cazan. Accesul este teribil de greu, în Comuna 13 tot nu se poate urca cu mașina, e loc doar pentru motociclete pe niște străduțe lățite acum, în ultimii ani. Altfel, doar la picior. Sute, mii de alei între care, înguste, întunecate, fără nicio șansă de a fi învățate. Suntem în 2022 aproape, violența a fost redusă semnificativ, însă sărăcia e incredibilă. Ce salvează Comuna 13 e faptul că au existat niște inițiative deștepte și, în ultimii ani, de prin 2016 zice Yuliet, au fost aduși artiști care să dea o față altfel locului. Există o groază de pereți cu graffitii, picturi care simbolizează tranziția suferită de Comuna 13. Există chiar tururi oficiale pe care turiștii le pot face, cu ghizi autorizați. Au apărut mici restaurante, tarabe cu lucruri hand-made sau cu suveniruri, începe să fie un obiectiv important pentru Medellin. Și, deși siguranța e oarecum garantată de lipsa incidentelor din ultimii ani, nu e neam de polițist sau soldat pe acolo. Am lăsat poliția, înarmată până-n dinți, la baza dealului, adică acolo unde circulă mașinile. După ce am început să urcăm a dispărut orice formă de autoritate.

N-am cum să acopăr nici o fracțiune din tot ceea ce înseamnă Comuna 13 pentru Medellin și pentru Columbia. Am vrut doar să vă relatez interacțiunea cu Yuliet și felul în care ne-a explicat ea unele lucruri. E, din nou, un loc în care trebuie să mergi ca să simți cum stă treaba, descrierile sau clipurile video nu au nicio valoare. Dacă ajungeți în Medellin și vă tentează Comuna 13 să-mi dați un mesaj, vă dau contactul lui Yuliet.

O să pun și niște clipuri video scurte pe Instagram, adică aici, la story. Dacă vă uitați în următoarele 24 de ore de la publicarea acestui text le puteți prinde, dacă nu… mergeți în Comuna 13 să vedeți cu ochii voștri.