web analytics
BMW F800GS Diverse

Ne vom deplasa electric în viitorul apropiat în România?

În toamna lui 2014 aveam ocazia să testez ceva mișto de tot. BMW Motorrad România aducea în țară scuterul C Evolution, un scuter sută la sută electric cu baterii suficient de puternice pentru a permite parcurgerea a 100 de kilometri cu o încărcare. Mi-a plăcut, e impresionantă tehnologia și am fost dezamăgit să aflu că unul dintre motivele pentru care nu l-au pus în vânzare și la noi în țară a fost acela că stațiile de încărcare de la noi sunt rara avis. În fine, citiți aici ce am scris despre BMW C Evolution și citiți în continuare ce s-a schimbat de atunci.

S-a schimbat faptul că avem prima rețea publică de stații de încărcare rapidă pentru vehicule electrice din România. A deschis-o Kaufland și e disponibilă non-stop și gratuit oricui. Primul punct de încărcare va fi la magazinul Kaufland de pe Barbu Băcărescu și urmează să se dezvolte în Arad, Timișoara, Deva, Sebeș, Sibiu, Rm. Vâlcea, Pitești, București, Constanța și pe Autostrada A2. Vedeți ironia, nu? Kaufland a gândit înainte și va oferi încărcare electrică pentru cei care, în viitor, vor merge cu mașinile sau motocicletele lor electrice pe autostrada care va lega Aradul de Constanța.

Bravo boșilor de la Kaufland, așteptăm autostrada acum. Ah, așteptăm și C Evolution în România!

BMW C Evolution și cablul de încărcare. Foto: Adrian Scutariu

BMW C Evolution și cablul de încărcare. Foto: Adrian Scutariu

4 comentarii

  • am chemat recent un Uber si a venit un nene cu o super Toyota Auris nou-nouta, hybrid, care mergea 70% pe curent. Foarte tare masina, zicea ca l-a costat 25000 de coco.

    • Eu cred ca vom avea parte de o trecere brusca. Si masinile ca masinile, insa un scuter electric mi se pare absolut uluitor pentru oras. Sa mergi 100 km cu 2 lei de curent, fara sa poluezi, mi se pare genial.

Leave a Reply to Cristian Scutariu X

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.