web analytics
Opinie

De ce Matei de la FCSB poate să fie alt Matei

Și nu neapărat în sensul rău, nu e articol de hate. Dar, așa cum am tot văzut exemple, eu zic că și Matei urmează să devină altcineva. Să vă explic.

Se folosește foarte ușor termenul ”presiune” când se discută despre FCSB. Și, cu toate că a fost repetat atât de mult încât și-a pierdut valoarea, termenul ăsta descrie foarte bine situația de acolo. Repet, nu e neapărat de rău. Mă refer în continuare doar la partea aia a presiunii care ține de imagine, de opinia publică și de atenția presei.

Toate aceste lucruri sunt la FCSB la un nivel incomparabil mai mare decât toate celelalte echipe din Liga 1 la un loc, că vă place sau nu. Sunt mulți microbiști, dar și mulți fotbaliști care nu își dau seama de nivelul colosal de zoom care e pe jucătorii FCSB-ului. Și, cu atât mai mult, fotbaliștii care ocupă posturi în teren precum cel pe care îl va ocupa Florentin Matei sunt vizați de apariția unor povești. Fie noi, fie din urmă. Ziceți că nu e așa mare diferența față de restul echipelor?

Ia să vedem:

Știația că Albu de la Voluntari a supraviețuit, când avea 15 ani, unui accident aviatic? Sau că Mihăiescu de la CFR Cluj are două mame după ce tatăl natural l-a părăsit la 5 ani și mama lui s-a combinat cu o femeie?

Nu știați! În primul rând, nu știați pentru că nu vă pasă de ce se întâmplă cu jucătorii altor echipe și pentru că nu vi se oferă informații despre ei. Sigur, nu știați și pentru că Albu joacă la Chiajna și n-a avut nicio experiență cu avioane prăbușite, iar Mihăiescu nici nu există. Dar dacă ați ajuns aici și nu v-ați oprit după paragraful de mai sus îmi confirmați bănuielile. Nimeni nu știe nimic despre fotbaliștii din Liga 1, alții decât cei de la FCSB. Ok, fie. Plus câțiva de la CFR, câțiva de la Dinamo. Dar atât!

Revenim la Matei.

Îl urmăresc pe Matei de foarte multă vreme. Chiar făceam eforturi să văd ce joacă și prin Ucraina, acum vreo 4 ani mi se pare. E un jucător cum nu prea mai sunt în Liga 1, genul ăla de fotbalist care poate să fie și eficient, dar să și încânte publicul. Pasează genial de multe ori, are execuție, dribling, trage bine din lovituri libere, e ce trebuie. Doar că Matei n-a jucat niciodată la un club precum FCSB. Sigur, a mai fost acolo, dar era copil, nu conta. Acum, după Volyn Luțk, Rijeka și Astra, va veni la o echipă la care nivelul fotbalistic nu e mai ridicat, dar posibilul său randament poate fi afectat de nivelul de interes pe care îl va primi.

În primă fază, conturile de social media i se vor bloca de cereri de prietenie. Și de la fete vesele, dar și de la suporteri normali. Va primi zeci sau sute de mesaje după fiecare meci, în funcție de cum va juca. Patronul îl va face praf sau nu, în funcție de cum va juca. Dacă pierde o noapte la o terasă, vor scrie 5 site-uri despre asta, știrea va deschide jurnalele serii la TV. Dacă dă un like unei cruduțe pe instagram, o să facă amp.ro mare știre. Nu mai vorbim de tudoriisme sau nikolicisme cu bătut de femei sau borât din taxi. La alea e mâncat.

Și, oricât ziceți că nu contează, eu vă spun că toate lucrurile astea contează. Și contează mult pentru că, dintr-odată, la 26 de ani se trezește în situația de a gestiona și alt aspect, dincolo de cel fotbalistic. Nu știu dacă va putea, îi doresc să poată, dar îndiferent de situație sunt șanse mari să văd un alt Matei față de cel pe care l-am urmărit în ultimii ani. Și, din păcate (sau nu) asta se întâmplă cu toți fotbaliștii care ajung la FCSB.

7 comentarii

  • Ii invata MM, da. MM stie multe despre lucruri, in general. E un fel de intelept cu muschi

  • Depinde cat il duce capu’, cum a fost crescut de antrenori, ce educatie are… In sensul ca daca a vrut vreodata sa ajunga un bun profesionist, daca a asteptat sansa asta, poate s-a pregatit #catdecat. Mai ales ca se stie deja de ani de zile cum se rateaza fotbalistii la Bucuresti, mai ales la Fcsb. Daca ai caracterul lui Radoi mergi inainte pe drumul tau si urci. Daca esti vreun “Notes” ramai cu o masina scumpa in care nu ai bani sa bagi 5 litri de benzina. Aici e si “meritul” lui MM; nu stie sa-i conduca bine pe copiii astia, banuiesc ca ii incurajeaza sa fie “jmecheri pa oras”, sa aiba masini si femei tunate. Ei fiind tineri, musca ca stiuca la lingurita; cine nu vrea distactie la 20 de ani? Toti fotbalistii mari de azi sunt fanatici cu pregatirea, sunt in stare sa renunte la orice doar ca sa poata sa-si respecte programul, antrenamentul, dieta.

  • asa si? ai zis, fix nimica :)) ai scris atat, sa zici nimica, ai inventat spitele la roata, esti dubios in 2019, insa, tot te voi citi, esti placerea mea vinovata

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.