web analytics
Turism

De ce am impresia că Booking.com încearcă să mă ardă?

Sunt utilizator Booking.com de foarte, foarte mult timp. Am rezervări cu sutele, am colaborat bine aproape de fiecare dată, era unul dintre intermediarii cu care n-am avut niciodată probleme reale, ba chiar i-aș fi lăudat dacă îmi stătea în obicei să laud normalitatea. Era totul bine și frumos până când…

…până de curând. Dintr-odată, am impresia că Booking.com încearcă să mă ardă. Și nu neapărat la propriu, că Booking.com intermediază ceva, concret nu prea poate să mă ardă. Însă mi se pare că au virat un pic spre a avantaja unitățile de cazare prin metode nu tocmai în regulă. Concret:

1. Anulare gratuită, plătești în momentul cazării

Pe vremuri, atunci când vedeam anunțul ăsta știam clar cum stă treaba. Puteam rezerva cazarea oricând și o puteam anula oricând. Banii nu îmi erau scoși din cont, plăteam în momentul în care ajungeam la recepție. Recent am rezervat o cameră de hotel la Salonic, când voiam să merg la PAOK – PAO prin decembrie. Am rezervat-o și, cu toate că scria că anularea este gratuită până în ziua sosirii, că plata va fi făcută în clipa cazării și că niciun depozit nu va fi încasat, ING mi-a dat sms că jumătate din suma pe care mă angajasem să o plătesc a fost ”pre-autorizată”. Adică hotelul mi-a blocat o sumă de pe card. Tragedie nu era, îmi primeam banii înapoi dacă anulam, lucru care s-a întâmplat ulterior. Însă nu scria nicăieri (la vedere) faptul că al meu card va fi pre-autorizat. Mai mult, dacă eu voiam să plătesc cazarea cu un card de firmă? Sau dacă atașat Booking.com am un card cu care, dintr-un oarecare motiv, nu voiam să plătesc respectiva cazare?

Le-am scris și mi-au răspuns că undeva, ascuns pe site, scrie faptul că unitatea de cazare ar putea să pre-autorizeze tranzacția. E bine atunci, dacă scrie undeva…

2. 100 de euro pe noapte, doar că nu e chiar așa

Mi se pare că Booking.com a ajuns să facă click-bait. Nu clasic, dar principiul rămâne. Adică folosești toate filtrele lor pentru a găsi o cameră, stabilești să îți afișeze unitățile de cazare cu prețuri între 50 și 100 de euro pe noapte să spunem, doar că după asta poți avea surprize. Concret, caut acum cazări într-o țară în care Booking.com îmi arată un preț cât se poate de departe față de prețul final. Pentru că acel ”100 de euro pe noapte” e urmat de un click care mă duce într-o pagină în care aflu, cu scris mic, că mă costă 100 de euro plus taxă locală de 5 euro pe noapte, plus alte taxe în valoare de 11% din sumă.

Abia la final, după ce confirm plata sau rezervarea (!?!!?!) îmi este afișat prețul final. Adică 100 + 11% + 5 dolari. 🙂

Manevra asta nu exista înainte. Țin minte că prin 2015 aveam opțiunea de a selecta afișarea prețurilor cu tot cu taxe locale și orice altă tâmpenie de genul ăsta. Mă ajută să am o imagine mai clară asupra a ceea ce voi cheltui. Diferența între 100 de euro și 100 de euro plus 11% plus 5 dolari e destul de mare, mai ales dacă vorbim depre o cazare de lungă durată, peste o săptămână.

3. Parcare gratuită, nu necesită rezervare

Au fost ani de zile în care atunci când citeam ”parcare gratuită, nu necesită rezervare” știam că e de bine. Adică unitatea de cazare avea parcare, nu mă oboseam cu alte detalii. Repet, în câțiva ani de zile, aproape fără excepție, am primit ce mi-a fost promis. Ei bine, în ultima vreme observ că acest ”parcare gratuită, nu necesită rezervare” s-a transformat într-un înlocuitor pentru ”parcați în apropiere, pe stradă”. Am văzut circa 50 de unități de cazare în ultimele 5 zile și, fără excepție, acolo unde am citit asta am aflat din comentariile utilizatorilor că vorbim despre hoteluri fără parcare privată, cu parcare pe stradă.

Din nou, mi se pare o metodă prin care tu, Booking.com, încerci să îl avantajezi pe hotel. Pentru că dacă n-ai face asta, l-ai obliga pe hotel să precizeze că parcarea lui e în stradă. Că mă interesează să știu. Dacă mă duc în Bogota vreau să știu dacă îmi parchez motocicleta în parcarea privată sau pe stradă, să n-o mai găsesc a doua zi. Noroc că nu mă duc.

5 comentarii

  • Salut, oferta pe booking pentru sejur era de 1563 bgn pe litoralul bulgaresc, echivalentul a 3930 ron, cu plata in avans, insa surpriza, m au taxat pe card cu suma de 4076 ron, o diferenta de 146 ron. Raspunsul booking a fost acela ca diferenta rezulta din comisionul perceput de banca cu care lucreaza hotelul, in momentul paritatii! Este normal asa ceva?

  • Salut,

    Poti plati cu cardul direct prin booking pt un apartament la un proprietar decat sa umbli cu cash? Mersi.

  • Mi s-a intamplat(tot via booking) in 201,6 ca hotelul sa retina din prima de-a dreptul toata suma, si era pe 2 saptamani. Spectacolul abia incepe, ca hotelul returneaza banii, dar intre cursul din zilele in care se retin si in care se elibereaza, e o diferenta de vreo 25 euro.

  • Poate mai degrabă proprietarii de hoteluri /pensiuni încearcă să profite de bunul renume al platformei booking.

  • Cred ca mai degraba mizeaza pe faptul ca oamenii stiu ca trebuiesc platite taxele alea de oras, iar daca au gasit un pret ce le pare bun, minimizeaza impactul a inca 10-15 euro asupra bugetului. Ceea ce e intr-adevar o mizerie. Nu stiu daca e aplicabila la toate unitatile de cazare “bagabonteala” asta cu pre-autorizarea, dar acum vreo 2 ani sigur faceam rezervarile cu anulare gratuita folosind un card pe care nu mai avusesem bani de cand eram mic si nu era nicio problema.
    Mai au tot o prosteala din asta cu anulare in conditii speciale, unde te mai ard de jumatate de noapte de cazare sau chiar o noapte, in functie de hotel, dar macar e afisata.

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.