web analytics
Opinie

Curiosul caz al lui Florinel Coman

Îmi pare rău că n-am salvat comentariul pentru că se potrivea cu ce gândeam și eu. Mi-a scris cineva, pe facebook sau pe blog, despre Florinel Coman. Remarca omul faptul că, în ciuda aparențelor, Coman este unul dintre fotbaliștii cu cel mai bun discurs din Liga 1. Eu merg mai departe si spun, vorba lui Ilie Mister Dumitrescu, că Florinel e unul dintre cei mai ok oameni din Liga 1 în fața microfoanelor. Sigur, nu e Nistor care dă dume la fiecare interviu. Nici Daniel Popa (așa îl chema, parcă, pe atacantul lui Dinamo amator de păcănele) care vorbește de parcă e african care învață limba română de la TV.

Florinel Coman e unul dintre puținii fotbaliști care nu își caută cuvintele. Vorbește de fiecare dată la subiect, are curaj, spune și lucruri pe care alții n-ar avea curaj să le spună.

Spuneam că în ciuda aparențelor se întâmplă asta pentru că, dintr-un motiv care îmi scapă, imaginea lui Florinel Coman nu e una foarte bună. Și nu mă refer la cea care ține stric de fotbal.

Și, tot pe subiect, am văzut că a făcut sportpunctroșigsp mare subiect din filmulețul ăla cu Coman care era luat la mișto și insultat de niște primate. Dincolo de faptul că a reacționat impecabil, adică i-a ignorat pe babuini și a plecat, Coman a comentat impecabil subiectul și la TV. A spus că a fost un moment penibil, mai mult pentru ceilalți, și a spus că asta e țara. Aș adăuga eu, care sunt mai puțin civilizat decât Coman, că niște oligofreni de tipul ăla ar fi meritat niște bâte-suvenir de la Sinaia direct peste tibii.

8 comentarii

  • Multi au vorbit de Coman ca era cam puturos la pregatire. Si ca fuma. Ceea ce inseamna ca avea ceva gargauni si nu reusea sa fie profesionist. Cu Guimaraes era transpirat leoarca si gafaia dupa 15 minute. Nu stiu dar ceva cu el se intampla ca nu reuseste sa atinga un plafon de forma mai indelungat. A avut si ceva ghinion cu ultimile bare… dar dispare deseori din joc. Bine, ghertoii se comporta asa mai mult de oftica pe celebritatea lui dar si din cauza (din nou dar cine l-ar putea opri?) lui Becali ca se arunca aiurea si vorbeste gura fara cap. Acu’ nu mai e Mbappe, e Neymar!
    Oricum, asteptam muuult mai mult de la Coman. Insa cresterea eficientei lui depinde foarte mult de cat de bine va fi jucat/servit. Deocamdata pe partea stanga jocul e previzibil, telefonat, cu un Soiledis sau Pantaru inca incomplet adaptati la joc. Iar Tanase, la fel, e pe drojdie.

  • Eu as zice ca cel mai sincer este Florin Tanase. Chiar nu “simuleaza” atunci cand da interviuri.

  • Vezi ca “domn’ profesor” a adus in actualitate mizeria aia de filmulet si le-a dat atentie primatelor. Asta dupe ce nu, de mult, se apucase sa ii cotrobaie prin dulapul cu scheleti lui Pantaru. Am vazut ca sunteti prieteni. Poate reusesti tu sa il ajuti sa treaca peste pasa asta mai proasta sau ce o fi ea.

  • daca nu era filmat, vedeam o lupta ilegala de pasari, la nivel ciripit, ma refer. privind din alt unghi, ipotetic am sanse sa am dreptate, zic :))

  • “Smardoii” ăia care l-au abordat pe Coman sunt definiția completă a “smardoiului” român: e “tare pă pumn și pă caterincă” doar când e însoțit de 3 la 4 alți ratați, când înjură din siguranța oferită de laptop-ul/smartphone-ul lui sau când îți f..t..e tot neamu’ din protecția oferită de geamul închis și portierele ferecate ale mașinii. Dacă treci peste aceste bariere, vei fi abordat cu “stai frățioare, ce dai așa?!” sau “te rog io, nu la operație!”. Ăia care s-au luat de Coman sunt aceeași care se întâlnesc seara în parcul din spatele blocului la o cola, un sanviș dintr-o franzelă și un pachet de țigări, că bani de terase…nu prea ie… Totuși, nici până la momentul ăsta nu am înțeles care era problema treningului pe care-l purta… Sau SC FC Fcsb SA Mogoșoaia 2003 are vreo rivalitate cu Chelsea despre care noi, habarniștii, nu știm?!? De fapt, ei pot fi cine vor: azi se dau drept Steaua, mâine, de ce nu, Arsenal…

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.