Nici nu i-a dat barba complet lui Răzvan Burleanu și mulți dintre condamnații din Dosarul Transferurilor sunt în libertate ori în proces de a fi liberi. Fac legătura cu Burleanu pentru că alegerea lui la FRF a coincis cu ziua în care au intrat băieții ăia la pârnaie. Se iese cam repede din pușcărie în România, nu?
Da, pentru că țara asta a reușit performanța să dribleze într-un mod nemaipomenit justiția. Evităm pușcăria făcând puțină pușcărie! Pentru că nu mai putem, precum acum 10 ani, să ne pișăm complet pe justiție și să nu facem închisoare deși suntem infractori dovediți, am zis să procedăm altfel. Să intrăm la pușcărie câte puțin, cu condamnări de 2-3-4 ani din care să facem cel mult 1 și jumătate. Gigi Becali, Gică Popescu, George Copos sunt exemple cunoscute. Mihai Stoica se plimbă mai liber decât mine prin București, deși eu credeam că e închis.
Vor urma, vă asigur, băieții veseli din politică. Oprescu va ieși imediat, Hrebenciuc, Pinalti Ștefan, Cocoș, toți vor ieși în puțin peste un an. Asta dacă nu-s bolnavi, că dacă sunt atinși de vreo unghie încarnată ne întâlnim cu ei pe stradă în 5-6 luni. Nu e rău pentru nenorocirile pe care le-au făcut, nu?
Acum vă provoc să vă duceți la Mega Image-ul din colț și să ieșiți de acolo cu o banană neplătită! Jilava, promoția 2022 scrie pe voi.
Așa că frichineala asta cu condamnările pe bandă rulantă, cu excesul de RedBull pe la DNA, totul e o vrăjeală cumplită menită să excite moșii care încă mai cumpără ziare.
Asa luati i apararea lui Popescu. Cine are medalie sa nu intre la puscarie, ca a castigat medalii si bani pentru mine si pentru mama
Esti cam dur cu Gica Popescu, Scutariule. El a fost condamnat, si-a facut pedeapsa, dar a fost si singurul care a achitat prejudiciul. Canaliile celelalte au ramas cu cascavalul, zicea Ponta ca nu poate sa ii execute silit ca nu au nimic pe numele lor…
e bine ca ii dau liber lui gica popescu!!
gica popescu nu merita bagat la incisoare pentru tot binele care l-a facut pentru romania in special in usa 94 atunci cand el cu hagi au facut istorie
asa e. din cate stiu eu e si in lege chestia asta. cine are peste 100 de selectii la nationala scapa de puscarie pentru totdeauna. de asta se zbate mutu sa revina, nu stii niciodata ce iti rezerva viitorul 🙂